2.4. Echilibrul şi dinamica economică (B68; p.459-460)

Este caracteristic că toţi teoreticienii echilibrului economic au simţit nevoia să-şi completeze construcţia printr-o formă dinamică; este ceea ce a făcut americanul John Bates Clark. Pareto, īn lucrarea: “Curs de economie practică”, marca deja necesitatea unei dinamici economice. Este ceea ce a făcut Pantaleoni, care s-a detaşat de economia marginală, dar care a īncercat, de asemenea, să traseze marile linii de dinamică economică. Un număr de economişti italieni au fost tentaţi la rāndul lor să completeze teoriile echilibrului cu o dinamică intergrată īn cadrul echilibrului. Īn această privinţă, vom cita trei autori:

§         Luigi Amoroso, economist matematician care, spre deosebire de Pareto, estimează că, pentru a prezenta teoria preţurilor, trebuie să avem īn vedere aspectul dinamic al fenomenelor. Operele sale principale sunt: Teoria echilibrului economic; un articol īn “Revista italiana di Sociologia” (1932) intitulat “Economie şi politică”; Contribuţia la teoria matematică a dinamicii economice (vol.5, Nuova Collana di Economisti”);

§         G. Del Vecchio, care a publicat “Lecţii de economie pură” urmate de “Lecţii de economie aplicată”. Primul volum de lecţii de economie aplicată este consacrat dinamicii economice, care se descompune īn două părţi:

1)      micile şi marile oscilaţii;

2)      tratamentul dinamic al problemelor de economie teoretică. Se constată că Del Vecchio introduce punctul de vedere dinamic īn economie īn două moduri:

a)      reia chestiunile teoretice ale teoriei echilibrului economic şi ţine cont de elementele dinamice care intervin;

b)      studiază mişcările, ritmurile vieţii economice.

§         Piétri Tonnelli, care a publicat un “Tratat de economie raţională”, īn care el prezintă teoriile echilibrului ca discipol al lui Pareto urmate de un studiu dinamic numit “teoria undelor economice”.

Fără să īntreprindem o critică aprofundată a acestor eseuri de dinamică economică, ne vom mărgini să spunem că pare puţin probabil ca aceste tentative să dea rezultatele dorite. Autorii pe care i-am prezentat, au īncercat să construiască o dinamică printr-o metodă abstractă, servindu-se de matematică – este cazul lui Amoroso – dar nu par să limpezească cu adevărat fluctuaţiile economice; a suprapus unei teorii abstracte (īn care ei se arată discipoli ai lui Walras şi Pareto) o dinamică elaborată de metoda pozitivă.

Īn aceste condiţii, considerăm că studiile dinamicii, vor furniza o interpretare de ansamblu a vieţii economice, īn alte condiţii decāt cele ale Şcolii din Lausanne. Nu ar trebui să concluzionăm că teoriile echilibrului economic nu oferă interes. Pe lāngă faptul că ele au jucat rolul lor istoric, făcānd posibilă realizarea unui progres īn gāndire īn raport cu schemele clasice, ele furnizează la ora actuală, tabloul sintetic cel mai elegant şi cel mai sugestiv al mecanismului economic şi, poate, vom avea nevoie de ele mult timp de acum īncolo – cāt timp speranţa de reconstrucţie a ştiinţei economice, prin metoda pozitivă, nu va depăşi stadiul analizelor parţiale şi adevărurilor fragmentare.