Biblioteca şi cititorii

 

Prep. univ. Cristina Popescu

 

 

Accesul la informaţie, la ştiinţă şi la cultură sunt drepturi fundamentale ale omului, care împreună cu dreptul la educaţie sunt recunoscute peste tot în lume ca elemente cheie ale unei dezvoltări durabile a umanităţii şi a progresului economic şi social.

(Conferinţa IFLA, Copenhaga, 1997)

 

Abstract. The author of the report emphasizes the important role played by an expert librarian, în a place that is not a mere house of culture, but also a temple of the most efficient communication between the readers and those who create or spread the books. Except that, this relationship must be mediated by the most modern means of information, which can help a reader to the related to the latest discoveries.

Regarding these issues there are more other topics discussed by the author: the nature of the reading –phenomenom; the nature of the services destined to satisfy the reading – needs/necessities; the guarantee of the public’s access to information.

 

O bibliotecă nu este un depozit inert, o comoară îngheţată de valori nebănuite cuprinse sau expuse sistematic în rafturi, un templu babilonic care s-a înălţat de la unicatele manuscriselor, incunabulelor legate în lanţuri pentru a nu fi prădate în Evul Mediu, până la milioanele de exemplare, pe care le numără acum orice mare instituţie similară din lume. O bibliotecă este un templu al lecturii, al discursului în tovărăşia celor mai de seamă spirite ale culturii universale, de la îndepărtata Antichitate până la ultimii contemporani.

Biblioteca trebuie să fie un for de comunicare între cititori şi aceia care creează sau pun în circulaţie cărţile.

Bibliotecarul este un element stimulator, care nu se mărgineşte a fi numai un custode al depozitului de gândire şi artă, ci caută să fie un difuzor al culturii ce sălăşluieşte în incinta instituţiei cărţilor. El este un sacerdot al culturii cărţii şi nu poate fi decât un intelectual foarte informat şi dinamic. El nu este un funcţionar pasiv, ci un factor stimulator, care caută, cu orice prilej, să pună în mişcare cartea. El este un îndrumător al cititorului începător pe care îl poate modela prin sfaturile sale, în procesul evolutiv al lecturii, având mereu în faţa ochilor, poate cea mai cuprinzătoare definiţie a actului magic al lecturii, pe care a dat-o cronicarul român Miron Costin: ...că nu iaste altă mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă, decât cetitul cărţilor.... Bibliotecarul trebuie să ducă o muncă într-adevăr diferenţiată în raport cu profilul bibliotecii sale şi al cititorilor care o frecventează. Corelând structura fondului de publicaţii cu setea şi necesităţile de lectură ale cititorului, bibliotecarul utilizează cele mai variate modalităţi de activare specifică, totdeauna determinate de voinţa dezvoltării armonioase a personalităţii umane. Aria lui de investigaţie trebuie să fie servită de cele mai moderne metode şi mijloace ale informării, graţie cărora el trebuie să poată pune la îndemâna cititorului ultimul document, ultima cercetare.

Un bibliotecar trebuie să fie el însuşi un mare, un pasionat cititor.[1]

El trebuie să aibă permanent în vedere faptul că primirea cititorilor reprezintă o componentă esenţială a muncii bibliotecarului, pentru că de modul în care cititorii sunt primiţi depind numeroşi factori legaţi de bunele raporturi ale bibliotecii cu utilizatorii săi. În relaţia cu cititorii este extrem de important aspectul uman. O bibliotecă, chiar cu acces liber, dar fără bibliotecar este tristă şi rece.

Dialogul cu cititorii este un lucru de care trebuie să se ţină seama în permanenţă. Primul contact are o importanţă deosebită pentru că acesta contribuie la fixarea imaginii bibliotecii în spiritul noului beneficiar. O primire proastă are efecte dezastruase şi de lungă durată. Pentru o bună primire a cititorului nu există reguli, ci exigenţe umane. Bibliotecarul trebuie să dovedească tact, să cunoască psihologia cititorului, să fie discret, să aibă disponibilitatea şi calmul de a-l asculta pe acesta. Este ideal să se dispună de un spaţiu dedicat primirii şi orientării cititorilor, unde să se afle în permanenţă un bibliotecar.

Serviciile culturale în general, serviciile de lectură, mai ales, prin finalităţile lor educative, satisfac nevoi şi aspiraţii ale indivizilor şi grupurilor sociale în perspectiva devenirii umane.

Încă din perioada tranziţiei, natura fenomenului lecturii se modifică profund. În primul rând se modifică cerinţele de lectură ale cititorilor, ca efect al nevoilor lor sociale, economice, civice, spirituale. Se impune revitalizarea rolului bibliotecii, ca instrument important al dezvoltării umane. Mutaţiile din domeniile economic şi social se reflectă şi la nivelul beneficiarilor serviciilor de lectură. Aceşti beneficiari vor fi reprezentaţi, din ce în ce mai mult de adulţi de toate vârstele. Cerinţele reconversiei forţei de muncă, în condiţiile economiei de piaţă, solicitând formare profesională continuă, abilitează lectura ca necesitate în orice moment al vieţii active a indivizilor.

În al doilea rând se modifică natura serviciilor menite a satisface trebuinţele de lectură. La cererile individuale şi foarte diferenţiate ale beneficiarilor, ele vor trebui să ofere răspunsuri individualizate.[2]

Un lucru important, direct legat de protecţia culturii scrise, deopotrivă a producătorilor şi a consumatorilor, este completarea colecţiilor, care se confruntă cu numeroase probleme: alocaţiile bugetare nu sunt puse de acord cu evoluţia preţurilor, sistemul de informare anticipativă ca şi cel de difuzare sunt deficitare; modalităţile de plată exclusiv prin virament fac dificilă procurarea publicaţiilor şi cărţilor ce se desfac cu bani cash; sistemul de anticariat se pulverizează într-o multitudine de iniţiative private, la preţuri necontrolate şi în absenţa unor spaţii comerciale de profil, care să permită fluenţa informării, contactul ritmic şi completarea retroactivă coerentă; alocaţiile valutare pentru procurarea de cărţi din import sunt în continuă scădere, nepermiţând o viziune ştiinţifică şi proiectivă în acest sens. Sunt aspecte asupra cărora compartimentele de specialitate din ministerele de resort ar trbui să mediteze, după cum serviciile metodice ale marilor biblioteci ar trebui să întreprindă studii de diagnoză şi variante de programe pe care să le pună la dispoziţia factorilor de decizie.

Al doilea aspect ce trebuie avut în vedere este asigurarea accesului publicului la publicaţii. şi aceasta comportă două planuri: cel fizic şi cel informaţional. O simplă observaţie arată că afluxul de public în sălile bibliotecilor a crescut spectaculos în ultima vreme, determinat, în primul rând, de creşterea preţurilor la cărţile noi, căreia fondurile alocate nu-i pot face faţă, dar şi de aşezarea învăţmântului pe alte baze, studiul individual câştigând în pondere. Au contribuit la aceasta, de bună seamă, şi extinderea reţelei universitare în localităţi în care baza de informare o deţin, deocamdată, bibliotecile publice, interesul firesc faţă de o anumită literatură din fondurile tradiţionale, până de curând inaccesibilă, ca şi de cartea străină care, prin donaţii, dar şi prin achiziţii directe, a intrat masiv în colecţiile bibliotecilor, mişcarea profesiilor, diversificarea opţiunilor politice, implementarea economiei de piaţă, toate presupunând studiu şi informare la zi. Însă capacităţile de primire ale bibliotecilor au rămas aceleaşi, ajungându-se în unele biblioteci la uluitorul şi alarmantul indice de utilizare a unui loc la sala de lectură de patru. Nici depozitele şi secţiile cu acces direct la raft nu mai fac faţă pentru o conservare corespunzătoare şi o sistematizare funcţională a noilor achiziţii.[3]

Mircea Eliade scria:„Cetim ca să trecem examene (deci lectura studiu), ca să omorâm timpul (deci lectura de loisir) sau cetim din profesiune (deci lectura informativă). Lectura ar putea fi un mijloc de alimentare spirituală continuă, nu numai un instrument de informaţie sau de contemplaţie.”[4]

La câteva decenii după marele scriitor, Pamela Sence Richards, de la Rutgers University (SUA), afirma, în comunicarea Lectura şi cercetarea lecturii în SUA în sec. XX, că cercetarea este concentrată în SUA pe demonstrarea avantajelor lecturii faţă de alte forme de recreere şi pe dezvoltarea metodologiei de a măsura efectul lecturii. Lectura şi educaţia au fost componente vitale ale succesului industrializării şi afacerilor.

Cele mai importante tendinţe negative în lectura curentă din SUA sunt, în viziunea cercetătoarei americane:

Bărbaţii par să fie abandonaţi lecturii ca activitate de loisir;

Lectura recreaţională este în descreştere printre tinerii americani de ambele sexe;

Lectura-înţelegere, abilitatea de a înţelege complex scrisul material a scăzut dramatic.

Lectura ocupă un loc important la tinerii cu un nivel de şcolarizare ridicat, însă ea este strâns legată de opţiunile pentru mass media. Peste 80% dintre subiecţii unei anchete, cu vârste cuprinse între 12 - 13 ani, se expun zilnic la TV. Acest procentaj scade în timp şi creşte din nou după vârsta de 21 ani. Tinerii germani manifestă interes pentru casete, computere, video, jocuri electronice şi le folosesc pentru a se diferenţia de copii şi adulţi. De aceea, subliniază Ilona Glashoff, de la Hamburg Offentliche Bucherailen, bibliotecarii trebuie să accepte că lectura este una dintre multele activităţi posibile ale tinerilor.

O concluzie importantă este că accesul la o colecţie diversă şi mare din bibliotecă este unul din elementele esenţiale în încurajarea copiilor să citească ca şi faptul că motivaţia lecturii este determinată de cunoaşterea acelor cărţi care au un rol modelator asupra comportamentului. Există o relaţie directă între modul cum este stimulată motivaţia lecturii în şcoală şi opţiunile pentru lectură ale elevului.[5]

Cartea, ca element component al culturii unei naţiuni, face parte din acele bunuri a căror valoare se defineşte prin relaţia ei cu publicul (utilizatorul).

Dintr-un studiu recent, privitor la preferinţele consumatorilor de lectură - studenţi, a reieşit faptul că prioritatea lor numărul unu în satisfacerea unor necesităţi este cumpărarea unei cărţi (44,5%), în timp ce celelalte, vizionarea unui spectacol (21%), cumpărarea unui disc (12%) ş. a. sunt procentual departe de prima. Reiese de aici faptul că studentul român pune opţiunea valorică spirituală cu mult mai mult înaintea celei materiale, de subzistenţă. Aceasta îi face pe bibliotecari să spere că, dacă oferta de servicii va fi adecvată nevoilor tinerilor şi nu numai lor, dacă se cunoaşte motivaţia opţiunii pentru carte şi purtători de informaţii, instituţia bibliotecară va fi tot mai căutată.

Biblioteca şi bibliotecarul îşi unesc forţele, la modul responsabil, determinant, spre a oferi cititorului servicii de informare în concordanţă cu nevoile acestuia, cu tradiţia şi cu valorile noastre perene.

Actuala politică de achiziţii nu mai este cea de dezvoltare cu orice preţ a colecţiilor, ci cea a satisfacerii cu orice preţ a solicitărilor membrilor comunităţii servite. S-a început structurarea unui sistem de canale pentru atragerea spre bibliotecă a informaţiei, iar apoi pentru prelucrarea şi oferirea ei celor care au nevoie de ea. Apropierea bibliotecii de potenţialii utilizatori şi modalităţile de atragere a acestora sunt politici care se practică prioritar.

Însumând realizările şi evaluând critic greşelile, bibliotecarii profesionişti români îşi stabilesc priorităţi în structurarea viitorului, fie el mai apropiat sau mai îndepărtat.

Între numeroasele programe naţionale cele mai importante sunt:

1. Informatizarea proceselor de bibliotecă:

a) achiziţia de soft şi hard pentru bibliotecile judeţene şi realizarea, în marile biblioteci, a accesului utilizatorilor la bazele de date în sistem automatizat;

 b) extinderea reţelei informatizate la nivel local, în municipii, oraşe şi comune;

 c) după anul 2000, extinderea acestei reţele în plan naţional şi legarea marilor centre bibliotecare la INTERNET.

2.Formarea şi dezvoltarea profesională a bibliotecarilor prin organizarea unor cursuri speciale modulare pentru managerii şi celelalte categorii de bibliotecari din bibliotecile publice, cu sprijin european.[6]

O persoană care ştie cum să se informeze, fie ea bibliotecar, fie ea beneficiar, este cineva care:

- recunoaşte necesitatea informării;

- îşi dă seama că informaţia exactă şi completă este baza luării unor hotărâri inteligente;

- identifică sursele potenţiale de informaţii;

- elaborează strategii reuşite de investigare;

- are acces la surse de informaţii, incluzând tehnologii computerizate şi alte tipuri de tehnologii;

- evaluează informaţia;

- organizează informaţia pentru utilizări practice;

- integrează noua informaţie într-un stoc de informaţii deja existente;

- utilizează informaţia în gândirea critică şi la rezolvarea problemelor.

O astfel de persoană ştie cum să înveţe, deoarece ştie cum este organizată informaţia, cum s-o regăsească şi cum s-o utilizeze în aşa fel încât ceilalţi să poată învăţa de la ea.[7]

În prezent, o singură bibliotecă sau, mai exact, fondul de publicaţii al unei singure biblioteci nu mai are capacitatea de a răspunde exigenţelor cercetătorului. Bibliotecarul tradiţional susţine adesea că biblioteca lui conţine tot sau aproape tot ce este necesar şi nu mai este nevoie de altceva, o asemenea credinţă regăsindu-se la biblioteci importante precum cele de la Harvard - una din cele mai mari şi Yale şi chiar la British Museum - care susţin că cercetătorul poate găsi în biblioteca respectivă tot materialul de care are nevoie.[8]

Într-o încercare de definire a „bibliotecii anului 2000”, J. H. Saltzer arată câteva atribute ale bibliotecii. Fondul de documente (cărţi, manuscrise, partituri, hărţi geografice etc.) este în acelaşi timp selectiv (nu orice se scrie se publică şi nu tot ce se publică se colecţionează în biblioteci), persistent (destinat păstrării / arhivării pe o perioadă cât mai îndelungată) şi destinat folosirii de către public (fie acesta nerestricţionat sau aparţinând anumitor categorii, cu grade diferite de acces în funcţie de caracterul bibliotecii). La rândul lor, bibliotecarii au ca sarcină, nu numai colectarea, întreţinerea şi gestionarea fondului de carte, dar şi asistarea cititorilor, deosebindu-se, prin aceasta din urmă activitate, de colecţionare. În cazul bibliotecilor publice, ‑colecţiile logice (cataloage, indexuri etc.) depăşesc colecţiile fizice. Caracterul partajat al bibliotecii, raţiuni economice şi chiar spaţiul fizic limitat de depozitare au condus la această stare de fapte, iar dezvoltarea recentă a comunicaţiilor a amplificat fenomenul.[9]

Luând în discuţie şi actuala problemă a informatizării bibliotecilor (beneficiind de experienţa B.C.U. Bucureşti, prima bibliotecă integral informatizată) trebuie menţionat că una din problemele cu care se confruntă orice OPAC, importantă datorită confuziilor care apar, este efecul căutării, tradus prin discrepanţa dintre conţinutul catalogului informatizat şi răspunsul acestuia la cererea de informare: informaţia există, este cuprinsă în catalog, dar utilizatorul nu ajunge la ea.[10]

Foarte puţini utilizatori dezvoltă interogarea într-un mod interactiv, parcurgând vedetele de subiecte sau legând alte puncte de acces, ca, de exemplu, indicii de clasificare. Ei nu încearcă opţiunile şi tacticile puse la dispoziţia lor, ci au tendinţa să selecteze prima opţiune apărută în meniu.

Majoritatea acestora nu fac căutare exhaustivă. Când au găsit una sau două referinţe, ei îşi iau cărţile şi nu-şi mai continuă căutarea.

Chestionarele indică faptul că aproximativ 25% nu găsesc ceea ce caută, 50% găsesc parţial şi 25% găsesc tot ceea ce caută, ba chiar mai mult. Ceea ce înseamnă că, în ciuda interactivităţii cataloagelor online, interacţiunea nu prea funcţionează. Utilizatorii trebuie mai întâi să se adapteze sistemului. şi, odată depăşită problema iniţială a accesului, ei nu au mijloace ca să-şi îmbunătăţească sau să dezvolte primul lor rezultat.

„Pentru profesie este extrem de important să poată demonstra colectivităţii pe care o serveşte şi societăţii în ansamblu că informaţia oferită de un specialist este consistentă, cuprinzătoare, la zi. Este important ca societatea să conştientizeze că numai un specialist poate furniza într-adevăr informaţia de care are nevoie.”[11]