Valoarea comunicaţională a catalogului sistematic

 

lect. univ. dr. Zenovia Niculescu

 

 

“O bibliotecă este un templu al cunoaşterii. Clasificarea ei nu trebuie să fie o structură întâmplătoare, miseră, ci un edificiu intern preţios prin partea ei externă şi cu o mare valoare intelectuală şi educativă.”

 H. Bliss

 

În mod tradiţional studiile întreprinse asupra catalogului sistematic au relevat preocupări concertante, îndeosebi, asupra laturii pragmatice a constituirii şi sistematizării acestui instrument de dezvăluire a colecţiilor de bibliotecă.

Încercăm, în cele ce urmează, să abordăm catalogul sistematic din perspectiva modernă asupra bibliologiei a lui Robert Estival, care o situează în perimetrul ştiinţei comunicării scrise: “bibliologia este ştiinţa înscrisului, a oricărui înscris, a diverselor categorii de obiecte scrise, a comunicării scrise.”[1]

Este un fapt comun că organizarea catalogului sistematic are în vedere, în principal, cei doi poli de susţinere: sistemul C.Z.U. şi fondul de publicaţii al bibliotecii. De foarte puţine ori, cititorul, cu întregul său univers de cerinţe, deprinderi şi motivări informaţionale, face parte componentă din strategia constituirii şi valorificării catalogului sistematic.

Pe linia evoluţiei anterioare, catalogul a apărut ca o necesitate a ordonării documentelor de bibliotecă, deci raportarea se făcea preponderent la carte. Remarcăm apoi, delimitarea ariei de utilizare a catalogului la cercuri extrem de restrânse de beneficiari. Astfel, Enzo Botasso, prezentând istoria bibliotecilor italiene, menţionează: “Catalogul Bibliotecii Ambroziana, întocmit între 1645-1647, pe autori, aranjaţi dupa limbă şi ordonaţi alfabetic după nume şi prenume, era consultabil numai de bibliotecari şi colegii săi.”[2]

Privit în diacronie, catalogul de bibliotecă, în care se regăseşte un conţinut informaţional structurat pe anumite criterii, reflectă preocupările culturale şi ştiinţifice ale epocii respective,precum şi un anumit tip de atitudine faţă de păstrarea, dar şi valorificarea spiritualităţii universale.

În pofida caracterului complex şi imaginativ al analizei făcute catalogului sistematic de către remarcabilul bibliolog, Lasso de la Vega, relaţia catalog-cititor nu este abordată. Din punctul său de vedere, catalogul sistematic ”urmareşte să transforme întreaga colecţie a unei biblioteci într-o singură lucrare ştiinţifică, împărţită în capitole şi subcapitole, fiecare dintre ele reprezentând o ramură sau o subramură a ştiinţei, în care se grupează, la rândul lor, logic şi ştiinţific, cărţile care tratează despre fiecare dintre ele . Catalogul sistematic este, aşadar, o vitrină a ramurii sau a familiei complete a fiecareia dintre subdiviziunile ştiinţifice care figureaza în biblioteca organizată conform unui criteriu inspirat de logica şi de dezvoltarea ştiinţelor, cu aceeaşi rigoare metodică cu care acestea sunt expuse în cărţi şi tratate.”[3]

Deşi pare surprinzător, chiar în definiţia-standard, corelaţia catalog-cititor este doar implicită: ”Catalogul de bibliotecă este un catalog de documente primare şi secundare, orânduite conform unor scheme de organizare, punând în evidenţă, pe măsura acumulării lor, conţinutul unei colecţii, fondul unei biblioteci sau al unui grup de biblioteci.” (STAS 8232-68).

În acest cadru conceptual trebuie introdusă ideea de comunicare şi receptare a informaţiilor, într-o legatură directă de cauzalitate: catalog-cititor. Din această perspectivă, catalogul devine o structură comunica-ţională, prin care sunt valorizate informaţiile.

Acceptarea ideii de comunicare, în aria de competenţă a catalogului sistematic, atrage dupa sine o serie de consecinţe , atât în plan conceptual, cât şi pragmatic.

Dacă suntem de acord că un catalog sistematic reprezintă un ”emiţător” de informaţii, atunci va trebui să ne preocupăm şi de ”receptorul” acestuia, cititorul. Faptul că nu s-a creat o comunicare bidirecţională a informaţiilor: bibliotecar-cititor; cititor-bibliotecar, prin catalogul sistematic, circulaţia informaţiilor s-a fracturat, determinând diminuarea capacităţii acestuia de a rezolva eficient cerinţele beneficiarilor. şi aceasta este o cauză care explică asiduitatea căutării de soluţii de regăsire a altor modalităţi de prelucrare a publicaţiilor, în afara sistemului C.Z.U.

Să recunoaoştem, că au fost preocupări multiple pentru codificarea şi structurarea informaţiilor şi mai puţine care să vizeze direct, accesul la memoria informaţională a catalogului sistematic.

Deoarece clasificarea zecimală a publicaţiilor şi, implicit, catalogul sistematic, au fost raportate doar la carte, omiţându-se de cele mai multe ori, cititorul, a avut drept consecinţă directă reducerea capacităţii catalogului sistematic de a răspunde adecvat solicitărilor beneficiarilor şi de a-şi moderniza structurile.

Acesta, ar putea fi un posibil răspuns la întrebarea: De ce nu este consultat catalogul sistematic?

Este în afara oricărei îndoieli că, utilizatorul sistemului trebuie sa fie considerat ca un partener activ în conceperea, organizarea şi valorificarea informaţiilor. în acest sens, catalogul nu ar mai reprezenta doar un instrument de gestiune sau un instrument sistematizat al colecţiilor de biblioteca, ci ar deveni o memorie informaţională activă şi dinamică, având posibilităţi multiple de a oferi date fiabile, pertinente şi rapide, cititorului. Am descoperi, astfel, vocaţia ştiinţifică şi comunicaţională a catalogului sistematic.

În acest context, bibliotecarul va trebui să recepteze mesajele cititorului privind orizontul de aşteptare, sfera specializată de interes şi nivelul de abordare al diferitelor subiecte, astfel încât, în funcţie de acestea, să fie reactualizate, restructurate şi optimizate structurile ansamblului informaţional al catalogului sistematic.

Din această perspectivă integratoare, cititorul nu numai că are un acces eficient la informaţii, dar devine un participant importat la fiabilitatea şi modernizarea catalogului sistematic.

În momentul în care cititorul îşi va recunoaşte propriile reprezentări, din sfera sa de interes, în arhitectura catalogului, prin: fişe divizionare, intrări multiple, adâncimi coerente ale indicilor, etc., atunci, îşi va schimba atitudinea pasivă faţă de catalogul sistematic, pe care îl considera un bloc informaţional inert. Aceasta implică, în egala masură, efectul valoric al catalogului sistematic, ce se resimte într-o suită nuanţată de determinări: modelarea percepţiei cititorului; îmbogăţirea opţiunilor de lectură; dezvoltarea unui întreg sistem de procedee şi deprinderi operative de regăsire a informaţiei; diminuarea viziunii restrictive asupra penuriei informaţionale şi , nu în ultimul rând, influenţarea benefică a aptitudinilor şi deprinderilor de muncă intelectuală. De asemenea, putem include în acest spectru valoric şi capacitatea catalogului sistematic de a reflecta un mediu informaţional complex şi extrem de divers, prin care este facilitată circulaţia valorilor: se stabilesc contacte pluridisciplinare, se proiectează evoluţia gândirii şi civilizaţiei umane, realizându-se, astfel, un dificil, dar important proces de absorbie şi difuzare a informaţiilor.

Dacă ne referim la componenta comunicaţională a catalogului sistematic, prin care un sistem de date pasiv se transformă într-o informaţie activă, va trebui să luăm în considerare configuraţia specifică acestui proces de comunicare:

Sursa de informare (cartea) ----> codificarea mesajului (în limbaj C.Z.U.) ----> canalul de codificare (catalogul sistematic) ----> decodificarea mesajului (informaţia pentru cititor).

Bineînţeles, funcţionalitatea optimă a sistemului este redată prin feed-back, dar nu puţine sunt cazurile când acesta nu se produce datorită unor bariere comunicaţionale, de tipul: distorsionarea mesajelor, pierderi de informaţii, supraîncarcarea canalelor de comunicare cu date irelevante sau redundante, omiterea centrului de interes al cititorului şi lipsa de acurateţe a codificărilor.

Ajungem astfel, la o problema deosebit de importanta, cea a accesului la memoria informaţională a bibliotecii, având în vedere că la acest sfârşit de mileniu, centrul de greutate al catalogului sistematic se deplasează de la înmagazinare la dinamizarea receptarii informaţiilor. Avem în vedere, în principal, infrastructura catalogului sistematic, extinderea ariei de acces a beneficiarilor, consultanţa şi asistenţa de specialitate acordate cititorilor, respectarea rigorilor impuse de un proces comunicaţional optim şi acceptarea ideii că utilizatorul poate şi are dreptul de a schimba perspectiva de abordare a sistemului de cataloage.

Toate aceste consideraţii sunt compatibile cu adevărul, potrivit căruia catalogul sistematic nu este doar un ansamblu structurat de date, ci reprezintă un centru de putere cognitivă şi o memorie informaţională activă şi dinamică, subsumate ariei de interes a cititorului.

Prelucrarea automată a datelor este un mijloc de procesare a colecţiilor de bibliotecă, dirijat spre un anumit scop şi controlat în mod nemijlocit prin catalogul sistematic şi nu un scop în sine.

Altfel, pe autostrada informării va fi dificil să regăsim marcat”bitul” catalogului sistematic!