ORGANIZAŢIA NAŢIUNILOR UNITE ÎN ANUL 2000; REALIZÃRI ŞI PERSPECTIVE

La peste cinci decenii de la fondarea Organizaţiei Naţiunilor Unite, ne putem pune o legitimã întrebare: în ce mãsurã mecanismul, complex şi delicat, gândit în anii celui de-al doilea rãzboi mondial mai corespunde necesitãţilor lumii de azi? Rãspunsul la aceastã întrebare impune, în primul rând, o trecere în revistã a principalelor realizãri ale ONU din anii scurşi de la adoptarea Cartei şi, în al doilea rând, o evaluare a compatibilitãţii organizaţiei cu actuala conjucturã internaţionalã. În acest fel, vom obţine în fapt elemente pentru imaginea ONU în anul 2000 precum şi posibilitatea de a schiţa viitorul posibil al acesteia.

În cele peste cinci decenii de existenţã, organizaţia mondialã a parcurs un traseu sinuos, adesea plin de dificultãţi, fiind supusã la numeroase teste de rezistenţã şi confruntatã cu modificãri dramatice în conjunctura internaţionalã. Cu toate acestea este foarte clar ca ONU a supravieţuit şi, mai mult chiar, a realizat multe pentru naţiunile lumii sau, pentru a cita din prima frazã cu care începe Carta, pentru ,,popoarele lumii". Existã aproape unanimitate în a afirma ca ONU a soluţionat numeroase conflicte, locale ce e drept, a accelerat procesul cooperãrii internaţionale şi, la modul general, a marcat noua formã ca şi conţinutul relaţiilor internaţionale. Aceastã apreciere de ansamblu nu exclude însã anumite eşecuri şi neîmpliniri care, în final, impun demararea procesului de reformare a organizaţiei.

Carta Naţiunilor Unite a intrat în vigoare la 24 octombrie 1945 când marile puteri au realizat schimbul instrumentelor de ratificare. În acest fel a fost posibilã convocarea, la Londra, la 10 ianuarie 1946, a primei sesiuni a Adunãrii generale la care au participat delegaţii celor 51 de state fondatoare. Cu acest prilej a fost ales primul Consiliu de Securitate, membrii Consiliului Economic şi Social al Curţii Internaţionale de Justiţie. Prima rezoluţie adoptatã de Adunare a avut ca obiect crearea Comisiei pentru energie atomicã.

Începând cu luna martie 1946 sediul Adunãrii Generale a fost mutat într-un loc provizoriu din New York. Abia în decembrie 1946 a fost ales terenul pentru sediul actual, a cãrui construcţie a început în 1949 şi s-a încheiat în anul urmãtor. La 20 octombrie 1947 a fost aprobat şi steagul oficial al organizaţiei, bine cunoscut acum în toatã lumea. Primul secretar general a ONU a fost numit la 1 februarie 1946 în persoana lui Trygve Lie, care a ocupat acest post pânã la 1953.

Menţinerea pãcii şi securitãţii în lume a fost, conform Cartei, principalul domeniu al activitãţii ONU. Dupã 1945, prin mijloacele aflate la dispoziţia sa, Organizaţia a reuşit a crea condiţii favorabile negocierilor, evitând în acest fel declanşarea unor conflicte care ar fi avut efecte dezastruoase. Operaţiunile de menţinere a pãcii au fost principala modalitate de acţiune a Organizaţiei. Prima operaţiune de acest gen a fost organizatã în 1948 în Palestina. Alte cazuri de notorietate: Kashmir, Congo, Cipru, Yemen, Republica Dominicanã, Somalia, Bosnia - Herţegovina, Kosovo, etc. Acum, la sfârşitul mileniului doi, ONU are în curs aproape 20 de operaţiuni de menţinere a pãcii. ONU a activat intens şi în sensul facilitãrii soluţionãrii pacifice a diferendurilor internaţionale. În cei peste patruzeci de ani de activitate, ONU a contribuit la negocierea a peste 180 de soluţii pacifice care au pus capãt unor pericole reale de rãzboi sau chiar unor conflicte deschise. Organizaţia internaţionalã a fost prezentã în rezolvarea unor evenimente precum criza rachetelor din Cuba, rãzboiul iraniano-irakian, retragerea trupelor sovietice din Afganistan, rãzboiul civil din Salvator, agresiunea Irakului împotriva Kuweitului, rãzboiul din Bosnia-Herţegovina sau criza din Kosovo.

Dezarmarea a fost un alt domeniu în care organizaţia a depus eforturi sistematice pentru atingerea obiectivelor fixate prin Cartã. Cu prilejul primei sesiuni speciale a Adunãrii consacratã dezarmãrii, din 1978, a fost adoptatã o declaraţie prin care se stabileau prioritãţile acţiunii viitoare în domeniu. În iunie 1982 a fost convocatã cea de-a doua sesiune specialã care a decis lansarea campaniei pentru dezarmare mondialã. Obiectivul acesteia a fost informarea, educarea şi obţinerea suportului opiniei publice pentru scopurile ONU în sfera dezarmãrii şi controlului armamentelor. Prin intermediul Agenţiei pentru energie atomicã, Naţiunile Unite au început a diminua pericolele unui rãzboi nuclear. În acest sens s-a promovat mai ales inspectarea reactoarelor nucleare din peste 90 de state pentru a se obţine garanţii cã materialele nucleare nu sunt folosite în scopuri militare. Prima conferinţã internaţionalã pentru utilizarea paşnicã a energiei nucleare a fost organizatã la Geneva, în 1955, şi a fost iniţiatoarea unei largi cooperãri în domeniu. În acest fel a fost posibilã convocarea unei noi conferinţe în 1986. Sfârşitul rãzboiului rece a fãcut posibilã extinderea nelimitatã a Tratatului pentru non-proliferarea nuclearã conform deciziei adoptate de conferinţa specialã care a avut loc în 1995.

ONU a acordat un sprijin important victimelor diverselor conflicte. Dupã 1951 peste 30 milioane de refugiaţi au primit sprijin din partea Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi. Actualmente, nu mai puţin de 15 milioane de refugiaţi primesc alimente, medicamente şi îmbrãcãminte din partea Comisariatului specializat.

Domeniul în care Naţiunile Unite au obţinut realizãri cu adevãrat spectaculoase este acela al încurajãrii auto-determinãrii şi obţinerii independenţei. Dupã adoptarea, în 1960, a Declaraţiei privind garantarea independenţei popoarelor şi statelor coloniale, peste 80 de naţiuni au putut constitui state independente care, apoi, au devenit membre ale ONU. Cãderea regimului de apartheid din Africa de Sud a fost posibilã şi datoritã efortului susţinut al ONU care, în primul plan, a utilizat mijloace precum embargoul armamentelor şi al traficului aerian.

În conformitate cu prevederile cap. 9 din Cartã, Naţiunile Unite promoveazã acţiuni pentru crearea condiţiilor favorabile pentru progresul economic şi social al statelor în curs de dezvoltare. Anii '60 au fost declaraţi primul deceniu al dezvoltãrii. Decizia a fost repetatã şi pentru deceniile opt şi nouã. În acest context, Adunarea a solicitat statelor membre mãsuri pentru ajutarea statelor în curs de dezvoltare, mai ales în sfera agriculturii şi a industriei. Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare promoveazã programe speciale pentru agriculturã, industrie, educaţie şi protecţia mediului. Alte agenţii specializate, precum Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolã, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agriculturã şi Alimentaţie sau Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrialã, au avut contribuţii importante în acelaşi domeniu. Pentru ameliorarea relaţiilor comerciale la nivel global Conferinţa ONU pentru Comerţ şi Dezvoltare a acţionat pentru obţinerea unor preferinţe comerciale pentru ţãrile în curs de dezvoltare. Prin intermediul Acordului General pentru Comerţ şi Tarife, devenit în 1999 Organizaţia Mondialã a Comerţului, Naţiunile Unite au sprijinit ideea liberalizãrii comerţului ca mijloc de creştere a oportunitãţilor de dezvoltare economicã.

Dupã adoptarea, în 1948, a Declaraţiei universale privind drepturile omului, Naţiunile Unite au contribuit la elaborarea a peste 90 de acorduri privind drepturile politice, civile, economice, sociale şi culturale. În 1993 a fost convocatã prima conferinţã mondialã privind drepturile omului. În acest cadru larg, o atenţie justificatã s-a acordat protecţiei drepturilor femeii şi copilului. Anul 1979 a fost declarat anul internaţional al copilului, iar în anul 1990 a intrat în vigoare Convenţia asupra drepturilor copilului. În acest domeniu activitatea UNICEF este bine cunoscutã pe toate meridianele lumii.

Preocuparea opiniei publice mondiale pentru controlul producţiei, comerţului şi utilizãrii drogurilor a fost clar exprimatã în 1971 prin crearea Fondului Naţiunilor Unite pentru Controlul Abuzului de Droguri. Fondul a acţionat pentru finanţarea proiectelor menite a reduce aprovizionarea ilicitã cu droguri. Mai multe conferinţe internaţionale au fost convocate de-a lungul anilor în tentativa de a crea un front comun al statelor membre împotriva utilizãrii drogurilor.

Protejarea mediului s-a situat, mai ales în ultima perioadã, pe lista de prioritãţi a acţiunilor ONU. Conferinţa Naţiunilor Unite pentru protecţia mediului, din 1972, a afirmat necesitatea unor noi principii care sã guverneze activitatea umanã cu scopul salvãrii naturii. Ulterior, a fost adoptat un Program al Naţiunilor Unite pentru protecţia mediului, cu sediul în Nairobi. În anul 1992 la Rio de Janeiro a fost convocatã prima conferinţã mondialã pentru protecţia mediului şi dezvoltare. Cu acest prilej a fost adoptatã ,,Agenda 21", prin care se promoveazã conceptul dezvoltãrii durabile, respectiv dezvoltare economicã prin protejarea resurselor naturale.

Naţiunile Unite au jucat un rol important în procesul de consolidare a dreptului internaţional şi de soluţionare juridicã a unor dispute internaţionale. Prin eforturile ONU au fost negociate şi adoptate peste 300 de acorduri internaţionale în cele mai diverse domenii. Curtea Internaţionalã de Justiţie, principalul organ judiciar al Naţiunilor Unite, a adoptat sentinţe şi a oferit opinii consultative, contribuind în acest fel la soluţionarea unor dispute teritoriale, respectarea principiului neamestecului în treburile interne, ameliorarea relaţiilor diplomatice, acordarea drepturilor de azil, etc.

În cele peste cinci decenii de existenţã a ONU, lumea a cunoscut schimbãri uriaşe faţã de conjunctura în care organizaţia a fost conceputã. Ca urmare, în chip evident, aceste schimbãri au marcat profund şi activitatea Organizaţiei. Lumea de astãzi este foarte diferitã de cea din anii celui de-al doilea rãzboi mondial, mai ales în planul structurii sistemului relaţiilor internaţionale. Sfârşitul bi-polaritãţii, care a marcat decenii de evoluţie post-belicã, este o consecinţã directã a sfârşitului rãzboiului rece şi este în mãsurã sã genereze modificãri de substanţã. În primul rând, lumea de azi este mult mai diversã şi mult mai interdependentã. În al doilea rând, viteza şi amploarea schimbãrilor de acum vor genera în viitor provocãri de o şi mai mare amploare şi complexitate.

Pe acest fundal, Organizaţia a înregistrat o evoluţie care, din fericire, spun unii analişti, a salvat ONU de destinul tragic într-un fel al Societãţii Naţiunilor. Procesul care a consolidat imaginea Organizaţiei în relaţiile internaţionale a fost acela al decolonizãrii. De asemenea, programele alimentare, cele pentru refugiaţi, de dezvoltare a ştiinţei, educaţiei sau de protecţia a mediului, au menţinut ONU în actualitatea internaţionalã. Implicarea organizaţiei în problemele Lumii a treia a fost un veritabil balon de oxigen pentru Organizaţie. De asemenea, în actuala conjuncturã internaţionalã, activitãţile din acest domeniu au propulsat din nou Organizaţia în rolul de prin actor pe scena internaţionalã.

În ce priveşte obiectivul central stabilit prin Cartã, anume menţinerea pãcii şi securitãţii internaţionale, rolul Naţiunilor Unite a fost mediocru. În cele peste cinci decenii de existenţã Organizaţia s-a cantonat în acţiuni periferice pentru sistemul internaţional. Rolul şi impactul în spaţiul central al acestui sistem a fost cât se poate de redus. În toate chestiunile de interes ale marilor puteri ONU a evoluat la remorca acestora, acţionând cel mult prin bunele oficii sau prin suport logistic. La acest rol cenuşiu s-au adãugat conflictele Organizaţiei cu SUA şi cu Franţa, ceea ce a avut implicaţii negative şi în planul resurselor financiare ale Naţiunilor Unite. De aici o crizã financiarã prelungitã care a afectat multe programe de asistenţã şi, implicit, a adãugat noi motive pentru scãderea prestigiului ONU. Reluarea cooperãrii ONU-SUA cu prilejul rãzboiului din Golf (1990), a pãrut a fi un element cu un efect pozitiv pentru creşterea prestigiului organizaţiei mondiale. Rãzboiul din Somalia a marcat însã profund gradul de implicare a Statelor Unite în conflicte externe şi a afectat şi procesul de regenerare a rolului ONU.

Actualmente, existã opinii divergente în ceea ce priveşte rolul şi viitorul ONU. Existã multe voci care susţin inutilitatea Organizaţiei, ca urmare a ineficienţei acesteia, şi cer deci suspendarea plãţii contribuţiei statelor. Alţii, încã cei mai numeroşi, se pronunţã pentru întãrirea rolului Organizaţiei prin dotarea ei cu mijloacele necesare impunerii deciziilor adoptate. În acest sens se cere, tot mai insistent, o reformare a ONU, între altele prin mãrirea numãrului membrilor permanenţi ai Consiliului de Securitate (cu Japonia şi Germania de exemplu), sporirea prerogativelor în sfera dreptului de intervenţie în favoarea apãrãrii drepturilor omului, crearea mecanismelor necesare creşterii eficienţei, o mai clarã departajare a atribuţiilor diverselor organe, etc. Suporterii organizaţiei susţin, pe bunã dreptate, cã aceasta este o oglindã fidelã a lumii în care trãim şi, deci, nu poate fi mai performantã decât îi permit statele membre.

Istoria celor peste cinci decenii de existenţã a ONU relevã faptul cã organizaţia a fost eficientã, şi deci necesarã, mai ales în domenii considerate de pãrinţii organizaţiei ca fiind secundare în ordinea prioritãţilor. A fost însã aproape ineficientã şi lipsitã de posibilitãţi şi mijloace în domeniul care constituie chiar raţiunea de a fi a organizaţiei, anume menţinerea pãcii şi securitãţii internaţionale, în primul rând prin prevenirea şi soluţionarea pacificã a conflictelor internaţionale. Orice efort de reformare a ONU va trebui sã aibã în vedere aceastã realitate şi sã aşeze organizaţia pe fundamentul concordanţei dintre obiectivele şi mijloacele concrete de acţiune. Fãrã luarea în consideraţie a faptului cã marile puteri, mai ales, acţioneazã în plan internaţional pe baza interesului naţional sau a celui de putere ONU riscã sã rãmânã un actor mediocru cu mijloace mediocre şi cu rezultate pe mãsurã. Faptul cã în realitate ONU a fost prelungirea pe timp de pace a alianţei contra puterilor aliate Germaniei, în timpul celui de-al II-lea Rãzboi Mondial, s-a vãdit chiar la terminarea acestuia. Într-adevãr multe dintre obiectivele stabilite şi principiile convenite în anii conflictului nu mai erau compatibile cu începutul erei nucleare şi, mai ales, cu declanşarea rãzboiului rece. Pe acest fundal, ONU a devenit scena confruntãrii politice şi ideologice dintre cele douã blocuri. Sfârşitul rãzboiului rece a marcat modificarea acestei situaţii. Astfel, Organizaţia are din nou şansa de a reveni în prim planul relaţiilor internaţionale şi acest lucru se poate realiza doar prin reformarea sa. Perspectivele Naţiunilor Unite sunt legate tocmai de capacitatea de a realiza aceastã reformã, cu alte cuvinte de a se adapta la noua conjuncturã internaţionalã. În acest sens un oportunism moderat caracterizeazã un numãr semnificativ de experţi în materie. În ce ne priveşte, suntem convinşi ca Naţiunile Unite vor ocupa un loc mereu mai important pe scena internaţionalã pentru simplul motiv cã este un actor necesar al relaţiilor dintre state.