>>
1.3.2. O nouă evoluție a familiei
 


     << Înapoi    HOME    CUPRINS       Înainte >>   


Schimbările (politice, sociale, culturale, economice) din societatea occidentală, în ultimile două decade, au fost însoțite de schimbări în sfera familiei. Cea mai spectaculoasă a fost trecerea de la familia nucleară (dominantă în perioada anterioară) la o diversitate de modele familiale alternative. Familia formată din cuplu conjugal căsătorit (potrivit procedurilor legale) și din copiii acestui cuplu încetează de a fi modelul dominant. Acest fenomen a fost denumit "a doua tranziție demografică[1] . Sexualitatea, căsătoria și copii - tind să fie realități distincte, fragmentate, fără legătură între ele.

Aceste schimbări în plan obiectiv au fost precedate de schimbări în planul valorilor și atitudinilor - schimbări grupate sub genericul "revoluția personală" - preeminența individului în raport cu grupul, a satisfacției personale în raport cu comandamentele sociale, a afectivității și dragostei în raport cu motivațiile de altă natură (economică, socială, politică, presiuni ale rudelor). Această "revoluție personală" a fost posibilă odată cu creșterea nivelului de trai, a veniturilor, a posibilităților oricărui adult (chiar tânăr, bătrân sau femeie) de a avea venituri proprii (societate "salarială" susținută de mecanismele securității sociale) - deci, de a fi independent. Paralel, climatul social a devenit mai permisiv la diversitatea modelelor culturale și a comportamentelor etice.

Principalele schimbări din sfera familiei se pot grupa în următoarele planuri[2] :

a. Relația familie-societate. Familia nu mai este o instituție fundamentală pentru supraviețuirea individului și reproducerea societății. Această funcție a fost preluată de alte instituții și grupuri sociale. Rolul social al familiei, funcțiile ei sociale, importanța ei pentru funcționarea societății se estompează continuu.

b. Comportamentul tinerilor necăsătoriți. Relațiile sexuale înainte de căsătorie nu mai constituie un tabu ci o realitate generalizată. Totuși nașterile premature ca și avorturile sunt în scădere datorită utilizării pe scară largă a contracepției moderne. Tinerii își amână tot mai mult data căsătoriei (sau renunță definitiv la aceasta) practicând un celibat cu tendințe libertine, ce a devenit un mod de viață destul de răspândit ("single-culture").

Tinerii încep să se separe din ce în ce mai devreme de părinți, locuind fie singuri, fie cu prieteni, fie în cuplu. Coabilitarea juvenilă devine din ce în ce mai frecventă și mai durabilă, încetând să fie o formă prealabilă a căsătoriei ci tinzând către permanență.

Uniunea partenerilor într-o astfel de coabitare este bazată, în marea majoritate a cazurilor, pe afectivitate. Sentimentele fiind fluide, aceste uniuni au tendința de a fi mai instabile decât o căsătorie oficială.

Multe tinere preferă să aibă copii fără a se căsători, nici cu tatăl copilului, nici cu altcineva.

c. Comportamentele nupțiale.

- Formarea familiilor.

În ultima perioadă s-a afirmat cu vigoare un nou model matrimonial:

- Căsătoria nu mai este debutul constituirii uniunilor conjugale și, prin aceasta, debutul procreării. Paralel cu scăderea ratei nupțialității, crește vârsta la prima căsătorie, atât pentru femei cât și pentru bărbați. Reculul căsătoriilor a început în țările scandinave în a doua jumătate a anilor '60, după care s-a extins în Elveția, Austria, Germania, pentru a cuceri apoi vestul Europei și, mai târziu, sudul. Se estimează că: 20% dintre femeile născute după 1955 vor rămâne celibatare, în Suedia chiar 30%[3] . Circa două treimi din primele uniuni conjugale sunt coabitări și numai o treime căsătorii[4] .

- În privința coabitărilor (denumite și uniuni informale sau consensuale) este de remarcat nu numai creșterea ponderii lor ci și a duratei de coabitare. Ele tind să renunțe la aspectul juvenil (adică să fie prezente doar sub 30 de ani, ca o formă de uniune premaritală) ci tind să reprezinte cu adevărat o alternativă la căsătorie, fiind alcătuite din cupluri conjugale relativ stabile, cu o descendență la fel de numeroasă ca a cuplurilor căsătorite. Fenomenul nașterilor în afara căsătoriei se situează deja la 25% din totalul nașterilor vii anuale, pentru majoritatea țărilor occidentale.

- Stabilitatea familiilor

Neavând alt "mobil" decât sentimentele, legăturile familiale devin mai fragile. In medie, coabitările sunt mai puțin durabile decât căsătoriile. La vârstă egală, cuplurile a căror situație matrimonială este coabitarea au cunoscut un număr de uniuni superior față de persoanele căsătorite. Separările sunt frecvente dar, datorită reducerii căsătoriilor se reduc și divorțurile și scad recăsătoriile.

Copiii rezultați din cupluri dizolvate (prin divorț sau separare) devin tot mai numeroși.

d. Comportamentele familiale.

Dezvoltarea sferei serviciilor a promovat activitatea femeilor în afara domiciliului într-o proporție fără precedent. Aceasta a provocat o emancipare a femeii atât în plan social cât și familial, egalitatea cu bărbatul modificând structura de autoritate și de roluri în cadrul familiei (tendință către familia bazată pe dialog și parteneriat).

Tot mai multe femei "fac carieră", preocupările pentru familie și nașterea copiilor trecând pe un plan secundar. În general, este prezentă tendința creșterii vârstei femeilor la prima naștere.

Planificarea nașterilor (atât ca număr cât și ca eșalonare) a fost posibilă datorită contracepției moderne. Accentul s-a deplasat de la cantitate la calitate - născuți târziu și în număr mic, copiii sunt doriți și părinții acordă multă atenție condițiilor materiale și educative de creștere.

Condiția copilului a trecut prin trei faze:[5]

- faza premodernă, asociată noțiunii de proprietate, în care copilul este considerat obiect și muncește pentru întreținerea familiei;

- faza modernă corespunde unui model de protecție marcată de o dependență mai mare a copiilor și de intervenția statului (în educația și protecția copiilor);

- fază postmodernă în care copilul este conceput ca persoană, cu drepturi și libertăți (de exprimare, de comportament) și în care accentul se pune pe dezvoltarea personalității (atât la băieți cât și la fete).

În ceea ce privește distribuția rolurilor între părinți, se constată o mai mare implicare a tatălui (decât în trecut) în creșterea și educarea copiilor dar, în același timp, datorită instabilității crescânde a cuplurilor, tot mai mulți tați își abandonează familia, lăsând mamei responsabilitatea îngrijirii copiilor.

Atât în relațiile dintre parteneri cât și dintre părinți și copii, aspectul emoțional - afectiv este esențial.

În planul atitudinilor, se constată o toleranță mai mare în raport cu relațiile extraconjugale.

e. Noi tipuri de menaje.

Societatea contemporană se caracterizează prin răspândirea menajelor nefamiliale: celibatari; divorțați; văduvi - majoritatea bătrâne singure (menționăm aici erodarea legăturilor între generații); menaje nefamiliale din mai multe persoane, fără legături de rudenie.

De asemenea sunt în creștere familiile monoparentale, alcătuite din copii și un părinte, în general mama (necăsătorită, divorțată sau separată). Datorită faptului că legătura dintre mamă și copii e singura legătură "naturală" dintre relațiile familiale și datorită creșterii instabilității cuplurilor, este posibil ca această formă să devină mai stabilă în raport cu cuplul - care ar fi o situație provizorie. Unii autori afirmă că ne îndreptăm către o societate "matricentrică"[6] .

Familiile reconstituite fie prin recăsătorie, fie prin stabilirea unor noi uniuni după divorț sau separare, sunt, de asemeni frecvente, inclusiv situații când sunt prezenți copiii rezultați din uniuni anterioare ale ambilor parteneri.

În concluzie, familia nu este o uniune sfântă, indestructibilă, ea se poate dezorganiza și reconstitui.

 


[1] Apud J.C. Haskey: Formation and dissolution of unions in the different countries of Europe, în "European population" (editori: A. Blum, J.L. Rallu), Editions John Libbey Eurotext, Montrouge, 1993, p. 221.

[2] Apud Ioan Mihăilescu: Politici sociale în domeniul populației și familiei , în "Politici sociale. România în context european" (coord. E. și C. Zamfir), Ed. Alternative, București, 1995, p.161.

[3] J. Rychtarikova: Nuptialite comparee en Europe de l' Est et en Europe de l'Ouest, în "European population", op. cit. p. 202.

[4] Dix-neuvieme rapport sur la situation demographique en France, Min. des Affaires Sociales, Paris, 1990, p. VI.

[5] R. Tessier și colectiv: Vivre a deux aujourd'hui, Le jour, Montreal, Canada, 1993, p. 119.

[6] Louis Roussell, în: Couple, famille et societe, XL Congres de l'A.N.A.S., Paris, E.S.F., 1985.

 

 

<< Înapoi   HOME    CUPRINS       Înainte >>    

© University of Bucharest 2003. All rights reserved.
No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page.
Comments to: Georgeta Ghebrea
Last update: June 2003 Recommended: 1024*768 resolution, min 16bit color depth, IE 5+, maximized window
Text editor&Web design: RALUCA OVAC