>>

1.3. MODERNITATE ȘI POST MODERNITATE ÎN SFERA FAMILIEI

 


     << Înapoi    HOME    CUPRINS       Înainte >>   

1.3.1. Postmodenitate, postmodernism[1]

Schimbările care au avut loc în ultimile două decenii în societatea occidentală au născut ideea că ne aflăm în fața unei noi civilizații, în mod esențial diferită de civilizația modernă industrială. Această nouă civilizație a fost denumită (de unii teoreticieni) - postmodernă, ceea ce reflectă o viziune "etapistă" asupra istoriei, care ar fi un parcurs al etapelor: premodernă - modernă - postmodernă.

De fapt, această teorie se opune chiar tentativei de definire a postmodernității, susținând că acest lucru este imposibil, deoarece ar însemna să analizăm într-o manieră "modernă" postmodernitatea, adică un obiect ce refuză un astfel de proces de distilare conceptuală. În era postmodernă, conceptele nu mai garantează o univocitate a sensului - acesta poate fi acaparat și redefinit în diferite scopuri, în funcție de
diferite contexte.

Acuzat a fi o simplă modă, postmodernismul[2] (prin lucrările elaborate sub stindardul său) a dovedit însă că în spatele acestor terminologii se ascund lucruri reale și fundamentale; chiar dacă separarea modern-postmodern nu este rigidă (nici în plan longitudinal, nici transversal) este indiscutabilă apariția unor realități și a unor noi orientări de gândire ce încearcă să se adapteze acestor realități. Postmodernismul nu este o modă ci o dominantă culturală a civilizației contemporane occidentale.

Deși obiectul refuză procesul rațional de definire, vom încerca, cel puțin, să enumerăm câteva schimbări sociale ce marchează constituirea acestei noi realități:

a. În economie - procesul de globalizare; constituirea corporațiilor multinaționale; trecerea la economia postindustrială dominată de sectorul "terțiar" (al serviciilor); investiția în "imaterial" (investițiile cele mai costisitoare nu se mai fac în materii prime și salarii ci în marketing, publicitate, management, informatizare).

b. În comunicare - noi mass media și tehnologii de comunicare (dominarea comunicării de către tehnicile video computerizate).

c. În viața cotidiană - o nouă experiență de viață caracterizată prin schimbarea decorului, a obiectelor înconjurătoare, o nouă fază în consumul bunurilor, hedonismul controlat, importanța jocului, noi modalități de petrece a timpului liber.

d. În morala - epoca permisivității (totul e constestabil, totul e limitat, nu există reguli generale și nici soluții garantate, nu există orizont etic fix).

e. În sfera familiei - "revoluția personală": auto-eliberarea individului, primatul intereselor indivizilor și cuplurilor asupra funcțiilor pe care societatea le așteaptă de la familie.

f. În sfera relațiilor sociale - decăderea formelor tradiționale de participare socială (asociații profesionale, asociații culturale) și constituirea de noi microcomunități și microgrupuri.

g. În politica - predominanța politicilor locale și sectoriale; o nouă redistribuire a puterii, populației și bogăției ce însoțește noile structuri de producție; slăbirea rolului statului - națiune și constituirea regionalismului; descentralizare și pluralism (puterea nu mai e ceva monolitic, exterior); noi mișcări sociale și politice (în locul sindicalismului dominant în epoca modernă - mișcări ale minorităților sexuale, etnice, rasiale, mișcări feministe, ecologiste); critica socială nu mai e dependentă de vreo teorie universală, nu mai e ancorată în vreo filosofie ci e pragmatică.

h. - În ontologie - fragmentarea realității, redefinirea spațiului și timpului (hiperspațiul, accelerarea timpului), sfârșitul codului binar (ștergerea diferenței între obiect-subiect; lucruri-persoane; aparență-realitate; activitate-pasivitate; putere-rezistență).

i. În cultura - colapsul ierarhiilor, descentralizare, pluralism, simulare, pastișă.

Dacă modernismul (dominat de raționalitate și preocuparea - tehnică - de a găsi soluții în toate sferele vieții sociale) a fost consonant cu condițiile existente în societate în domeniul respectiv, noua realitate socială conturată în Occident în ultimile două decenii solicită un nou răspuns teoretic. Pretențiile de universalism ale modernismului, ideea de totalitate, scenariul prometeic, binarismul, centralitatea - sunt, în opinia gânditorilor post-moderniști, idei caduce. În locul lor, sunt propuse abandonarea rațiunii, relativismul, fragmentarea, diversitatea, descentralizarea. Inițiat ca o critică (de stânga) a expansionismului occidental și a dominației (burgheze, masculine, rasiale, religioase etc.), postmodernismul a fost considerat ca un concept valabil pentru realitatea infrastructurală a "capitalismului târziu". Nu este întâmplător că mulți gânditori postmoderniști (Baudrillard, Lyotard, Jameson) au un trecut marxist.


Dincolo de istoria intelectuală a postmodernismului, postmodernitatea nu este nici ceva imoral, frivol, reprehensibil dar nici o sărbătoare sau o minunată utopie - pur și simplu este o situație istorică pe care atribuirea de conotații valorice nu ne ajută să o înțelegem.

 



[1]La elaborarea acestui subcapitol am folosit următoarea bibliografie:

Anthony Giddens: The Consequences of the Modernity, Polity Press, Cambridge, 1990.

Andrew Ross (ed): Universal abandon, Edinburgh University Press, 1988, pp.: X-XV; 3-17; 85.

J.F. Lyotard: Le postmoderne explique aux enfants, Ed. Galille, Paris, 1988, pp: 28-36-36, 124, 142.

J. Baudrillard: Symbolic Exchange and Death Sage Publications, Londra, 1993, pp: 6-38, 50-76.

[2]Postmodernitatea se referă la realitatea socială, politică, economică, pe când postmodernismul la cultura, artă, gândire.

 

 

<< Înapoi   HOME    CUPRINS       Înainte >>    

© University of Bucharest 2003. All rights reserved.
No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page.
Comments to: Georgeta Ghebrea
Last update: June 2003 Recommended: 1024*768 resolution, min 16bit color depth, IE 5+, maximized window
Text editor&Web design: RALUCA OVAC