Nicolae Zărnescu, DREPT

Unele aspecte privind extinderea cercetării penale şi luarea măsurilor de prevenţie

Ion Neagu

Luarea măsurilor de prevenţie în procesul penal are scop asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal ori împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la judecată ori de la executarea pedepsei.

Măsurile preventive pot fi luate dacă există vreuna dintre condiţiile prevăzute de art. 148 c.p.p.

Aşadar, una dintre condiţiile esenţiale cerute de lege pentru luarea unei măsuri de prevenţie este aceea privind săvârşirea unei infracţiuni.

În vederea respectării dispoziţiilor legale, organele judiciare au obligaţia să administreze probe din care să rezulte că învinuitul sau inculpatul a săvârşit una sau mai multe infracţiuni şi, în acelaşi timp, să observe dacă în cauză este vorba de o infracţiune continuă, continuată sau complexă.

În această ordine de idei, organele de urmărire penală şi instanţele de judecată au obligaţia să contureze cu exactitate elementele materiale ce se înscriu în latura obiectivă a infracţiunii şi, dacă este cazul, pot dispune luarea unei măsuri preventive cu privire la învinuit sau inculpat.

În vederea respectării legii, organele judiciare au obligaţia ca într-o cauză penală să fixeze cu precizie perimetrul activităţii infracţionale şi, în acelaşi timp, să observe dacă există mai multe acte materiale ce intră în conţinutul laturii obiective a aceleiaşi infracţiuni aflate în legătură de conexitate sau corelativitate.

În raport cu aspectele evidenţiate mai sus, organele care instrumentează cauzele penale trebuie să facă aprecieri legate de necesitatea luării măsurilor de prevenţie.

În acest context, în cazurile în care se constată existenţa mai multor activităţi infracţionale săvârşit de către aceeaşi persoană, organele juridice au obligaţia să le ,,atragă“ în aceeaşi cauză penală şi să constate dacă activităţile respective formează conţinutul aceleiaşi infracţiuni sau al mai multor infracţiuni aflate în concurs real sau ideal.

În numeroase cazuri, din dorinţa nejustificată de a constitui dosare penale diferite şi pentru a dispune măsuri de prevenţie nejustificate, organele de urmărire penală nu respectă dispoziţiile legii, alcătuind mai multe dosare penale în care aceeaşi persoană primeşte calitatea de învinuit sau inculpat şi împotriva acesteia se dispun, la anumite intervale de timp, măsuri preventive.

Practica invederată mai sus contravine dispoziţiilor codului de procedură penală, în care sunt prevăzute instrumentele procedurale adecvate pentru asemenea ipoteze. Astfel, potrivit art. 238, ipoteza I din c.p.p., organul de cercetare penală, dacă constată fapte noi în sarcina inculpatului ori împrejurări noi care pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, face propuneri procurorului pentru ca acesta să decidă în privinţa extinderii cercetării penale sau schimbării încadrării juridice a faptei.

Această dispoziţie legală vizează atât împrejurările noi care intră în latura obiectivă a aceleiaşi infracţiuni (continuă, complexă sau continuată), cât şi împrejurările noi care pot constitui infracţiuni aflate în legătură de conexitate sau corelativitate cu infracţiunea care face obiectul cauzei penale.

În cazul infracţiunii continuate, această soluţie se impune deoarece, dacă au fost descoperite acte materiale noi, acte care se includ în latura obiectivă a aceleiaşi infracţiuni, cercetările trebuie extinse în aceeaşi cauză penală şi nu poate fi „construit” un nou dosar penal în care să fie luată o nouă măsură de prevenţie.

Extinderea privind actele materiale noi trebuie făcută în faza de urmărire penală în conformitate cu prevederile art. 238 c.p.p., dar şi în faza de judecată, potrivit art. 335 alin.1 şi 2 c.p.p., chiar dacă anterior, cu privire la unele acte materiale, a fost pronunţată o hotărîre definitivă.

Dacă legea (art. 335 alin. 2 c.p.p.) prevede că în vederea soluţionării corecte a cauzei (când este vorba de o infracţiune continuată) se desfiinţează o hotărâre definitivă pronunţată anterior cu privire la unele acte materiale ale aceleiaşi infracţiuni, cu atât mai mult se impune reunirea actelor materiale ale aceleiaşi infracţiuni, cât timp nu a fost pronunţată o hotărâre judecătorească în cauză.

Maniera în care uneori procedează organele de cercetare penală, prin ocolirea dispoziţiilor art. 238 c.p.p., are ca strategie obţinerea unor mandate de arestare care sunt solicitate contrar legii şi principiilor răspunderii penale în lumina legislaţiei penale şi procesual-penale în vigoare în România. În acest sens, subliniem faptul că, în materia concursului de infracţiuni, legiuitorul prevede aplicarea unor sancţiuni penale distincte şi executarea aceleia care este mai aspră (a se vedea art. 34 c.p.), în orice caz se aplică sistemul cumulului juridic.

Prin procedeul de a se întocmi mai multe dosare penale aceleiaşi persoane, pentru infracţiuni descoperite în aceeaşi perioadă de timp sau pentru acte materiale ale aceleiaşi infracţiuni, cu încălcarea dispoziţiilor art. 238 c.p.p. şi art. 335 alin. 1 c.p.p., se ajunge la un cumul aritmetic al măsurilor de prevenţie, adică este antamată o răspundere mai aspră (înainte de a se constata vinovăţia persoanei printr-o hotărâre definitivă) în desfăşurarea procesului penal decât aceea pe care legea a prevăzut-o după terminarea procesului penal, ceea ce este, desigur, de neconceput, deoarece prin aceasta se ajunge, implicit, la încălcarea gravă a principiilor care garantează libertatea persoanei în procesul penal.

Subliniem faptul că ipoteza prevăzută în art. 335 alin. 1 c.p.p., vizează acte materiale noi ale aceleiaşi infracţiuni cu privire la care se desfăşoară judecata. Aşadar, noile acte materiale nu trebuie să fie rezultatul cercetării judecătoreşti, deoarece în această etapă a judecării cauzei legea nu face nici o referire la cercetarea judecătorească, aşa cum, spre exemplu, face în art. 332 c.p.p. şi art. 333 c.p.p. Or, în cazurile în care legea nu distinge expres momentul descoperirii noilor acte materiale ale aceleiaşi infracţiuni, se înţelege că oricând acestea trebuie reunite cu infracţiunea din care acestea fac parte. Această soluţie, aşa cum arătam mai sus, are şi sprijinul dispoziţiilor art. 335 alin. 2 c.p.p., în care se arată expres că reunirea actelor materiale se face chiar dacă a fost pronunţată o hotărâre definitivă pentru unele dintre actele materiale ale aceleiaşi infracţiuni.

Obligaţia extinderii cercetării penale subzistă şi în cazul infracţiunilor complexe şi a concursului de infracţiuni. In sensul celor arătate mai sus, în practica judiciară, greşit s-a procedat când, în aceeaşi cauză, a fost reţinut un concurs de infracţiuni între falsul în înscrisuri, evaziune fiscală şi contrabandă. Intr-o asemenea speţă, organele judiciare nu au avut în vedere faptul că infracţiunea de contrabandă este o infracţiune complexă şi absoarbe în conţinutul său falsul, care este parte componentă a laturii obiective a acestei infracţiuni.

Este indiscutabil faptul că în structura infracţiunii de contrabandă se include o condiţie legală specifică, preexistenţa unor documente vamale false. In atare situaţie, falsul nu mai poate fi reţinut ca infracţiune autonomă, intrând în conţinutul legal al infracţiunii de contrabandă. Pe de altă parte, în materie vamală, intră în conţinutul infracţiunii de contrabandă şi art. 12 din Legea nr. 87/1994, deoarece în art. 7 din această lege se arată expres că: Nerespec-tarea reglementărilor fiscale din domeniul vamal, prin declararea inexactă, sub orice formă, a valorilor sau prin sustragerea bunurilor de la operaţiunile de vămuire, în scopul neachitării taxelor vamale sau al diminuării acestora se sancţionează potrivit legii. Deci, legiuitorul a înţeles ca în domeniul vamal să nu se mai reţină infracţiunea de evaziune fiscală, ci să se aplice legea care deja sancţionează asemenea fapte, aceasta fiind Legea nr. 141 din 1997.

Nesocotirea dispoziţiilor legale privind extinderea cercetărilor penale, a acţiunii penale şi a procesului penal şi alcătuirea unor dosare penale distincte în situaţii în care, în mod practic, toate activităţile infracţionale care sunt în diverse legături ar putea forma obiectul aceleiaşi cauze penale, conduce, în cele mai multe cazuri, la luarea, împotriva aceleiaşi persoane, a mai multor măsuri de prevenţie, fiind încălcate astfel normele legale prin care este garantată libertatea persoanei în procesul penal.

Content

© University of Bucharest 2002. All rights reserved.
No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page.
Comments to:Nicolae Zărnescu
Last update: November 2002
Text editor&Web design: Raluca OVAC