Nicolae Zărnescu, DREPT

 

 

 


[1]Pentru alte definiții ale nulității, a se vedea G. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Ed. a VI-a revăzută și adăugită de M. Nicolae și P. Trușcă, Casa de Editură și Pres㠓Șansa S.R.L.”, București, 1999, pag. 203; G. Boroi, Drept civil. Partea generală, Ed. a II-a, Edit. All Beck, București, 1999, pag. 227; D. Cosma, Teoria generală a actului juridic civil, București, 1969, pag. 293. Fără a intra în detalii, ni se pare discutabilă definiția propusă de unii autori, care afirmă c㠓nulitatea (...) lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă”. Efectele pe care le urmăresc părțile actului juridic civil sunt chiar drepturile și obligațiile civile, or acestea nu se pot găsi în contradicție cu dispozițiile legale referitoare la cerințele care trebuie îndeplinite pentru ca ele să se nască. Dacă cerințele ar fi respectate, s-ar naște chiar acele drepturi și obligații pe care le vizează părțile contractului lovit de nulitate; în alți termeni, nu se pune problema că părțile încalcă legea pentru a ajunge la alte efecte juridice, contrarii chiar celor pe care legea le recunoaște contractului valabil încheiat, ci se dorește ca aceleași efecte juridice să fie obținute în condiții mai...“lejere” decât cele impuse de legiuitor.

[2]Prezentul studiu este interesat de un examen comparativ al cauzelor de ineficacitate, iar nu de o analiză aprofundată a fiecăreia în parte care, prin cumulare, să creeze un “tratat despre ineficacitatea contractelor”. De aceea, incursiunile analitice se vor face numai în măsura în care sunt relevante pentru imaginea comparativă sau, eventual, dacă ele prilejuiesc reformarea unor concepții tradiționale.

[3]Pentru această opinie, a se vedea și G. Boroi, op.cit., pag. 188–189.

[4]Ibidem.

[5]Pentru teza potrivit căreia art. 1308 Cod Civil nu conține asemenea incapacități și, prin urmare, nu ar trebui, în ciuda formulării sale categorice (“sub pedeapsă de nulitate”), să facă loc nulității absolute, ci nulității relative, a se vedea Fr. Deak, op. cit., pag. 32 și practica acolo citatăInteresant de semnalat este că unii autori optează pentru nulitatea relativă chiar și în cazul interdicției prevăzute la art. 1309 Cod Civil, privitor la cesionarea către judecători, procurori și avocați a drepturilor care sunt litigioase în circumscripția curții de apel în care își desfășoară activitatea; a se vedea, pentru o asemenea teză, M. B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil român, 1921, pag. 673–678; D. Chirică, Drept civil. Contracte speciale, Editura Lumina Lex, București, 1997, pag. 39.

[6]Fără a “descinde” în actualitatea practicii, trebuie remarcat că în (mult prea) multe litigii părțile, asistate sau nu de apărători specializați (avocați, consilieri juridici), încurajate nu de puține ori de unele instanțe neglijente în motivarea soluțiilor pe care le pronunță, atacă diferite contracte invocând “fraudarea legii”, deși speța ar permite identificarea unor cauze de nulitate absolută mai ușor de constatat. “Fraudarea legii” tinde să devină un panaceu; toate contractele ale căror vicii esențiale rămân, în mod inexplicabil, neidentificate, își găsesc defectul fundamental în faptul c㠓au fost încheiate în frauda legii”. Este motivul pentru care, de lege ferenda, socotim preferabilă definirea legală a acestei noțiuni, prin elementele sale constitutive înfățișate de-a lungul timpului în literatura juridică și în practica judiciară de referință.

[7]De altfel, în ultimă instanță, condițiile speciale de validitate a obiectului contractului corespund, în ipoteza încălcării lor, tot unor cauze speciale de nulitate.

[8]Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 30 ianuarie 1998 , aprobată prin Legea nr. 122/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 19 iunie 1998.

[9]În opinia noastră, art.6 din O.G. nr. 12/1998 nu s-a bucurat încă în literatura de specialitate de atenția cuvenită. În afară de discuția, “tradițională”, în jurul consecințelor penale ale acestei forme de  evaziune fiscală, au fost lăsate deoparte orice comentarii legate de domeniul de aplicare a sancțiunii, de acuratețea reglementării, de eficiența sancțiunii ș.a.m.d.

[10]Desigur, față de dispozițiile Legii nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, se poate discuta dacă nu cumva această simulație prin deghizare parțială prin disimularea adevăratei valori a actului ar constitui o evaziune fiscală. În această interpretare, ar putea deveni aplicabilă una dintre cauzele de nulitate absolută asupra căreia în mod intenționat nu am insistat mai sus, și anume încălcarea ordinii publice sau, eventual, fraudarea legii. Oricum, la cunoștința noastră, nu s-a formulat un asemenea punct de vedere în literatura de specialitate. Mai mult decât atât, practica judecătorească a validat, în mod implicit, actul secret-componentă a unei astfel de simulații, neinvocând din oficiu nulitatea absolută a acestuia (a se vedea, în acest sens, C.S.J., de Cod Civil nr. 463 din 1 martie 1993, în Buletinul Jurisprudenței pe anul 1993, Editurile Continent XXI & Universul, București, 1994, pag. 37–39.).

[11] Pentru detalii, a se vedea G. Boroi, op. cit., pag. 238, Gh. Beleiu, op.cit., pag. 211.

[12]Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 4 martie 1998.

[13]Pentru o analiză a dreptului de preempțiune în această materie, a se vedea Fr. Deak, “Dreptul de preempțiune”, în Dreptul, nr. 7/1992, pag. 34–43; Gh. Beleiu, “Dreptul de preempțiune reglementat prin Legea nr. 18/1991 a fondului funciar”, în Dreptul, nr. 12/1992, pag. 3–13, acestea urmând a fi luate în considerare față de reglementarea inițială (art. 69–70 din Legea nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998); M. Nicolae, loc.cit.supra.

[14]Pentru o monografie în materie, a se vedea V. Stoica, Rezoluțiunea și rezilierea contractelor civile, Editura ALL, București, 1997, passim. Despre rezoluțiune și reziliere, a se vedea și C. Stătescu, C. Bârsan, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Edit. ALL, București, 1999, pag. 86–91; L. Pop, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Tratat, Editura Fundației Chemarea, Iași, 1994, pag. 76–85.

[15]A se vedea Fr. Deak, op. cit., pag. 301.

[16]A se vedea V. Stoica, op. cit., pag. 51–53.

[17]Art. 1573 Cod Civil dispune: “Dacă însă în curgerea termenului sau mai înainte de a se fi îndestulat trebuința comodatarului, comodantul însuși ar cădea în o trebuință mare și neprevăzută de acel lucru, judecătorul poate, după împrejurări, să oblige pe comodatar la restituțiune”.

[18]Cu titlu de exemplu, a se vedea L. Pop, op.cit, pag.43.

[19]A se vedea, pentru această argumentare, Fr. Deak, op.cit., pag. 465 + practica citată acolo. În locul în care se va examina chestiunea consecințelor cauzelor de ineficacitate în general și ale rezoluțiunii în special, ne vom reaminti, în jurul acestui exemplu, de ce nu este riguros și acoperitor să se afirme că rezoluțiunea presupune restituirea reciprocă a prestațiilor: restituirea, dacă se pronunță rezoluțiunea contractului de întreținere, se face numai în folosul creditorului întreținerii.

[20]A se vedea D. Cosma, Teoria generală a actului juridic civil, pag. 435. Pentru aceeași viziune, care privește rezilierea ca o cauză de ineficacitate aplicabilă contractelor cu executare succesivă fără a se reduce la o replică a rezoluțiunii, a se vedea și C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, Vol. II, Editura Națională, București, 1929, pag. 885.

[21]Ibidem, 436–437.

[22]Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificările ulterioare.

[23]Pentru un model de distincție între cele două probleme, a se vedea Fr. Deak, op. cit., pag. 256.

[24]A se vedea Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, Editura ACTAMI, București, 1999, pag. 378.

[25]Pentru detalii, a se vedea Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Editura ACTAMI, București, 1996, pag. 114–124. Cu privire la greșita calificare, ca reducțiune, a sancțiunii pentru încălcarea dispozițiilor Legii nr. 54/1998 privind limita dobândirii de terenuri agricole prin acte între vii, a se vedea supra, pag. 6–7.

[26]Pentru un exemplu în acest sens, a se vedea Henri et Leon Mazeaud, Jean Mazeaud, Leçons de droit civil, Vol.III, Paris, 1963, pag. 1146, pct. 1475.

[27]Pentru această accepțiune, a se vedea D. Cosma, op. cit., pag. 425.

[28]Pentru această idee, a se vedea D. Cosma, op. cit., pag. 424.

[29]A se vedea, de exemplu, D. Cosma, op.cit., pag. 428.

[30]Desigur, denunțarea nu trebuie făcută în condiții abuzive ori fără ca partea care are inițiativa să se conformeze unor cerințe prevăzute de lege (de exemplu, termenul de preaviz în cazul denunțării locațiunii fără termen), însă nerespectarea acestor condiții nu atrage nulitatea denunțării (și, de aici, menținerea contractului), ci încetarea acestuia, dar în condiții care îndreptățesc partea prejudiciată la despăgubiri.

[31]Pentru această opinie, a se vedea G. Boroi, op.cit., pag. 198–199.

[32]A se vedea Fr. Deak, op. cit., pag. 104–105.

[33]A se vedea G. Boroi, op. cit., pag. 198.

[34]D. Cosma, op. cit., pag. 437–438; G. Boroi, op. cit., pag. 231.

[35]D. Cosma, op. cit., pag. 438.

[36]Pentru un exemplu, în materia legatului, în care caducitatea este atrasă de dispariția cauzei, a se vedea D. Cosma, op. cit., pag. 439–440.

[37]D. Cosma, op. cit., pag. 436.

 

Pagina anterioara

 

 

© University of Bucharest 2002. All rights reserved.
No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page.
Comments to:Nicolae Zărnescu
Last update: November 2002
Text editor&Web design: Raluca OVAC