absolut

 

Acest cuvânt se foloseşte în următoarele situaţii:

 

1.     Forma de superlativ a adjectivelor sau a adverbelor care apreciază însuşirea în gradul cel mai mare, fără a preciza termenul la care se raportează, cu care se face comparaţia este «absolută» ( ® adjectiv₂). De exemplu, când afirmăm că un obiect este foarte frumos, afirmăm că însuşirea frumos se manifestă în gradul cel mai înalt, fără a preciza faptul că aprecierea se face prin raportare la alte obiecte.

 

2.     Timpurile verbale care raportează acţiunea la momentul în care se vorbeşte sunt «absolute», de exemplu, prezentul, viitorul, imperfectul (vezi aceste cuvinte), perfectul compus, perfectul simplu ( ® perfect₁). Când spunem am citit, afirmăm că acţiunea s-a petrecut într-un moment trecut în raport cu momentul când vorbim.

Timpurile verbale care apreciază acţiunea în raport cu un alt timp sunt «relative», de exemplu, mai mult ca perfectul (® perfect₂), viitorul anterior (® viitor(timp)₁). Când spunem citisem, afirmăm că acţiunea de a citi s-a petrecut înaintea unui moment trecut.

 

3.     Spunem că avem a face cu o utilizare absolută a unui cuvânt, când acesta este folosit într-o propoziţie fără complementul sau regimul pe care ne aşteptăm să îl întâlnim. De exemplu, când spunem:

 

Astăzi am spălat şi am călcat.

 

complementul rufe se subînţelege, dar el nu este exprimat în text; verbul este folosit deci absolut (® verb₁).

În:

- Ne întâlnim înainte sau după spectacol? – După.       

 

prepoziţia după este utilizată absolut, deoarece cuvântul spectacol lipseşte din text, se subînţelege (® prepoziţie₆).

(N.F.)