accepta

 

 

1.      Este un verb care se utilizează, în majoritatea cazurilor, împreună cu un complement direct sau urmat de o subordonată completivă directă şi care este sinonim cu a fi de acord, a primi, a admite, a aproba, a suporta:

 

·         A accepta + acuzativ.

Complementul direct al verbului a accepta poate fi atât un obiect, cât şi o fiinţă (persoană); în acest ultim caz, a accepta înseamnă „a primi”, „a admite (în preajmă)”, „a suporta pe cineva”:

 

Acceptă funcţia oferită.

Acceptă sugestii din partea oricui.

Fratele lui nu acceptă animale în apartament.

Pe acest copil rudele nu l-au acceptat niciodată.

 

·         A accepta + să.

În situaţiile în care a accepta este urmat de o completivă directă, el îşi păstrează acelaşi sens ca atunci când este urmat de un complement direct obiect:

 

Dacă el acceptă să fie tratat astfel!… (= dacă el este de acord cu un astfel de tratament!)

 

2.      A accepta poate fi utilizat şi singur (neurmat de complemente directe sau de completive directe), mai ales în dialoguri, în structuri interogative sau exclamative:

-         Vor să te promoveze. Accepţi?

-         (Nu) Accept!

(Mihaela Popescu)