adjectiv

 

Adjectivul este un cuvânt care însoţeşte un substantiv sau pronume, pentru a-l califica sau a-l determina. Se disting adjective calificative ca mare, greu, rece şi adjective determinative: primul, al treilea, acest. Adjectivul îşi schimbă genul, numărul şi cazul, în funcţie de substantivul la care se raportează.

 

1.     Funcţii.

În propoziţie adjectivul poate fi:

-         atribut: Copil frumos, Cer senin.

-         nume predicativ: Şoferul este prudent.

-         complement indirect: Din mare s-a făcut mic (= el a fost mare şi a devenit mic).

-         complement comparativ: Mai mult lung decât lat.

-         complement de cauză: De nervos, a trântit uşa.

-         complement de timp: Îl cunoşteam de mic.

 

2.     Grade de comparaţie.

·         Se numeşte «comparativul» unui adjectiv ansamblul format din acest adjectiv şi adverbele mai (pentru comparativul de superioritate), mai puţin (pentru comparativul de inferioritate), tot aşa de, la fel de … ca (pentru comparativul de egalitate):

 

Grădina lui este mai lungă, mai puţin lată, dar la fel de frumoasă ca a mea.

 

·         Se numeşte «superlativul» unui adjectiv acest adjectiv însoţit de cel mai (superlativul relativ) sau foarte, extrem de, extraordinar de, nemaipomenit de etc. (pentru superlativul absolut):

 

Grădina lui este foarte frumoasă, este cea mai frumoasă.

 

[stil./util] Există mai multe mijloace expresive de formare a superlativului absolut, care permit varietatea exprimării. Acestea ne permit să evităm repetarea frecventă, la distanţe mici a  adverbului foarte, care nu este elegantă. Din acelaşi motiv, abuzul de expresii ca fantastic, formidabil, teribil, ultra, dar mai ales a adjectivelor la modă super, trăsnet, mortal, de milioane şi altele este nerecomandabil.

 

·         Nu toate adjectivele se pot compara. Nu au grade de comparaţie:

-         Adjectivele care la origine sunt vechi comparative şi superlative: exterior, interior, superior, inferior, optim, excelent sau cele care au formă de pozitiv, dar exprimă, prin sensul lor, superlativul: supraaglomerat, ultrasensibil, excelent, admirabil, splendid, perfect etc. [util.] Unii vorbitori nu mai simt astăzi că aceste adjective se află deja la un grad de comparaţie sau îl conţin în sensul lor lexical şi au tendinţa să le formeze un comparativ sau un superlativ: *Cel mai superior, *Foarte inferior, *Condiţiile cele mai optime. Aceste forme sunt greşite şi, ca atare, trebuie evitate.

-         Adjectivele care exprimă o însuşire absolută, care nu poate fi comparată: complet, mort, viu, pulmonar, principal, perfect. [util.] Exprimări ca *Cel mai principal lucru, *O listă foarte completă sunt greşite.

 

3.     Acord.

Adjectivul se acordă în gen, număr şi caz cu substantivul sau pronumele la care se raportează:

 

Un fotoliu comod. O canapea comodă. Aceşti copii sunt inteligenţi.

 

·         Când un adjectiv se raportează la mai multe substantive nume de fiinţe de sex diferit, masculinul are prioritate:

 

Colegii şi colegele sale au rămas surprinşi când l-au văzut.

 

·         Se evită în general plasarea unui adjectiv la masculin plural imediat după un substantiv feminin. Este preferabil să spunem deci:

 

Fetele şi băieţii inteligenţi şi nu *Băieţii şi fetele inteligenţi.

 

·         [stil./util.] Există tendinţa, în limba vorbită şi uneori şi în cea scrisă, de a nu mai face acordul adjectivului cu substantivul, mai ales când acesta nu urmează imediat după substantiv, ci la o oarecare distanţă:

 

*Apariţia lucrării despre tratamentul homeopatic scrisă de celebrul specialist….

 

Aici greşeala constă în faptul că adjectivul scrisă nu se acordă în caz cu substantivul lucrării; corect este lucrării scrise.

 

4.     Locul adjectivului.

În principiu, în limba română, locul adjectivului este după substantivul la care se raportează.

 

 

A.     ANTEPUNERE

 

Există o listă limitată de adjective care sunt, de obicei plasate înaintea substantivului (antepunere): fiecare om, primul om, orice om, un anumit om, nici un om.

 

 

B.     POSTPUNERE

 

Anumite adjective sunt întotdeauna plasate după substantive (postpuse), în special:

-         cele care indică naţionalitatea, religia, categoria administrativă, tehnică, geografică, socială etc: român, ortodox, municipal, electric, motrice, cetăţenesc, urban, clorhidric, medical, intrinsec.

-         cele care descriu, indicând o formă sau o culoare: şic, rococo, bordo, roz, răsucit, ecosez, tricotat, apretat, renascentist, florentin etc.

-         cele care descriu, indicând o stare: gravidă, perspicace, eficace, pulmonar, major, integru, folosit.

 

 

C.     ANTEPUNERE/POSTPUNERE

 

·         Un mare număr de adjective pot fi plasate fie înainte, fie după substantiv, în funcţie de regulile gramaticii, de eventualele diferenţe de sens, de expresivitate, de intenţia noastră de a sublinia un cuvânt al grupului: prieteni vechi = vechii prieteni, scriitor remarcabil = remarcabilul scriitor, discursul minunat = minunatul discurs.

 

·         Antepunerea adjectivelor (cu excepţia celor care de obicei se plasează înainte) este însoţită de un plus de expresivitate. [stil./util.] De aceea, procedeul este mai rar folosit în limba curentă. El apare mai ales în scris şi, foarte frecvent, în limbajul poetic. De exemplu, diferenţa dintre o prietenie minunată şi o minunată prietenie este doar de expresivitate.

·         Antepunerea adjectivului indică uneori o calitate concepută ca inerentă: grupul adjectiv + substantiv exprimă o apreciere globală, în timp ce postpunerea adjectivului exprimă o calitate care are valoare distinctivă:

 

Talentaţii interpreţi au fost felicitaţi (= toţi interpreţii cu talent), în timp ce Interpreţii talentaţi au fost felicitaţi (= numai acei interpreţi care s-au distins prin talent…).

 

·         Schimbarea poziţiei adjectivului este uneori urmată de o modificare de sens. Adjectivul antepus exprimă adesea o viziune subiectivă, o apreciere având o valoare afectivă, în timp ce în postpoziţie aprecierea este obiectivă, descriptivă: Săracul (Sărmanul) om este o persoană de care ne este milă (chiar dacă el este bogat), în timp ce Om sărac (sărman) este cel lipsit de mijloace financiare.

De asemenea, între:

 

Au vizitat diferite muzee şi

Au vizitat muzee diferite.

 

diferenţa este tot de sens: în primul caz înţelegem că ei au vizitat diverse feluri de muzee, iar în al doilea caz, înţelegem că cineva a vizitat un tip de muzee, iar altcineva, un alt tip.

 

5.     Adjectivizarea.

·         Marea majoritate a participiilor trecute ale verbelor funcţionează ca adjective, acordându-se cu substantivele la care se raportează: rupt, rănit, arat, şters, spălat, stins, ambalat etc.

 

·         De asemenea, multe pronume au valoare adjectivală în raport cu un substantiv: această carte, fiecare om, nici o zi, care întrunire, orice părere, altă afacere.

 

·         Mai rar, gerunziul verbelor se acordă cu substantivul şi funcţionează ca un adjectiv:

 

Mână tremurândă (= mână care tremură).

Femeie suferindă (= femeie care suferă).

 

·         Rar, se întâmplă ca un substantiv să funcţioneze ca adjectiv, nu determinând, ci sugerând însuşirea obiectului determinat de substantiv:

 

E mai măgar decât credeam (= e mai lipsit de maniere).

Ea e foarte femeie (= feminină).

 

6.     Adjective folosite ca substantive.

În afară de adjectivele substantivizate cu ajutorul articolului (- substantiv₂), unele adjective care însoţeau un substantiv sunt utilizate, prin omiterea acestuia, ca substantive: (material) plastic, flagrant (delict), (materiale) consumabile, (formulare) tipizate. Valoarea evidentă de substantiv a acestora rezultă din exprimări ca:

 

S-a organizat un flagrant.

Vindem tipizate contabile.

 

7.     Adjective folosite adverbial. - adverb₄

 

8.     Locuţiuni adjectivale.

Sunt grupuri de cuvinte cu sens unitar, care au valoarea unui adjectiv:

 

Scriitor de geniu (= genial).

Om de nimic (= fără valoare).

Om cu scaun la cap (= înţelept, chibzuit).

Persoană de seamă (= importantă).

 

(NARCISA FORASCU)

 

 

 

adjectivizare - adjectiv₅