afla

 

1.     A afla (+ acuzativ).

Urmat sau nu de un complement direct nume de obiect, a afla înseamnă „a lua cunoştinţă despre ceva”, „a căpăta informaţii” :

 

A aflat întâmplarea de la mine.

Nu ştiu, dar aflu eu !

 

2.     A afla + că + indicativ/condiţional-optativ are acelaşi sens:

 

A aflat că trebuie să plece în misiune.

A aflat că ar putea obţine o bursă de studii.

 

3.     [stil./util.] Află + că.

În limbajele popular şi familiar, a afla la imperativ afirmativ, urmat de că, înseamnă „să ştii (ştiţi) că”:

 

Află (aflaţi) că lucrurile nu merg chiar atât de bine (= să ştiţi că lucrurile nu merg chiar atât de bine).

 

4.     A afla + acuzativ are sensul „a găsi, a descoperi (intenţionat sau întâmplător) ceva sau pe cineva”. Utilizarea cu acest sens este rară în limba curentă. Ea apare mai ales în limbajul poetic şi este uşor învechită:

 

L-am căutat peste tot şi nu l-am aflat nicăieri.

 

5.     A se afla este sinonim şi cu a fi, a exista, a se situa, a se găsi:

 

Podul Galata se află la Istanbul.

Trenul se află garat la linia a doua.

Este o localitate care se află în nordul ţării.

 

 (- reflexiv₂, verb₂)

(MIHAELA POPESCU)

 

 

 

află că - afla₃