articol

 

1.         Articolul este o parte de vorbire flexibilă care însoţeşte un substantiv şi poate avea mai multe valori: fie individualizează substantivul, adică arată în ce măsură el este cunoscut vorbitorilor; poate fi şi o marcă a cazului, realizează legătura dintre substantiv şi un determinant al acestuia sau uneori, marchează trecerea unui cuvânt dintr-o altă clasă morfologică în clasa substantivului (substantivizare) (-substantiv₂).

Articolele se împart în principiu, în două categorii:

-        hotărâte, în care se includ cele hotărâte propriu-zise, cele posesive (sau genitivale) şi cele demonstrative (sau adjectivale).

-        nehotărâte.

 

-        Formele articolului hotărât propriu-zis sunt: pentru masculin: -l, -le, -a (la singular) şi –i (la plural); pentru feminin –a (la singular) şi –le (la plural); pentru neutru: -l, -le (la singular) şi –le (la plural). Formele articolului posesiv sunt: al, a (la singular), ai, ale (la plural). Ele apar constant în structura pronumelor posesive ( - posesiv₁) şi a numeralelor ordinale (- numeral₄).

Formele articolului demonstrativ sunt: cel, cea (la singular), cei, cele (la plural).

Articolul nehotărât are formele un, o (la singular) şi nişte (la plural).

În funcţie de topica în raport cu substantivul pe care îl determină, articolul poate fi plasat înaintea acestuia (proclitic) sau după el (enclitic). În limba română numai articolul hotărât propriu-zis este enclitic.

 

2.         Articolul şi substantivele comune.

 

-        Articularea substantivelor comune se poate face în funcţie de mai mulţi factori, ţinând seama de reguli complicate. Acestea privesc: poziţia substantivului în raport cu adjectivul, faptul că substantivul are sau nu alţi determinanţi şi natura acestora, sfera lor semantică, prezenţa sau absenţa unor prepoziţii etc.

 

-        Articolul hotărât = adjectiv posesiv.

Când substantivul desemnează fiinţe unice pentru vorbitor (de cele mai multe ori nume de rudenie) sau altele asimilate acestora, ele sunt considerate cunoscute, inconfundabile şi, ca atare sunt însoţite de articolul hotărât: aşa a hotărât mama (= mama mea, a noastră), a murit tata. În aceeaşi situaţie se află numele părţilor corpului: mă doare ficatul (= ficatul meu), şi-a rupt piciorul (= piciorul său).

 

-        Nu toate substantivele care desemnează grade de rudenie au acest regim. Substantivele ca soră, frate, văr, soacră, socru, nepot, nevastă se pot utiliza în combinaţie cu un adjectiv posesiv fără a fi articulate hotărât: soacră-mea, frate-meu, nevastă-mea (dar nu *soţie-mea). [stil.] Aceste forme sunt specifice vorbirii familiare. Limba literară preferă: soacra mea, fratele meu, nevasta mea. Folosirea substantivelor amintite fără a fi urmate de adjectivul posesiv nu este recomandabilă. Nu vom spune deci:

 

*Soţul nu ştie.

*Trebuie să-l întreb pe soţul.

ci:

Soţul meu nu ştie.

Trebuie să-l întreb pe soţul meu.

 

-          Articolul hotărât – sens distributiv.

Folosit pe lângă anumite substantive, articolul hotărât poate da acestora o valoare distributivă:

 

Cât costă bucata? (= fiecare bucată).

Costă zece lei kilogramul (= fiecare kilogram).

 

-          Tot, amândoi + substantiv + articol.

Când sunt precedate de tot (toată, toţi, toate), amândoi, substantivele comune sunt însoţite de articol hotărât. Vom spune deci: toată ţara, toate fructele, amândoi fraţii etc.

 

3.         Articolul şi numele proprii.

-        Numele proprii de persoane sau animale au o formă fixă fie cu, fie fără articol dar aceasta nu se opune unei alte forme. De exemplu, un nume de familie ca Vulpe nu se opune lui *Vulpea sau *O Vulpe.

 

-        Numele de locuri au, de asemenea, formă fixă de singular sau de plural, cu articol hotărât sau fără: Omul, Vişini, Salcia, Cluj. Atunci când nu au articol, ele îl pot primi, în funcţie de poziţia sintactică pe care o ocupă:

 

Clujul este un oraş frumos.

 

4.         Articolul şi numele de opere.

Titlurile cărţilor, numele de tablouri, ale filmelor se păstrează aşa cum sunt, fără a primi articol. Nu vom spune deci:

 

*Subiectul lui „Ion” se petrece în …, ci

Subiectul romanului „Ion” se petrece în …

 

Chiar când titlul unei opere este mai complex ca Spărgătorul de nuci, Nunta lui Figaro, Roşu şi Negru, regula este aceeaşi. Nu vom spune deci:

 

Subiectul „Roşului şi Negrului”, ci

Subiectul romanului „Roşu şi Negru” …

 

De obicei, se evită aceste dificultăţi prin introducerea în enunţ a unor cuvinte ca romanul, filmul, cartea, tabloul.

 

5.         Substantiv + articol + adjectiv.

În limba română, topica obişnuită este substantiv + adjectiv. În acest caz, substantivul este cel care primeşte articolul hotărât: casa albă, floarea ofilită. Dacă adjectivul precedă substantivul, articolul se ataşează primului element al grupului, adică adjectivului. Poziţia adjectivului depinde de intenţia vorbitorului de a-l pune în evidenţă sau nu (cu excepţia situaţiilor în care topica adjectivului antrenează modificări se sens - sărac, sărman, biet):

 

fata frumoasă = frumoasa fată,

ziua însorită = însorita zi.

 

[stil.] Fiecare dintre cele două construcţii sunt echivalente ca sens, diferenţa dintre ele fiind de registru. Antepunerea adjectivului urmăreşte punerea în evidenţă a acestuia, dar articolul aparţine tot substantivului.

 

6.         Prepoziţie + substantiv (+ articol).

 

-        Când substantivul este precedat de o prepoziţie sau o locuţiune prepoziţională ce se construieşte cu acuzativul (alta decât cu sau care se termină în cu), el este folosit, în principiu, fără articol (hotărât sau nehotărât): Stau pe fotoliu, Mergem la teatru, Vine de la piaţă. Când substantivul are un determinant, el se articulează: Stau pe fotoliul cel nou, Vine de la piaţa Coşbuc.

 

-        Face excepţie prepoziţia cu şi locuţiunile prepoziţionale terminate în cu. Acestea sunt urmate de un substantiv articulat hotărât sau nehotărât: Scriu cu (un) stilou(l), Plecăm cu (un) tren(ul), Loveşte cu (un) ciocan(ul). Articularea se face fie că substantivul este urmat sau nu de un determinant: Scriu cu stiloul cel nou, Stau pe (un) fotoliu(l) de piele.

 

7.         Articolul – marcă a substantivizării.

-        Articolul hotărât, cel demonstrativ şi cel nehotărât pot servi drept marcă a trecerii unui cuvânt dintr-o altă clasă gramaticală în aceea a substantivului: oful, rănitul, fumatul, verdele, binele, cel blond, cea înaltă, un nimeni etc. (- substantiv₂).

 

Cel blond are 10 ani = Băiatul blond are 10 ani.

 

-          Eşti un prost.

Uneori numele predicativ exprimat printr-un adjectiv poate fi precedat de un articol nehotărât, care îl substantivizează:

 

Eşti un prost.

El e un rău.

Ea este o naivă.

Eşti un ipocrit.

 

Aceste construcţii se utilizează, de regulă, când adjectivul nume predicativ exprimă o însuşire negativă. [util.] Sunt nerecomandate construcţiile de acelaşi tip în care numele predicativ exprimă o însuşire pozitivă:

 

*El e un deştept.

*Tu eşti un bun.

 

8.         Articolul – marcă a adverbializării.

Ataşat la substantive care exprimă noţiuni temporale ca: zi, dimineaţă, seară, primăvară, marţi etc., articolul devine o marcă a trecerii acestora în categoria adverbelor:

 

Serile ne plimbam pe faleză (= totdeauna seara …).

Vara mergeam la mare (= totdeauna vara …).

Sâmbăta nu avem cursuri (=totdeauna sâmbătă …).

 

(- adverb₅).

 

9.         Articolul – marcă a prepoziţiei.

Articolul hotărât ataşat unor adverbe distinge prepoziţiile astfel obţinute de adverbe: înainte, îndărăt, dedesubt, împotrivă (adverbe), faţă de înaintea, dedesubtul, împotriva, îndărătul (prepoziţii):

 

Foarte mulţi au votat împotrivă (adverb).

El este împotriva fumatului (prepoziţie).

 

10.      Nişte – cantitativ.

Când nişte precedă un substantiv (la singular sau plural) denumind o materie el nu mai are valoarea sa de articol nehotărât plural, ci indică o cantitate nedeterminată. Există o deosebire de sens între nişte din enunţurile:

 

Te-au căutat nişte studenţi şi

Îmi mai trebuie nişte făină.

 

11.      Al, a, ai, ale.

[stil./util.] Deşi articolul posesiv are forme distincte pentru masculin (neutru) şi feminin, în vorbirea populară şi familiară se manifestă tendinţa de a folosi o singură formă, invariabilă a. Aceasta dă naştere la dezacorduri, care trebuie, bineînţeles, evitate:

*Un apartament a mamei.

*Cele doua surori mai mici a cumnatei mele.

*Copiii a căror părinţi sunt profesori …

*Aceasta este casa a cărei pereţi au fost revopsiţi.

 

Al substituie numele obiectului posedat, nu pe cel al posesorului, de aceea el trebuie să se acorde în gen, număr şi caz cu acesta. Astfel, când spunem:

 

Muzeul de Istorie al oraşului Bucureşti.

 

înţelegem că este vorba de un muzeu de istorie care se află în Bucureşti. Dacă spunem:

 

Muzeul de Istorie a oraşului Bucureşti.

 

se înţelege că este vorba despre un muzeu în care este înfăţişată istoria oraşului Bucureşti.

 

-          Al – repetat.

Când în propoziţie există două sau mai multe genitive coordonate, articolul posesiv trebuie repetat înaintea fiecăruia. Vom spune deci:

 

Părerea regizorilor, a publicului şi a presei de specialitate este că …

 

[util.] Este greşită construcţia:

 

*Părerea regizorilor, publicului şi presei de specialitate…

 

12.      Cel, cea, cei, cele.

-        Este necesar ca articolul demonstrativ să se acorde în gen număr şi caz cu substantivul pe care îl determină sau îl înlocuieşte. Astfel vom spune :

 

Se află în îngrijirea medicilor celor mai buni (nu cei mai buni)

Premiul a fost oferit elevului celui mai silitor (nu cel mai silitor)

 

-        În cazul coordonării mai multor atribute ale aceluiaşi substantiv, articolul demonstrativ se pune o singură dată înaintea primului atribut:

 

Prietenul meu cel mai vechi şi devotat.

 

13.      Topica.

-        Articolul hotărât propriu-zis stă întotdeauna după substantiv, făcând corp comun cu acesta: fetele, fraţii, dulapurile. Excepţie face lui (forma de masculin singular genitiv) care se plasează întotdeauna înaintea numelor de persoană masculine: lui Radu, lui Ion şi a celor feminine de tipul lui Carmen, lui Mimi, dar şi a unor nume comune de persoană: lui tata, lui frate-meu. [stil./util.] Această formă apare frecvent în vorbire cu varianta neliterară şi nerecomandabilă lu (lu Ion, lu Radu). Pe de altă parte, se constată o tendinţă de extindere a articolului proclitic lui la numele proprii feminine: lui Maria, lui Elena în loc de Mariei, Elenei sau chiar înaintea unor nume comune de persoană: lui mama, lui soră-mea, lui vecina, utilizare neadmisă în limba literară.

 

-        Articolul nehotărât se plasează întotdeauna înaintea substantivului la care se referă.

-        Articolul demonstrativ stă înaintea adjectivului (cu care se combină de obicei – copilul cel blond), a numeralului ordinal (cel de al doilea) sau înaintea adverbului sau adjectivului al cărui superlativ îl formează (cel mai departe, cel mai frumos).

-        Articolul posesiv precedă pronumele posesive (al meu) sau numeralul ordinal (al treilea).

 

(NARCISA FORASCU)