atenţie

 

1.         A da (acorda) atenţie.

 

Este o locuţiune verbală care are un complement obiect sau persoană în cazul dativ şi înseamnă „a acorda o preocupare specială, a considera important ceva sau pe cineva”:

 

N-am dat atenţie simptomelor de gripă şi boala s-a agravat.

 

-        Când complementul este o persoană, sensul poate fi: „a fi amabil, curtenitor cu cineva”:

 

La această petrecere, el a dat (a acordat) multă atenţie invitaţilor săi.

 

 [stil.] În limbajul curent, a da atenţie este mai frecvent decât expresia sinonimă a acorda atenţie, care este mai oficială.

 

2.         A fi atent.

Este o expresie care se poate folosi absolut (vezi acest cuvânt):

 

Fii atent! Treptele acestea sunt alunecoase.

 

Această expresie poate fi substituită cu atenţie, utilizat cu valoarea unei interjecţii, având sensul „bagă de seamă, ia seama”, urmată sau nu de un complement introdus prin prepoziţia la:

 

Atenţie! Treptele acestea sunt alunecoase.

Atenţie la trepte, că alunecă.

 

3.         Atenţie + să/că/

Aceeaşi valoare de sens se realizează şi când atenţie este urmat de o propoziţie introdusă prin conjuncţia să, mai ales în propoziţii negative:

 

Atenţie să nu aluneci, e polei.

 

În propoziţii afirmative, subordonata care urmează se introduce, de obicei, prin că:

Atenţie că supa e foarte fierbinte.

Atenţie că e foarte frig astăzi, îmbracă-te bine.

 

 [stil.] În limbajul familiar, în construcţii sinonime, atenţie poate fi substituit cu vezi:

 

Vezi să nu te murdăreşti de vopsea.

Vezi că e foarte frig astăzi, îmbracă-te bine.

 

(NARCISA FORASCU)