care
1.
Ca pronume şi adjectiv interogativ, care apare în interogaţiile directe
şi indirecte şi presupune o selecţie, o alegere asupra căreia
trebuie să se dea lămuriri în răspuns. De aceea, când este
urmat de un plural, care este urmat
de prepoziţia dintre:
Care album ţi se pare mai reuşit?
[util.] Ca subiect, care
interogativ impune predicatului persoana a III-a singular, indiferent
dacă se referă la o persoană sau mai multe:
Care vine la spectacol? (= cine
dintre voi vine la spectacol?).
2.
[util.] Ca pronume relativ, care poate introduce propoziţii
atributive şi, în această situaţie, admite ca predicatul subordonatei
să se acorde în persoană şi număr cu subiectul regentei:
Noi, care suntem prietenii voştri, vă vom
sprijini.
În
cazul pronumelui relativ care se poate pune totuşi şi problema
acordului prin atracţie cu subiectul regentei, în funcţie de sensul
care se doreşte a fi pus în evidenţă:
Suntem nişte
persoane care ştiu ce vor.
Suntem nişte
persoane care ştim ce vrem.
·
Acord.
[util.] Acordul cu predicatul subordonatei introduse prin care se face însă numai la plural,
atunci când în regentă avem îmbinarea unul
dintre + substantiv la plural:
*Unul dintre elevii care şi-a dat seama este el.
Unul dintre elevii care şi-au dat seama este el.
3.
[util.] Atunci când este adjectiv relativ, care se acordă în gen, număr
şi caz cu substantivul din subordonată pe care îl determină:
Îmi amintesc căror persoane le-am dat biletele.
Ştiu la care bilete te referi.
[util.] Ca atribut pronominal în genitiv, precedat de
articol posesiv, care se acordă
în gen şi număr cu substantivul din regentă. Articolul se
acordă cu obiectul posedat:
Vecinii ale căror fete le-ai cunoscut sunt
prietenii noştri de familie.
·
[stil./util] Ca pronume relativ, care poate fi înlocuit
cu ce în subordonate atributive,
dar această substituţie are caracter emfatic:
Vântul care bate puternic nu ne doboară.
Vântul ce bate puternic nu ne doboară.
[util.] Este greşită apariţia, în
atributive, a formei care în locul
formelor de dativ:
*Omul care i-am dat bună ziua e colegul
meu.
Omul căruia i-am dat bună ziua e
colegul meu.
precum
şi apariţia lui care
neprecedat de prepoziţia pe,
atunci când are rol de complement direct:
*Filmul care l-am văzut ieri este vechi.
Filmul pe care l-am văzut ieri este
vechi.
sau
de prepoziţia cu, atunci când
are rol de complement indirect:
*Băieţii care am vorbit cu ei m-au ajutat.
Băieţii cu care am vorbit m-au ajutat.
[stil./util.] Tot ca relativ, în propoziţii subordonate, care nu se utilizează după
conjuncţia că sau după
substantive terminate în –ca sau –că, întrucât rezultatul ar fi o
cacofonie.
De
asemenea, care se combină cu prepoziţiile: drept, după,
la, pentru:
Mi-a înapoiat cartea, drept care i-am mai dat una.
Şi-a luat
licenţa, după care a
început să profeseze.
Şi-a manifestat agresiv
nemulţumirea, la care colegii
au tăcut.
A nedreptăţit
pe mulţi, pentru care a fost,
la rândul său pedepsit.
[util.] Construcţia drept pentru care este o
pleonastică (® drept).
[stil./util.] Utilizarea neclară, fără
discernământ a lui care ca
substitut, dă naştere anacolutului (vezi acest cuvânt) şi, prin
urmare, reprezintă o greşeală:
*A săpat, a
semănat, a plivit, care el nu
mai poate la bătrâneţe.
*Se poate să ne
ascunzi adevărul, care noi
suntem prieteni de o viaţă?
[util.] În unele propoziţii atributive, care, precedat de propoziţia în, este echivalent ca sens şi
substituibil cu unde:
Camera în care ne vom întâlni este un birou
elegant (= camera unde ne vom întâlni
este un birou elegant).
[util.] Trebuie reţinut însă că, în
celelalte situaţii, repetarea abuzivă a lui care este intolerabilă:
*Persoana care a apărut în piaţa în care ne-am întâlnit noi în ziua în care ai început serviciul e vărul
meu.
Astfel
de situaţii se pot evita substituindu-l pe care cu unde, ce, când:
Săptămâna ce vine va fi la fel de aglomerată
ca şi perioada când am
finalizat proiectul.
(MIHAELA
POPESCU)
| ©
Universitatea din Bucuresti, 2002. |