Cuvânt înainte

  Lucrarea de faţă are un caracter preponderent normativ prin gama variată de probleme pe care le are în vedere, probleme ţinând de  dificultăţile de ordin gramatical pe care le întâmpină vorbitorii în exprimare. Precizăm că ea nu se adresează specialiştilor, ci traducătorilor, străinilor care au depăşit primul nivel de învăţare a limbii române, adică au deprins (parţial) structurile ei fundamentale şi au nevoie de informaţii mai detaliate sau mai subtile privind corecta utilizare a acestora. Ea se adresează, în egală măsură, vorbitorilor nativi de limbă română care îşi propun să-şi amelioreze performanţele lingvistice, scriitorilor, jurnaliştilor, dar poate fi, în acelaşi timp, de o reală utilitate pentru profesori, care pot găsi aici sugestii pentru munca de predare şi cultivare a limbii, deoarece limba română este văzută aici nu dintr-o perspectivă descriptivă, ci din cea a dificultăţilor.

  Prin scopul său fundamental normativ, lucrarea oferă cititorilor soluţii practice, atrăgând atenţia asupra caracterului incorect al unor construcţii sau a caracterului nerecomandabil al altora, din diferite motive (evitarea ambiguităţilor, suprapunerea registrelor, exprimări incongruente etc.).

  Precizăm că, prin scopul său normativ, lucrarea oferă cititorului soluţii practice la întrebări precise, deci ea este, înainte de toate, un fel de ghid un catalog de răspunsuri clare la întrebările concrete pe care şi le pune cititorul în încercarea de a se exprima cât mai corect şi mai convingător. Am căutat ca aceste răspunsuri să fie directe, simple şi concise. Aceasta înseamnă că ne-am propus ca lucrarea să-l informeze pe cititor imediat, fără un discurs teoretic complicat, fără pierdere de timp şi să ofere soluţii concrete la întrebări concrete. Pentru aceasta, am considerat că ordonarea alfabetică a articolelor este cea mai simplă şi mai economică metodă.

  Pentru ca răspunsurile să fie clare şi pe înţelesul tuturor, a fost nevoie de utilizarea moderată a terminologiei lingvistice, eliberată de balastul teoretic al regulilor proprii gramaticilor descriptive, ceea ce face ca lucrarea să fie accesibilă unei categorii mai largi de cititori de diferite profesii, specialităţi, vârstă, grad de cultură sau grad de cunoaştere a limbii române.

  Ţinând seama de scopul pe care ni l-am propus, este evident că lucrarea de faţă nu se substituie nici gramaticilor, nici dicţionarelor, ci se vrea un fel de medie a acestora, însă o medie realizată dintr-o anumită perspectivă, pragmatică. De aceea, fiecare cuvânt – intrare nu este tratat decât în funcţie de dificultăţile pe care le presupune (locul în propoziţie sau frază, forma corectă, particularităţile de construcţie, registru stilistic etc.), fără a insista asupra faptelor presupuse a fi cunoscute.

  Pe de altă parte, alegerea dificultăţilor nu este simplă. Este greu de decis ce reprezintă o dificultate şi ce nu, de aceea această alegere nu este lipsită de o oarecare doză de subiectivism. Ca atare, se impune stabilirea unor principii cu caracter general. Un prim principiu este acela de a încerca să nu omitem nimic din ceea ce pune probleme tuturor (desiderat dificil de atins, dacă ţinem seama de nivelul diferit de cultură lingvistică a cititorilor). Un alt principiu, oarecum opus primului, este evitarea unor termeni de tehnicitate ridicată sau (foarte) speciali, cu circulaţie restrânsă.

  O altă problemă realmente dificilă este cea a corpusului de termeni-intrare reţinuţi pentru listă. Şi aceasta, pentru că orice selecţie am opera, ea este în cele din urmă arbitrară, deci discutabilă.

  De aceea, din mai multe variante posibile, am optat pentru soluţia ca lista de termeni-intrare să rămână la latitudinea autorului, care să alcătuiască, în funcţie de experienţa sa, un corpus mediu, adică format din suma cuvintelor, expresiilor şi construcţiilor pe care un vorbitor mediu le întâlneşte astăzi în vorbirea curentă, în presă, în literatură. Este evident că şi o asemenea listă este perfectibilă, dar suntem de părere că ea este, pentru moment, o soluţie convenabilă, în măsura în care este de presupus că cel care alcătuieşte un asemenea dicţionar dispune de experienţă, discernământ, intuiţie lingvistică. În fond, este greu de presupus că o asemenea lucrare poate fi exhaustivă (de altfel nici nu ne propunem pentru moment acest lucru). Inventarul de termeni va fi, poate, îmbogăţit şi actualizat în eventualele ediţii viitoare.

  Prezenţa în lista de termeni-intrare a unor cuvinte concrete din limbă ca după alături de termeni din metalimbaj ca temporal, conjunctiv este doar aparent o lipsă de omogenitate; ea reprezintă imaginea însăşi a limbii: cu faţete variate, cu suprapuneri şi nuanţe.

  Ca atare, prezenţa alături, în lista de termeni reţinuţi pentru corpus a unor articole ca interogaţie, gerunziu, acum, nimic, a presta nu trebuie interpretată ca o inconsecvenţă, ci ca un reflex al faptului că fiecare termen intră în jocul fin şi complicat al limbii, unde valoarea sa se schimbă ca într-un caleidoscop. Şi tocmai această înţelegere subtilă a spiritului limbii are o mare importanţă pentru cultivarea ei.

  Lista cuprinde şi un număr de circa o sută de verbe. Alcătuirea inventarului acestora este mai mult sau mai puţin subiectivă, oarecum obiectivabilă în măsura în care termenii reţinuţi se află în citaţi în lucrările normative pe care se sprijină dicţionarul. Verbele alese au fost reţinute în funcţie de câteva criterii: dacă intră în construcţii specifice în combinaţie cu o anumită prepoziţie, cu consecinţe asupra sensului, deci dacă prepoziţia este implicată în modificările de sens ( pentru sensurile obişnuite, asupra cărora nu se insistă, cititorul poate consulta un dicţionar explicativ); dacă verbul are un anumit regim sintactic, adică dacă se construieşte cu un acuzativ (ex.: a presta) sau cu un dativ (ex.: a destina) sau acceptă ambele construcţii (ex.: a oferi), dacă ocurenţa complementului este obligatorie sau dacă intră în expresii frecvent folosite, dacă se construieşte cu anumite conjuncţii etc.

  Informaţiile teoretice sunt reduse la minimum, întrucât în lucrare accentul cade pe aspectul practic, pe opţiunea, în deplină cunoştinţă de cauză, a vorbitorului pentru o construcţie sau alta în funcţie de situaţia de comunicare, de intenţia sa, de bagajul de cunoştinţe al interlocutorului etc.

  Articolele teoretice incluse în listă nu sunt tratate descriptiv, după canoanele gramaticii, ci sumar, selectând elementele care ni s-au părut indispensabile. Şi aceasta, pentru că am considerat informaţiile teoretice ca un instrument de lucru în interiorul lucrării, pentru cititorul care are nevoie de ele. Pentru informaţii de detaliu lectorul poate apela la gramatici şi la dicţionare.

  Mai precizăm că am considerat că noţiuni de epistemologie generală ca descriere, explicaţie, raţionament, unitate etc. sau termeni din limba cotidiană utilizaţi în lingvistică cu un sens special ca dependenţă, ierarhie, relaţie nu-şi găsesc justificarea într-o listă de termeni unde se urmăresc dificultăţile de utilizare.

  Se mai impun câteva precizări:

 Ceea ce se înţelege în această lucrare prin sintagmă, structură, construcţie, îmbinare, expresie nu are caracterul tehnic strict cu care aceşti termeni sunt utilizaţi în gramatică.

  Terminologia lingvistică folosită nu este preluată cu sensul strict pe care îl capătă în cadrul unei teorii lingvistice sau al alteia.

  Structura articolelor diferă de la un termen la altul în funcţie de problemele specifice pe care aceştia le ridică şi care pot dirija discuţia într-o direcţie sau în alta. Prin urmare, ponderea unei rubrici sau a alteia în structura unui articol poate să difere sau chiar să lipsească un tip de comentariu, în funcţie de necesităţi.

  Fiecare afirmaţie este ilustrată prin exemple anonime, fraze citite, auzite sau pronunţate de noi înşine sau de alţii, clare, care sunt suficiente prin ele însele şi care pot fi înţelese în afara contextului (situaţional).

  Construcţiile greşite sau nerecomandabile (din diferite motive) sunt precedate de semnul *. Se marchează în acelaşi timp la fel structurile considerate aberante în raport cu utilizarea recomandată de gramatici.

  Acolo unde este necesar, o construcţie este explicată printr-o parafrază (între paranteze) atât pentru a ne asigura că ea este bine înţeleasă, cât şi pentru a sugera cititorului diferite modalităţi de a exprima acelaşi lucru.

  Pentru a aera şi varia prezentarea, pentru a pune în relief dificultăţile frecvente, dar mai ales pentru a ajuta cititorul să găsească mai uşor o anumită expresie sau construcţie din care cuvântul-intrare face parte, acestea apar sub formă de sub-intrări în cadrul unui articol. Organizarea articolului pe sub-intrări oferă cititorului, pe de o parte, posibilitatea de a repera mai uşor structura care îl interesează (evidenţiată printr-un corp de literă distinct); pe de altă parte, oferă avantajul de a găsi grupate sub acelaşi cuvânt-titlu construcţiile în care acesta este implicat.

  Unul dintre aspectele care constituie o preocupare constantă în lucrare este menţionarea condiţiilor de utilizare, a regulilor care guvernează folosirea unor cuvinte, expresii, construcţii etc. Acolo unde este cazul, se fac observaţii privind utilizarea sau/şi marcarea stilistică a unor cuvinte, construcţii. Pentru a atrage atenţia asupra lor, acestea sunt precedate de siglele [stil] sau [util]. Menţionăm că variantele limbii folosite de obicei în dicţionare ca popular, familiar, etc. sunt completate cu observaţii mai de detaliu, ca îngrijit, oficial, preţios, elegant, neobişnuit etc., pentru a nuanţa observaţiile asupra condiţiilor de folosire.

  Pentru a înlesni consultarea lucrării nu am folosit alte prescurtări, în afara siglelor amintite.

  Concepţia teoretică şi coordonarea lucrării, revizia, toate articolele cu caracter teoretic, unele verbe şi articole în care sunt discutate cuvinte concrete din limbă au fost realizate de Narcisa Forăscu. Restul articolelor privind cuvintele concrete, inclusiv majoritatea verbelor au fost redactate de Mihaela Popescu. Fiecare dintre autoare a asigurat trimiterile care au rezultat din articolele redactate.

  Lucrarea de faţă reprezintă, sperăm, o perspectivă nouă, o modalitate inedită de a privi limba cu ochi străini, nu din punctul de vedere al cercetătorului care încearcă să organizeze materialul lingvistic, ci din cel al vorbitorului, curios să afle ce înseamnă, cum se construieşte şi ce restricţii de folosire are un termen sau o expresie.

Narcisa Forăscu

© Universitatea din Bucuresti, 2002. No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page. Comments to: Narcisa FORÃSCU Web design: Ana-Maria BUBOLEA Last update: September, 2002