cere
A
cere este un verb care se
utilizează de obicei împreună cu un complement direct (un cuvânt sau
o propoziţie) sau ca verb reflexiv.
1.
A cere +
acuzativ (+dativ) înseamnă „a se adresa cuiva pentru a obţine
ceva”, „a revendica ceva”. În această situaţie, complementul indirect
în dativ este facultativ:
Cere(-i) stiloul !
Greviştii cer revizuirea contractului
colectiv de muncă.
[stil.] În limbajul oficial
este substituibil cu a solicita.
·
A cere +
să.
Complementul
direct poate fi înlocuit printr-o completivă directă fără
ca sensul verbului a cere să se schimbe:
Manifestanţii cer să li se acorde
sporul de periclitate.
·
A cere voie înseamnă „a ruga pe cineva pentru a obţine
permisiunea să” şi este utilizat frecvent în limba curentă;
sinonimul său a cere permisiunea
este mai oficial:
Vom cere voie să ţinem şedinţa aici.
·
A(-şi)
cere scuze (cuiva) este o expresie sinonimă cu a se scuza:
A fost nevoit să ceară scuze public
postului de televiziune respectiv.
L-am iertat pentru că şi-a cerut scuze.
·
A cere socoteală
cuiva însemnă „a pretinde explicaţii de la cineva”,
„a-l trage la răspundere”:
După aplanarea conflictului le-a cerut
socoteală colegilor de redacţie pentru articolul
apărut pe prima pagină.
[util.] A cere socoteală este o expresie folosită mai ales în limbajele
popular şi familiar.
2.
Tot a cere + acuzativ (complement direct) poate fi
sinonim cu a impune:
Succesul cere, în primul rând, sacrificii.
Această provocare cere un răspuns
prompt.
3.
A cere +
acuzativ.
Atunci
când complementul direct al lui a cere este o persoană, a cere înseamnă
„a face cuiva propuneri de căsătorie”:
Tânărul o ceruse pe fată mai de mult,
dar nu primise nici un răspuns.
4.
A se cere are
sensul de „a fi solicitat”, „a avea căutare”, „a fi nevoie de”:
Pe piaţă se cer numai
confecţii de bumbac.
Se cere mult
efort ca să obţii acest lucru.
(MIHAELA
POPESCU)
cere scuze - cere1
cere socoteală - cere1
cere voie - cere1
| ©
Universitatea din Bucuresti, 2002. |