complemente

 

1.     Un substantiv, un pronume, adverb, numeral, un verb la mod nepredicativ care depinde gramatical de un alt verb, adverb, adjectiv sau de o interjecţie predicativă, completându-i înţelesul, este «complementul» acestui cuvânt (- subordonare₁), de exemplu:

 

Tata mi-a cumpărat un cal.

L-am întrebat pe tata când vine.

El nu mai locuieşte aici demult.

Vremea este favorabilă agriculturii.

Am cumpărat trei.

Calul merge şchiopătând.

 

2.     Printre complemente se pot distinge:

-          complementul obiect (direct sau indirect - verb₁);

-          complementul de agent al verbului pasiv (- pasiv, agent (complemet de ~))

-          complemente circumstanţiale de loc, timp, mod, cauză, scop, concesiv, consecutiv, de relaţie, de excepţie, cumulativ, instrumental, condiţional.

 

3.     Topica.

În general, complementul are o topică liberă.

·         Complementul direct, indirect şi de agent se plasează cel mai adesea după verb, dar pot sta şi înaintea acestuia şi, în acest caz, sunt reliefate. Ele stau, de obicei imediat după verb, dar pot fi plasate şi la distanţă:

 

Citesc o carte foarte interesantă.

Cartea despre cascada Niagara pe care am cumpărat-o ieri am şi citit-o.

·         Complementele exprimate prin formele scurte ale pronumelor au topică fixă, care diferă în funcţie de forma verbului şi a pronumelor:

Mi l-a dat. Dă-mi-l. Să mi-l dai.

·         Când verbul are atât complement direct, cât şi indirect, de obicei, ordinea este verb + complement direct + complement indirect:

Cumpăr rechizite copiilor.

dar este posibil şi:

Cumpăr copiilor rechizite.

·         Când complementul este un pronume interogativ sau relativ, el are loc fix, la începutul propoziţiei:

Cui ai împrumutat banii?

Apartamentul în care locuiesc este la etajul I.

·         Complementul de agent este plasat de regulă după verb:

Sania era trasă de cai albi.

 

[stil.] Antepunerea complementului de agent este posibilă, dar este întâlnită în limbajul poetic sau este însoţită de emfază.

 

·         Complementele circumstanţiale sunt, în general, mai mobile decât cel direct şi indirect:

Săptămâna viitoare vă facem o vizită =Vă facem o vizită săptămâna viitoare.

A plecat la şcoală fără să mănânce = La şcoală a plecat fără să mănânce.

 

De obicei ele stau mai pe la sfârşitul propoziţiei, după complementul direct şi cel indirect, dar nici aceasta nu este o regulă:

 

El cumpără fructe în fiecare săptămână.

În fiecare săptămână cumpără fructe.

 

Antepunerea are ca efect reliefarea (vezi acest cuvânt) complementului. Precizările de mai sus sunt valabile şi pentru subordonatele circumstanţiale.

(NARCISA FORASCU)