condiţie

 

Exprimată la nivelul unei propoziţii sau la nivelul frazei, construcţia condiţională arată condiţia sau ipoteza de care depinde realizarea unei acţiuni.

 

I.    Condiţia în propoziţie.

1. Se poate obţine prin substantive al căror înţeles conţine ideea de condiţie: în cazul, în ipoteza, cu condiţia, în eventualitatea urmate de un atribut în genitiv sau în caz de, urmat de un acuzativ:

 

În cazul semnalării unor noi abuzuri, anunţaţi poliţia (= dacă se semnalează noi abuzuri, anunţaţi poliţia).

În eventualitatea unei recidive, repetaţi tratamentul (= dacă boala recidivează, repetaţi tratamentul).

În caz de nevoie, spargeţi geamul (= dacă e nevoie, spargeţi geamul).

 

[stil.] Folosite în limbajul curent, aceste construcţii sunt preţioase, rar întâlnite. Ele au o circulaţie mai cu seamă în limbajele specializate (juridic, administrativ, ştiinţific în corespondenţa comercială etc.) În vorbirea obişnuită se foloseşte frecvent la nevoie:

 

La nevoie, mai adaugi puţină apă (= dacă e nevoie).

 

2. În locul + pronume, substantiv în genitiv.

Când vrem să exprimăm presupunerea înlocuirii de persoane, folosim în locul, urmat de un substantiv sau pronume în genitiv. Verbul este întotdeauna la condiţional sau la indicativ imperfect:

 

În locul acuzatului, eu n-aş fi recunoscut (nu recunoşteam) că sunt vinovat (= dacă eram în locul lui, n-aş fi recunoscut).

 

3. Altfel, altminteri.

Destul de frecvent, condiţia se exprimă prin adverbele altfel şi altminteri (familiar), care apar după ce s-a enunţat singura soluţie posibilă:

 

Trebuie să te îngrijeşti foarte bine, altfel boala va progresa
(= dacă nu te îngrijeşti bine, boala va progresa).

 

4. [stil.] Mai rar, în limbajul foarte îngrijit, condiţia se poate exprima printr-o construcţie gerunzială, care se plasează, de regulă, înaintea verbului:

 

Spunând tot adevărul, beneficiezi de circumstanţe atenuante (= dacă spui tot adevărul, beneficiezi de circumstanţe atenuante).

 

5. Prepoziţii: cu, fără, în lipsă de.

·         Prepoziţiile cu şi fără se pot folosi în construcţii în care ideea de condiţie este implicită. În acest caz, condiţia este conţinută în verbul care stă la modul condiţional sau la indicativ imperfect:

 

Cu puţin noroc, am fi reuşit (reuşeam) să prindem trenul (= dacă am fi avut puţin noroc, am fi reuşit să prindem trenul).

Fără furtuna asta, acum eram de mult acasă (= dacă n-ar fi fost furtuna, acum eram acasă).

 

[util.] Aceste construcţii sunt frecvente în limba curentă.

 

·         În lipsă de.

Prepoziţia în lipsă de, urmată de un substantiv la acuzativ se poate utiliza în construcţii ca:

 

În lipsă de chei potrivite, a descuiat uşa cu un şperaclu.

 

Această frază are în acelaşi timp o valoare condiţională “dacă nu a avut chei potrivite…” şi o valoare cauzală “pentru că nu a avut chei potrivite…”

 

6. Admiţând că, presupunând că.

Sunt expresii frecvente în limba literară îngrijită şi servesc, de asemenea, la exprimarea unei condiţii. Ele sunt perfect echivalente ca sens, marcând o ipoteză:

Admiţând că el spune adevărul, cine poate fi vinovatul?
(= dacă admitem că el spune adevărul, cine e vinovatul?).

 

7. Construcţia participială.

[stil.]  În limba foarte îngrijită, condiţia se poate obţine prin folosirea participiului acordat, urmat de un verb la condiţional sau la indicativul imperfect sau prezent:

 

Udate la timp, florile nu s-ar fi uscat (= dacă ar fi fost udate la timp, florile nu s-ar fi uscat).

Fierte prea mult, legumele îşi pierd gustul (= dacă sunt fierte prea mult, legumele îşi pierd gustul).

 

Asemenea construcţii sunt însă foarte rare în vorbirea obişnuită.

[util.] Condiţia este mai rar întâlnită la nivelul propoziţiei. De obicei, ea este exprimată la nivelul frazei.

 

II. Condiţia în frază.

1.     Subordonarea prin conjuncţii.

 

·         [stil./util.] Cea mai frecventă conjuncţie, cu circulaţie în toate stilurile limbii este dacă, utilizată cu indicativul sau condiţionalul:

 

Dacă aş fi ştiut adresa, ţi-aş fi răspuns la scrisoare.

Dacă vii diseară la noi, îl găseşti acasă.

 

·         [stil.] Cu aceeaşi valoare se mai poate utiliza de, care se întâlneşte însă fie în limbajul popular, fie în cel poetic:

 

De mi-ai fi spus, îţi împrumutam eu banii.

 

·         [stil.] Să condiţional este puţin folosit în vorbirea obişnuită. El se întâlneşte de obicei fie în limbajul popular, fie în cel artistic:

 

Să fi ştiut că eşti bolnav, aş fi venit să te văd (= dacă aş fi ştiut că eşti bolnav, aş fi venit să te văd).

 

·         De asemenea, construcţii condiţionale se realizează cu ajutorul îmbinărilor în caz că, în cazul în care, în cazul când, în eventualitatea că, în ipoteza că, urmate de un verb la indicativ sau la condiţional sau cu condiţia să urmată de un conjunctiv. Acestea nu sunt locuţiuni conjuncţionale şi nu introduc propoziţii condiţionale. Ideea de condiţie este conţinută mai ales în sensul substantivelor eventualitate, ipoteză, condiţie, caz.

 

[stil.] Expresiile amintite aparţin limbii literare îngrijite. În limba vorbită şi în limbajul publicistic cel mai frecvent se utilizează în caz că:

 

În caz că ajungi mai devreme, aşteaptă-mă (= dacă ajungi mai devreme, aşteaptă-mă).

 

În construcţiile cu înţeles condiţional se mai utilizează în cazul când, în caz dacă, la caz dacă (® caz). În caz dacă şi la caz dacă sunt nerecomandabile, [stil.] făcând parte din limba neîngrijită.

 

2.     Condiţia prin juxtapunere.

În limba curentă se poate sugera ideea de condiţie şi prin juxtapunere şi, în acest caz, intonaţia are un rol esenţial:

 

Înveţi bine, iei premiu (= dacă înveţi bine, iei premiu).

 

3.     Condiţia prin interogaţie.

Fără a fi propriu-zis o construcţie condiţională, condiţia se poate sugera şi prin întrebare:

Ai nevoie de ajutor? Mă ofer să te ajut (= dacă ai nevoie de ajutor mă ofer să te ajut).

(NARCISA FORASCU)