crede
1.
A crede pe
cineva, a crede ceva.
Ambele
construcţii înseamnă „a acorda încredere spuselor cuiva şi,
respectiv, adevărului unui lucru”:
În această privinţă,
eu îi cred pe cercetători.
Se poate crede declaraţia
martorilor oculari.
2.
A crede în.
Când
este urmat de prepoziţia în
înseamnă „a fi convins de realitatea, de existenţa a ceva”:
Nu cred în minuni.
El crede în existenţa unei vieţi după moarte.
·
A crede în ceva înseamnă „a fi convins de valoarea sau de adevărul
a ceva”:
N-am crezut niciodată în prezicerile
astrologice.
·
A crede în cineva înseamnă „a avea încredere în capacităţile
cuiva, a miza pe reuşita cuiva”:
Cariera lui strălucită
nu mă surprinde. Eu am crezut întotdeauna în el.
3.
A (nu) crede
că + indicativ.
Cel
mai frecvent, a crede este urmat
de o subordonată introdusă prin că
al cărui verb este la indicativ, indiferent dacă fraza este afirmativă,
negativă sau interogativă:
(Nu) Cred că va reuşi să se
descurce.
(Nu) Cred că este o persoană de
încredere.
Uneori,
mai rar, a crede poate fi urmat
de conjuncţia să urmată
de conjunctiv, echivalent cu construcţia cu că, dar numai dacă fraza este negativă:
Nu cred că mai plouă astăzi = Nu cred să mai plouă astăzi.
Nimeni nu credea că situaţia e atât de gravă
= Nimeni nu credea să fie
atât de gravă situaţia.
În frazele
afirmative, a crede nu este urmat
de să. Nu vom spune deci niciodată:
*Cred să mai plouă astăzi.
4.
A (nu) crede
că + condiţional.
Condiţionalul
se utilizează după a crede
că în fraze negative sau interogative pentru a exprima o eventualitate:
Nu crezi că ar trebui să ne pregătim
de plecare?
Credeţi că ar merita să încercăm?
(- verb1). (NARCISA FORASCU)
| ©
Universitatea din Bucuresti, 2002. |