cu ajutorul / ~ condiţia ca…să / ~ condiţia să / ~ excepţia / ~ gândul că / ~ gândul să / ~ intenţia / ~ intenţia să / ~ scopul / ~ scopul să

 

1.     Cu ajutorul, cu condiţia, cu excepţia, cu intenţia, cu scopul sunt îmbinări de cuvinte care, prin modul lor de funcţionare tind să devină locuţiuni prepoziţionale, fiind urmate adesea de prepoziţia de + infinitiv sau de un genitiv (cele două structuri fiind echivalente):

 

Am obţinut bani de la buget, cu condiţia unor restructurări masive (= am obţinut bani de la buget, cu condiţia de a face restructurări masive).

Au reuşit să ducă la capăt misiunea cu ajutorul reporterilor.

Cu excepţia sportivilor, ceilalţi trebuie să se prezinte la cursuri.

A arbitrat cu intenţia eliminării echipei gazdă (= a arbitrat cu intenţia de a elimina echipa gazdă).

A acţionat cu gândul demiterii organelor de conducere (= a acţionat cu gândul de a demite organele de conducere).

L-a chemat cu scopul de a-l promova.

 

2.     În afară de cu ajutorul şi cu excepţia, toate îmbinările citate se mai pot construi cu conjuncţiile că sau să. Nefiind sudate perfect, ele tind doar spre statutul de locuţiuni conjuncţionale:

 

Vine cu condiţia să-l ierţi.

Îţi spun, cu condiţia ca şi tu să recunoşti.

A intrat cu intenţia să ne salute.

Acţionează cu gândul să demită organele de conducere.

Acţionează cu gândul că va demite organele de conducere.

Telefona cu scopul să afle noutăţi.

(MIHAELA POPESCU)

 

cu

 

1. Este una dintre cele mai frecvente prepoziţii, cu valori multiple. Este adesea folosită pentru a introduce complementul anumitor verbe, al căror sens indică o asociere, o legătură, o comparaţie: a se alia, a se asocia, a se asemăna, a compara, a se confrunta, a aduna, a fi identic, a fi comparabil, a fi compatibil, a fi paralel, a (se) lega, a lua legătura, a intra în legătură, a intra în contact, a (se) uni, a semăna, a discuta, a se certa, a (se) combina, a (se) amesteca etc. În toate cazurile, aceste verbe presupun existenţa a două elemente asociate, legate între ele.

2. Sensul de bază al lui cu este asocierea:

 

Am fiert carnea cu legumele.

Amestecăm făina cu laptele.

Mănânc friptură cu cartofi prăjiţi.

 

·         Cu/împreună cu.

Când spunem:

Sora mea cu (împreună cu) soţul ei pleacă la mare.

 

există riscul unei confuzii, cât timp forma verbului pleacă nu ne dă mai multe indicaţii dacă acţiunea este făcută de o persoană sau mai multe. Poziţia substantivului precedat de prepoziţie în raport cu verbul poate fi un indiciu. Dacă spunem:

Sora mea vine să mă vadă împreună cu soţul ei.

 

complementul este plasat după verb şi exprimă asocierea. Verbul la singular arată că acţiunea este făcută de o singură persoană. În:

 

Sora mea împreună cu soţul ei vin să mă vadă.

 

acordul la plural al verbului arată că avem de a face cu un subiect multiplu.

 

·         Cu/şi.

Tot acordul verbului (la singular sau la plural) este important în:

 

Sora mea cu (şi) soţul ei au plecat la mare.

 

[util.] Aici acordul verbului la singular ar fi o greşeală, deoarece acţiunea este făcută de două persoane, iar cu are aici valoarea coordonatoare a conjuncţiei şi.

 

3. Cu poate exprima şi o caracteristică a cuiva sau a ceva:

 

Fata cu părul blond. Om cu noroc. Persoană cu tact. Profesor cu experienţă. Doamna cu pălărie albă. Grădină cu flori.

 

4. Cu/de.

Arată conţinutul unui recipient:

 

Sticlă cu vin. Pahar cu lapte. Coş cu fructe.

 

Pentru a exprima conţinutul recipientului, cu şi de se pot întrebuinţa nediferenţiat. Totuşi, de exprimă adesea destinaţia, valoare pe care cu nu o are. Astfel, uneori pot apărea confuzii: pahar cu lapte şi pahar de lapte pot însemna acelaşi lucru, dar pahar de lapte mai poate însemna şi “pahar în care se bea de obicei lapte” şi care poate fi gol. [util.] De obicei, situaţia în care comunicăm ajută la diferenţierea celor două sensuri, dar, în cazul unei confuzii posibile, este de preferat folosirea lui cu când vrem să indicăm conţinutul recipientului şi a lui de când vrem să indicăm destinaţia.

 

5. Cu – modal.

De asemenea, prin cu se poate exprima modul propriu-zis, când acesta este urmat de substantive denumind stări sufleteşti, sentimente:

 

L-a primit cu bucurie.

Te aşteptăm cu plăcere.

M-a privit cu tristeţe.

A lovit masa cu furie.

 

·         Uneori cu, urmat de un substantiv, formează împreună cu acesta locuţiuni cu valoare adverbială de mod: cu blândeţe, cu drag, cu grijă, cu neputinţă, cu graţie.

 

6. Cu/o dată cu.

Prin omiterea lui o dată, cu poate fi folosit şi singur pentru a exprima timpul, două acţiuni care au loc în acelaşi timp, progresiv:

 

 (O dată) cu venirea toamnei, vremea devenise rece.

(O dată) cu anii, devenise indiferent, apatic (= pe măsură ce anii au trecut).

 

7. Cu/contra/împotriva.

Când se combină cu verbe ca a se lupta, a se bate, iar complementul este un obiect (abstract sau concret), folosirea lui cu este foarte frecventă în limbajul curent:

El se luptă cu boala.

Noi ne luptăm cu necazurile zilnice.

 

[util.] Când se combină cu un substantiv denumind o persoană, există riscul ca numele de persoană să desemneze fie adversarul, fie partenerul într-o luptă. Pentru a evita ambiguitatea, contra sau împotriva sunt preferate. Atât contra cât şi împotriva impun substantivului sau pronumelui care urmează cazul genitiv.

 

8. Cu – instrumental.

Cu este prepoziţia cel  mai frecvent folosită pentru a indica instrumentul cu care se face acţiunea.

 

Scriu cu stiloul.

A bătut cuiele cu ciocanul.

M-a lovit cu o piatră.

 

9. Cu + mijloc de transport.

Poate fi urmat de un substantiv denumind un mijloc de transport care, ca şi în cazul instrumentului, este întotdeauna articulat (hotărât sau nehotărât).

 

Călătoreşte numai cu trenul.

Au plecat la mare cu maşina.

Se plimbă mereu cu bicicleta.

 

10. Cu –folosit absolut.

În limbajul familiar, cu poate apărea singur, când este în corelaţie cu o altă prepoziţie precedând acelaşi substantiv (care nu mai este repetat) sau când apare ca răspuns la o întrebare în care se menţionează substantivul la care se referă:

- Vrei cafeaua cu sau fără zahăr? – Cu.

 

11. În combinaţie cu alte părţi de vorbire formează locuţiuni prepoziţionale, care au diferite valori: cu tot, începând cu, cu tot cu, în raport cu etc.

 

(- prin, condiţie₅).

(NARCISA FORASCU)

 

cu alte cuvinte - adică₁

cu atât mai mult, cu cât - atât₆

cu cât…cu atât - atât₅

cu condiţia (că)/(să) - cu ajutorul…_1,2

cu excepţia - cu ajutorul…_1,2

cu excepţia - excepţie₃

cu gândul (că)/(să) - cu ajutorul…_1,2

cu intenţia (să) - cu ajutorul... _1,2, scop₁

cu orice preţ - preţ₂

cu plăcere - plăcea₃

cu privire la - cât IV

cu scaun la cap - adjectiv₈

 

cu scopul (să) - cu ajutorul…, scop₁

 

cu siguranţă/fără îndoială

 

Sunt locuţiuni adverbiale care funcţionează în acelaşi regim ca şi adverbele predicative, exprimând certitudinea unui fapt sau a unei acţiuni (- desigur).

 

(MIHAELA POPESCU)

 

cu toate acestea - concesie_4,9

cu toate că - că, concesie₁

cu tot (toată, toţi, toate) - tot II₄, concesie₅

cu toţii - tot₆

cu totul (şi cu totul) - tot II₆