cum

 

I.    Ca adverb interogativ, cum introduce o interogaţie directă:

 

Cum s-au petrecut lucrurile?

 

care ia uneori forme fixe, gramaticalizate:

 

-                     Vrei să vii?

-                     Cum să nu? / Cum nu?

 

-                     Te superi?

-                     Cum se poate?!

 

[stil./util.] De asemenea, interogaţia sau exclamaţia pe care o introduce poate avea nuanţă retorică:

 

-                     Cum de nu mi-am dat seama?

-                     Cum plutea de uşor!

 

[util.] Este nerecomandată, fiind resimţită ca neelegantă, utilizarea sa în interogaţii eliptice, cu sensul „poftim?”:

 

-                     Ai auzit ce ţi-am spus?

-                     Cum?

[stil.] Prin cuplarea cu negativul său, rezultă locuţiunea adverbială cum-necum, caracteristică limbajelor popular şi familiar:

 

Cum-necum, termină treaba (- unde₁).

 

II.               Ca adverb relativ, cu valoare de conjuncţie, are mari disponibilităţi sintactice, contribuind la exprimarea unui raport:

 

-          atributiv:

La gândul cum se va descurca nu avea răspuns.

-          modal:

Lucra cum credea el de cuviinţă…

 

În această situaţie, cum este echivalent cu locuţiunile conjuncţionale sinonime: după cum şi aşa cum:

 

Ţi-am adus cărţile aşa cum (după cum) ţi-am promis.

-          temporal:

Cum şi-a dat seama, a şi dispărut.

-          cauzal:

Cum  venise seara, trebuia să plecăm.

-          concesiv, în construcţii cu adjective sau adverbe, de care se leagă prin prepoziţia de:

Cum este el de rău, tot m-a ajutat uneori.

 

[stil.] Aceste construcţii sunt specifice limbajului popular, limba literară preferându-l pe cât.

-          incidente:

Ideea – (nu ştiu) cum să-ţi spun – nu este aplicabilă…

 

[stil.] Aceste formule sunt supărătoare şi, ca urmare, trebuie evitate, repetarea lor reprezentând un clişeu.

 

[stil./util.] Urmat de conjuncţia că, în limbajele popular şi familiar, cum introduce subordonate completive directe:

Am aflat cum că te muţi din părţile noastre.

 

·         Cum…cum

Tot cu valoare conjuncţională apare în construcţia pereche cum…cum, având sensul  „îndată ce…şi”:

 

Cum l-a văzut, cum l-a luat în primire. (= îndată ce l-a văzut, l-a şi luat în primire).

 

[util.] Trebuie evitată însă construcţia corelativă atât…cum şi, ca neaparţinând limbii literare:

 

Atât el, cum şi vărul lui, credeau acelaşi lucru.

 

(- precum, relativ II, comparaţie₁, temporal₁, interogaţie₂).

 

(MIHAELA POPESCU)

 

cum (să) nu - cum

cum aşa? - aşa₄

cum că - cum II

cum doreşti - dori₁

cum-necum - cum I

cum (să) nu(?) - cum I, afirmaţie₁

cum şi - cum II