cunoştinţă

 

Se spune în mod obişnuit a face cunoştinţă cu cineva sau, mai rar, în limbajul mai preţios, a face cunoştinţa cuiva, deci, în principiu, complementul care urmează verbului este o persoană, iar sensul expresiei este „a intra în relaţie cu cineva”.

Se poate utiliza însă (mai rar) şi un complement inanimat, însemnând „a dobândi o experienţă”:

 

El a făcut cunoştinţă cu viaţa de pe front.

Dacă nu eşti cuminte, ai să faci cunoştinţă cu nuiaua.

 

În acest al doilea caz, nu este posibilă construcţia cu dativul.

(NARCISA FORASCU)