dar

 

1.     Conjuncţie coordonatoare, dar exprimă un raport adversativ:

 

A muncit, dar nu a fost răsplătit.

 

[util.] Fiind sinonim cu însă, exprimările de tipul:

 

*Dar însă credeam ce mi-a spus.

 

sunt pleonastice, deci greşite. Aceeaşi problemă se pune şi când dar este întărit de locuţiunea conjuncţională în schimb, construcţie evident redundantă:

 

*Au colaborat cu succes, dar, în schimb, nu au reuşit să se împrietenească.

 

Astfel de exprimări sunt, de asemenea, pleonastice şi trebuie evitate.

 

2.     Dar poate apărea în construcţii negative, în corelaţie cu un adverb sau cu o locuţiune conjuncţională, fiind urmat, uneori de şi:

 

Nu numai că nu înţelegea, dar şi acţiona de capul lui.

 

[util.] În aceste situaţii, cel mai frecvent apare adverbul numai, utilizarea lui doar fiind mai puţin obişnuită:

 

Nu doar o iubea, dar o diviniza (= ci o diviniza).

 

3.      [util.] Prezenţa lui dar, în calitate de element coordonator adversativ poate induce modificări sintactice şi/sau semantice secvenţelor care îl precedă, cum ar fi:

-          tautologia:

De cunoscut îl cunosc, dar nu i-am vorbit niciodată.

-          repetiţia:

Omul, prost, prost, dar îşi cunoştea interesul.

-          inversiunea subiectului cu predicatul:

Zice el, dar nu are dreptate.

 

4.     Există situaţii în care dar exprimă un raport conclusiv, nemaiputând fi substituit cu însă şi având sensul „deci”:

 

Să plecăm dar (= deci să plecăm).

 

 (- coordonare₁).                                                                                                                                             (MIHAELA POPESCU)