de (prepoziţie)

 

1.     Prepoziţie simplă, de intră în structuri comparative (la fel de, tot atât de), ajutând la exprimarea egalităţii:

 

Este o lucrare tot atât de/la fel de bună ca şi cea precedentă.

 

sau a comparativului de inegalitate, atunci când intră în locuţiunea prepoziţională faţă de (vezi acest cuvânt):

 

Faţă de primul proiect, al doilea e mai slab.

 

[util.] Atunci când se exprimă o cantitate printr-un numeral, forma corectă este cu prepoziţia de, şi nu cu prepoziţia decât:

 

*Ridică greutăţi mai mari decât 100 de kilograme.

Ridică greutăţi mai mari de 100 de kilograme.

 

·         De departe.

De intră în locuţiunea adverbială de departe, ca formă de întărire a superlativului relativ:

Este de departe cel mai bun film (= clar este cel mai bun film).

 

·         Pentru exprimarea superlativului absolut, de leagă un adverb care exprimă ceva ieşit din comun de adjectivul (sau adverbul) supus procesului de comparaţie:

Cafeaua este insuportabil de dulce.

Dansul este extrem de sugestiv.

M-am simţit fantastic de bine.

2.     De intră în compunerea numeralelor care exprimă sume mari (sute, mii, milioane etc.) de la 20 în sus:

 

A câştigat douăzeci de milioane.

 

 [util.] Pentru exprimarea numeralelor între 2 şi 19 se admite atât forma cu prepoziţia de, cât şi forma simplă, atunci când este vorba de un element citat:

 

A scris, din greşeală, doi (de) „i”.

A cântat cinci (de) „re”.

În această propoziţie nu au rost doi (de) „şi”.

 

·         În cazul numeralelor fracţionare, se foloseşte prepoziţia de atunci când precedă un substantiv la singular.

 

A vărsat o jumătate de litru de lapte.

A cumpărat o treime de butoi de brânză.

 

·         Prepoziţia de intră şi în structura numeralelor ordinale precedate de articolul demonstrativ cel.

[stil.] În astfel de cazuri, varianta cu cratimă este literară, dar mai lapidară. Varianta fără cratimă, tot literară, impune un ritm mai lent şi este mai solemnă:

 

Memoraţi cel de-al doilea citat.

Cea de a doua remarcă este inacceptabilă.

 

3.     De ce (nu), ce fel de.

Prepoziţia de intră în structuri eliptice sau nu, de ce (nu), ce fel de, aproape gramaticalizate, mai ales în enunţuri interogative:

 

-                     Universitatea este închisă.

-                     De ce? Ai treabă la bibliotecă?

 

-                     Vrei să încerci?

-                     De ce nu?

 

-                     Ce fel de om este?

 

4.     Legat de, dincolo de.

Prepoziţia de intră în combinaţie cu diverse alte elemente, dând naştere unor îmbinări care tind să devină locuţiuni prepoziţionale: legat de, dincolo de, dincoace de etc., cu valoare cumulativă.

 

Legat de ce ai spus, vreau să adaug şi eu ceva.

Dincolo de ce s-a scris în presă, mai ştiu amănunte.

 

5.     În ceea ce priveşte legătura sa cu verbele, de se poate construi cu infinitivul, după un substantiv:

 

Încercarea de a face recurs nu are succes.

 

sau cu supinul:

 

Rămâne de văzut dacă va răzbi.

 

[util.] Este incorectă utilizarea lui de după un verb, pentru a introduce un complement direct exprimat prin verbe la infinitiv:

 

*Am încetat de a mai cerceta acest caz.

Am încetat a mai cerceta acest caz.,

 

Excepţia constituind-o locuţiunea verbală cu două forme: a avea a face/a avea de-a face:

Am (de-)a face cu tot felul de oameni.

 

6.     Un alt aspect îl reprezintă faptul că prepoziţia de intră în construcţii cu valoare de dativ:

 

Vai de cei care-şi trădează crezul (= vai celor ce-şi trădează crezul).

În afară de copii, au venit şi adulţi (= în afara copiilor au venit şi adulţi).

 

[stil.] Spre deosebire de construcţia prepoziţională, structura în dativ este mai pretenţioasă.

[stil./util.] Există situaţii în care de poate fi înlocuit cu „drept”, mai ales în limbajul familiar:

 

Ia de bun tot ce i se spune (= ia drept bun tot ce i se spune).

Îl ia de prost (= îl ia drept prost).,

 

excepţia constituind-o expresia a lua de bărbat (nevastă), în care de şi drept nu sunt substituibile.

[util.] Pe de altă parte, înlocuirea lui de cu prepoziţia cu în contexte ca:

 

A băut o ceaşcă de/cu cafea.

 

reprezintă o problemă falsă de dezambiguizare. (- cu₄)

[util.] Uneori, de poate fi înlocuit cu în, atunci când este vorba de materiale:

 

Vânduse o icoană în bronz.

Vânduse o icoană de bronz.

 

7.     De / (de) către / despre.

De este o prepoziţie specifică acuzativului, care poate preceda:

-          atribute substantivale sau adverbiale

 

Fumează ţigări de foi.

Casa de aici e a noastră.

 

-          Complemente indirecte (fiind echivalente ca sens şi substituibil cu despre):

Întreabă de tine (= întreabă despre tine).

-          Complemente de agent (fiind echivalente ca sens şi substituibil cu de către):

 

Ideea adusă în discuţie de (către) tine este incitantă.

 

 [util.] Deosebirea dintre de şi de către este aceea că de către introduce numai complemente de agent, în timp ce de poate introduce şi alte tipuri de complemente. În plus, de este mult mai frecvent.

[stil./util.] Prepoziţia compusă de către apare numai în limba literară şi, cu precădere, în limbajele publicistic, juridic, administrativ. Spre deosebire de prepoziţia de, de către precedă doar complemente de agent animate (- agent (complement de ~)).

 

Frunzele sunt arse de soare.

Recursul a fost cerut de către avocatul apărării.

 

8.     Neînsoţit de prepoziţia de, către este o prepoziţie simplă, care are sensul de „spre”:

Se uită către grupul de studenţi (= se uită spre grupul de studenţi).

 

 [stil.] Regional, după verbe declarative, către + complement indirect poate forma o construcţie echivalentă cu dativul, arătând direcţia:

 

Zise mama către mine (= îmi zise mama).

 

9.     După anumite verbe ca a scrie, a vorbi, de poate fi substituit cu despre (având acelaşi sens în astfel de contexte):

 

Şi acum tot de/despre ea vorbeşte.

 

 [util.] Este greşită însă utilizarea lui despre după verbe ca: a plăcea, a se ocupa, a-şi aminti, a se interesa:

 

*Îmi place despre prietena ta.

*Despre asta mă voi ocupa personal.

*Îmi amintesc despre voi.

*Să te interesezi despre el.

 

În aceste situaţii, corectă este utilizarea lui de:

 

Îmi place de prietena ta.

Mă voi ocupa personal de asta.

Îmi amintesc de voi.

Mă voi interesa de fratele tău.

 

[util.] În cazul verbului a plăcea, de poate să lipsească.

 

Îmi place prietena ta.

 

 [util.] În ceea ce priveşte substituirea lui de cu prepoziţia cu  - cu.

[util.] Adesea, de este substituit de prepoziţia din, construcţie nerecomandabilă însă, întrucât vizează o falsă problemă de dezambiguizare:

 

*A cumpărat tricouri din bumbac.

A cumpărat tricouri de bumbac.

*Aduce marfă din import.

Aduce marfă de import.

 

 (- agent (complement de)_2,,3, concesie₁, condiţie II₁, scop, cu₄)

(MIHAELA POPESCU)

 

de abia - abia

 

de aceea / pentru aceea

 

1.     Sunt locuţiuni adverbiale care arată, în egală măsură, cauza sau scopul unei acţiuni, diferenţa dintre cele două valori de sens rezultând din context:

 

Mi-a fost frig şi de aceea m-am îmbolnăvit. (cauza)

Vreau să prind trenul, de aceea plec mai devreme. (scopul)

 

·         Foarte frecvent, aceste două construcţii adverbiale, care apar în propoziţia principală, servesc drept corelative ale conjuncţiilor şi locuţiunilor conjuncţionale pentru ca, ca să, din subordonata cauzală sau finală:

 

Pentru că m-a minţit, de aceea l-am certat.

Ca să aflu rezultatul la examen, de aceea ţi-am telefonat.

 

 [util.] Dintre cele două construcţii, de aceea apare mult mai frecvent decât sinonimul său pentru aceea, considerat ca aparţinând unui limbaj mai afectat:

 

Am vrut să te văd, de aceea am venit.

Am vrut să te văd, pentru aceea am venit.

 

 [stil.] În vorbirea curentă şi familiară se utilizează forme simple ale celor două construcţii: de-asta, de-aia, pentru asta, pentru aia. Atât de-aia, cât şi de-asta pot apărea în dialoguri, ca replici eliptice, desigur neelegante:

 

-                     De ce ai întârziat?

-                     De-aia / De-asta.

 

2.     Uneori, de aceea (de-asta, de-aia) se utilizează în fraze care reprezintă o concluzie la cele spuse anterior, fiind echivalente cu deci, în concluzie (- deci):

 

Nu-mi place atitudinea ta, eşti din ce în ce mai neatent şi mai leneş, de aceea te rog să te gândeşti bine şi să iei o hotărâre înţeleaptă (= atitudinea ta e din ce în ce mai rea, în concluzie, te rog să te gândeşti bine). (- adverb_1,2)

(NARCISA FORASCU)

(de jur) împrejur(ul) / dimprejur(ul) / dinafară (~a) / dindărăt(ul) / împrejur(ul) / înăuntr(ul) / îndărăt(ul) - asupra…

(de) dinainte de - dinainte…

 

de acum (aici) înainte (încolo) - aici

 

de acum în - aici₁

de-a gata - gata₃

de-aia - de aceea, pentru aceea₁

de aici în + temporal - aici₁

de aici (până) la + local - aici₂

de asta - de aceea, pentru aceea₂

de bună seamă - afirmaţie₁

decapita - verb₁

de către - de (prepoziţie)7, agent (complement de ~)₂, către

de când - când, temporal₁

de ce (nu) - ce I₁, de₃

de dinafară - de deasupra…

de dinainte - viitor, trecut₁

de dinaintea - asupra…

de dinapoi - înapoi (a)₁, de deasupra…

de dindărătul - de deasupra…

de după - viitor, trecut₁

de exemplu - adică₅

de geniu - adjectiv₈

de la - la₄

de la egal la egal - egal₂

de la mână până la gură - mână₇

de milioane - adjectiv₂

de nimic - nimic₆, adjectiv₈

deoarece / fiindcă / întrucât / pentru a / pentru (aceea) (că) / pentru ca…să

 

1.     Deoarece, fiindcă, întrucât şi pentru că sunt conjuncţii şi respectiv, locuţiune conjuncţională, care introduc propoziţii subordonate cauzale:

 

Plantele s-au dezvoltat spectaculos deoarece au fost cultivate în condiţii speciale (= plantele s-au dezvoltat spectaculos fiindcă / întrucât / pentru că au fost cultivate în condiţii speciale).

 

 

(- căci).

 

[stil.] Deşi aparţin toate limbii literare, pentru că este preferat de vorbirea nepretenţioasă, în timp ce deoarece şi întrucât au o nuanţă oficială şi se folosesc în limbajele ştiinţific, juridic administrativ, publicistic şi beletristic.

Adesea, pentru că şi fiindcă că au un corelativ în regentă şi anume pe de aceea:

 

De aceea a intrat, pentru că nu mai avea răbdare (= de aceea a intrat, fiindcă nu mai avea răbdare).

 

2.     Pentru aceea.

Pentru aceea este o locuţiune adverbială care nu face corp comun cu conjuncţia că; atunci când este urmată de că, aceasta introduce o subordonată atributivă:

 

A instituit acest regim pentru aceea/că nu s-au respectat regulile iniţiale.

 

3.     Pentru ca…să.

Pentru ca (…) să este o locuţiune conjuncţională care permite inserţia unui alt element între ca şi să şi care introduce o propoziţie subordonată:

-          circumstanţială de scop:

A luptat pentru ca să-şi afirme drepturile.

-          opoziţională:

Anul trecut a fost campion, pentru ca acum să se situeze pe ultimul loc.

[util.] Este greşită folosirea lui pentru ca să în locul lui să pentru a introduce o subordonată completivă directă (- să₂):

*Ştie pentru ca să-şi apere interesul.

Ştie să-şi apere interesul.

 

(- scop₁).

 

[util.] Locuţiunea conjuncţională pentru ca să + conjunctiv concurează construcţia pentru + infinitiv (sau infinitiv lung):

 

E nevoie de muncă pentru ca să trecem în etapa următoare.

E nevoie de muncă pentru a trece în etapa următoare.

E nevoie de muncă pentru trecerea în etapa următoare.

(MIHAELA POPESCU)

de parcă - parcă₂, comparaţie₁

departe de - opoziţie₂

de până (pe la) - până₁

de peste - peste₂

de pildă - adică₅

_{de sub - sub}

de tot - tot II₆

de unde nu - unde III

de unde până unde - unde IV

de unul singur - unu

de să - consecinţă₁

de seamă - adjectiv₈

de speriat - speria₂