determinant

 

1.   Determinantul este un cuvânt care se subordonează altuia (regent), depinde din punct de vedere gramatical de acesta şi îi completează înţelesul (- subordonare). Dacă omitem termenul regent, determinantul rămâne în afara logicii gramaticale a textului şi prezenţa sa nu se mai justifică. De exemplu, dacă în propoziţia:

 

A scris scrisoarea cu creionul.

 

omitem verbul a scris, cei doi determinanţi ai acestuia nu pot forma o comunicare.

 

2.   Dependenţa unui cuvânt de altul se marchează prin diferite mijloace gramaticale:

 

-                      Dacă este vorba de un adjectiv, acesta se acordă, adică preia genul, numărul şi cazul cuvântului regent: floare albă, copii inteligenţi.

-                      Cuvântul subordonat este precedat de o prepoziţie: mergem în excursie, pleacă la Cluj, coş cu fructe, vânt de libertate.

-                      Determinantul stă la un caz oblic (genitiv, dativ, acuzativ): povestesc copiilor (dativ), culoarea cerului (genitiv), citesc cartea (acuzativ).

-                      Determinantul stă la cazul pe care îl impune cuvântul regent:

Minerii extrag minereul de fier.

El se adresează auditoriului.

-            Determinantul stă pur şi simplu lângă regentul său, fără a avea vreo marcă gramaticală:

Pleacă mâine. S-a mutat alături.

-        Cuvântul subordonat are o anumită topică în raport cu regentul său, de exemplu, în :

Lupul vede oaia,

substantivul oaia, plasat după verb, este în cazul acuzativ, deci subordonat lui vede. Într-o topică inversată,

Oaia vede lupul,

lupul este în cazul acuzativ, pe poziţia de complement direct determinând verbul, dependenţă marcată de topică.

 

3.   În anumite cazuri prezenţa determinantului este obligatorie, cuvântul regent neputând fi folosit fără acesta pentru actualizarea unui anumit sens, de exemplu a brusca pe cineva, a cauza neplăceri, a-i dori cuiva sănătate etc.

 

4.   Uneori poziţia determinantului este ocupată de o propoziţie, calitatea de subordonată a acesteia fiind marcată de prezenţa conjuncţiilor sau a locuţiunilor conjuncţionale subordonatoare, de pronume sau de adverbe relative (sau compuse nehotărâte ale acestora):

 

Am aflat că ai reuşit la examen.

Nu mi-a spus cum s-au petrecut lucrurile.

Ştiu cine a spart geamul.

 

Ca şi în cazul determinanţilor-cuvinte, uneori exprimarea propoziţiilor subordonate este obligatorie:

 

N-am intenţionat să-ţi provoc neplăceri.

Îţi doresc să ai succes la examen.

(NARCISA FORASCU)