doar

 

1.     Este un adverb care exprimă exclusivitatea, ceva care face excepţie de la ceea ce se întâmplă sau se afirmă:

Mănâncă orice, doar orezul nu-i place (= mănâncă orice, cu excepţia orezului).

 

Cu această valoare, dar şi atunci când exprimă restricţia, doar este sinonim cu numai şi decât:

 

Are doar de câştigat.

Are numai de câştigat (- numai).

 

[util.] Spre deosebire de doar şi numai, care se pot folosi atât în propoziţii pozitive, cât şi în propoziţii negative:

 

Nu are doar de câştigat, ci şi de pierdut.

Nu are numai de câştigat, ci şi de pierdut.,

 

decât se utilizează numai în propoziţii negative:

 

Nu are decât un scop.

 

(- numai).

 

2.     În frază, doar poate funcţiona asemenea unei conjuncţii, introducând o subordonată:

-         cauzală:

                 S-au împăcat repede, doar erau prieteni vechi.

-         finală (uneori prin repetare):

Îi telefona des, doar (-doar) va căpăta vreo informaţie.

 

3.     Mai rar, în combinaţie cu alte elemente, doar formează locuţiunile conjuncţionale doar de, că doar:

 

A ajuns de ieri acasă, doar de n-o fi plecat trenul cu întârziere.

Se gudura, că doar va primi ceva de mâncare.

 

doar de - doar₃

(NARCISA FORASCU)