durea

 

1.   [util.] Este un verb care nu poate fi utilizat decât la diateza activă şi care înseamnă ,,a provoca o suferinţă fizică sau morală”:

 

·         subiect + a durea (+ acuzativ).

A durea nu poate avea ca subiect o persoană sau o fiinţă. Prezenţa complementului direct este uneori facultativă.

Mă doare capul.

Amintirile dor uneori.

 

Acest verb are bogate posibilităţi combinatorii, intrând în diverse expresii:

 

·         [stil.] A atinge pe cineva unde-l doare înseamnă a aduce în discuţie un subiect neplăcut pentru interlocutor şi este o expresie familiară:

 

În timpul şedinţei, colegul său l-a atins unde-l durea mai tare.

 

·         A durea (pe cineva) inima (sau sufletul) înseamnă ,,a-i părea (foarte) rău”:

Îl durea sufletul (inima) să-şi vadă fiul astfel.

 

·         [stil.] A durea (pe cineva) în cot (de ceva sau de cineva) înseamnă, în vorbirea familiară, uşor ireverenţioasă, „a nu-i păsa de nimic”, „a se sustrage oricărei probleme”:

 

Mă doare în cot de ce-o să faci tu!

În ceea ce priveşte soarta întreprinderii, probabil că-l doare-n cot.

 

·          [stil.] A nu durea (pe cineva) capul este o expresie familiară, cu sensul  „a nu-i păsa”, „a fi în siguranţă”:

 

A economisit bani, iar acum nu-l doare capul.

 

·         [stil./util.] Te doare capul (sau mintea) este o expresie cu înţeles depreciativ, apropiat cu aiurea, ce să-ţi spun! Ea se foloseşte mai ales exclamativ, în limbajul familiar:

 

-                     Ai auzit ce afectat vorbeşte ?

-                     Te doare capul !

 

-                     Ai auzit? A promis că se schimbă.

-                     Te doare capul!

 

2.                 A durea + că + indicativ/să + conjunctiv + acuzativ se utilizează numai în legătură cu o suferinţă morală.

[util.] În această situaţie, prezenţa complementului direct este obligatorie:

 

Mă doare că te-ai depărtat de mine.

Mă doare să te văd astfel.

 

 (- reflexiv, impersonal₂).

(MIHAELA POPESCU)

 

durea în cot - durea₁

durea inima (sufletul) - durea₁