fi
1.
Este un verb
cu mai multe sensuri şi cu utilizări variate:
Când
are înţeles independent, el poate însemna:
„a
exista”: Pe lume sunt multe specii de
animale.
„a
se găsi, a se afla”: În colţul
străzii este o farmacie.
„a
se întâmpla”: Ieri a fost un accident în
acest loc.
„a
avea loc, a se derula”: În ce sală
este şedinţa?
„a
fi în curs de desfăşurare”: E
noapte şi plouă.
„a
se împlini”: Sunt patru ani de când a
murit.
„a
costa”: Cât este kilogramul de cartofi?
„a
semnifica”: Ce este când ţi se bate ochiul?
Ca
verb de modalitate, poate exprima necesitatea, posibilitatea sau voinţa:
O să
vedem ce este de făcut (= o să vedem ce trebuie, ce urmează
să facem).
M-am
împiedicat şi era să cad (= m-am
împiedicat şi eram pe punctul de a cădea).
[util.] În acest
ultim caz, în limba vorbită, familiară, există tendinţa ca a
fi să fie folosit ca verb personal, adică să primească
forme pentru diferite persoane:
*Eram să cad.
*Tu erai să cazi.
Aceste
construcţii sunt greşite.
·
[stil.] În afară de formele literare, în limba vorbită,
familiară, apar forme scurtate, motivate fonetic, evitate în limba
literară:
El nu este acasă = El nu e acasă = El nu-i acasă.
Florile sunt proaspete = Florile-s proaspete.
Eu sunt tare mulţumit = Eu îs tare mulţumit.
Cât este lumea şi pământul = Cât îi lumea şi pământul.
·
Se
combină frecvent cu adverbe, formând expresii cu valoare impersonală,
folosite singure în dialog sau urmate de propoziţii introduse prin că
sau să: e bine, e normal, e firesc, e
posibil, e clar etc.
2. A fi + cine + infinitiv.
Mai
rar, în vorbirea populară se combină cu pronumele cine, urmat
de un infinitiv şi, în acest caz, are sensul „a exista, a se găsi”:
Nu-i cine mă
spăla, cine mă îngriji (= nu există, nu
se găseşte cine să mă spele…).
3. Nu e nimic + supin.
În
construcţii afirmative, dar mai frecvent negative, a fi apare urmat
de un supin (de făcut, de spus, de adăugat
etc.):
E
de reţinut că
această depoziţie nu e convingătoare (= trebuie să reţinem că
această depoziţie nu e convingătoare).
Calmează-te,
nu mai e nimic de făcut (= nu se mai poate face nimic).
4.
Mi-e foame, sete, somn.
În
combinaţie cu un pronume în dativ (formă scurtă de obicei) a
fi poate fi urmat de substantive care denumesc senzaţii: foame,
sete, somn, frică, ruşine, dor.
Rezultă structuri ca: Mi-e somn, Mi-e frică etc., care
au sensul „simt o senzaţie de somn, frică etc.”.
5.
Dacă aş fi în locul tău, lui.
Se
spune curent:
Dacă
aş fi în locul tău, n-aş mai
insista.
Modul
condiţional exprimă o acţiune ireală, o ipoteză.
Sensul este „eu nu sunt în locul tău”. Adesea, verbul a fi poate fi
omis:
În locul tău, n-aş mai insista.
fără ca sensul propoziţiei să se
modifice. Aceeaşi valoare condiţională se poate obţine cu
ajutorul imperfectului:
Dacă
eram în locul tău….
6.
A fi – auxiliar (- auxiliar).
7.
Ce-o fi o fi!
[stil.]
Este o expresie invariabilă, foarte frecventă în limbajul familiar
şi exprimă indiferenţa, neputinţa, resemnarea pe care o
simte cineva în faţa unei situaţii pe care nu o poate controla:
Ai dreptate, s-ar putea
să nu reuşesc, dar ce-o fi o fi, sunt dator să încerc.
8.
O fi!
[stil.] În limba
vorbită, familiară, în dialog se întrebuinţează expresia
invariabilă O fi! cu sensul „se poate, e posibil, dar eu mă
îndoiesc”
-
Eu sunt convins că el este un om cinstit.
-
O fi!
9.
Aşa a fost să fie.
[stil.] Este o
expresie care apare, de asemenea, în limba vorbită şi se
întrebuinţează atunci când vorbitorul îşi exprimă
resemnarea faţă de un fapt împlinit, care nu mai poate fi schimbat.
Are sensul „era inevitabil ca lucrurile să se petreacă aşa”:
-
Îmi pare rău că ai divorţat.
-
Aşa a
fost să fie!
10. Este ?
[stil.] În limba vorbită, familiară, este? e
utilizat în dialog cu înţelesul „nu e aşa (că am dreptate)?”
-
Ai dreptate, fratele tău e un băiat
frumos.
-
Este?
11. Mi-e (frică) (să nu ...).
[stil.] Este o
expresie specifică limbii vorbite şi are sensul „mă tem să
nu se întâmple ceva”:
Mi-e că a pierdut trenul (= mă tem că a pierdut trenul).
Mi-e frică să nu fi pierdut trenul.
(- impersonal2)
(NARCISA FORASCU)
fi (a-i ~) foame, sete, somn… - fi4
fi atent
1. A fi atent la ceva (la cineva).
Înseamnă
fie că trebuie să te temi de ceva (cineva), fie să-ţi
încordezi atenţia pentru a-l remarca:
Fii atent la trepte că alunecă.
N-ai fost suficient de atent
la detalii.
2. A fi atent + să (conjunctiv).
Exprimă
o intenţie, un scop care trebuie urmărit cu atenţie:
Fii atent să nu dea laptele în foc şi să nu se stingă focul.
3. A fi atent + că + indicativ sau condiţional.
Înseamnă
„a remarca faptul că, a ţine cont de faptul că…”
N-am fost atent că din partea
stângă venea o maşină în viteză.
Fii atent că supa este foarte fierbinte.
(NARCISA FORASCU)
| ©
Universitatea din Bucuresti, 2002. |