fie

 

1.     Fie două drepte paralele.

Fie se foloseşte invariabil într-un expozeu sau o ipoteză, mai ales în limbajul matematic. El nu se acordă cu substantivul care urmează:

 

Fie două cercuri concentrice.

Fie două drepte paralele.

Fie x funcţie de y.

 

2.     Fie...fie.

Când se află în corelaţie, fie…fie sunt conjuncţii coordonatoare disjunctive (sinonime cu sau…sau) care coordonează, în principiu, două elemente ale unei propoziţii (două complemente, două atribute, două adverbe, uneori două subiecte):

 

Mâine seară vom merge fie la teatru, fie la cinematograf.

Mi-a spus că soseşte fie astă seară, fie mâine dimineaţă.

Felul întâi va fi fie o salată, fie supă.

 

 [util.] Spre deosebire de sau şi ori, conjuncţia fie nu poate fi folosită decât corelată cu sine însăşi.

·         Fie…fie se foloseşte uneori şi pentru a coordona două propoziţii, dar mai frecvent, pentru aceste situaţii se preferă coordonarea prin sau…sau:

 

Fie (sau) îţi faci datoria aşa cum trebuie, fie (sau) vei fi dat afară.

 

3.     Fie că…fie că + indicativ, condiţional.

 

Fie că este timp frumos, fie că plouă el îşi face în fiecare seară plimbarea.

 

În vorbirea curentă se preferă adesea forma mai simplă că…că:

 

Că e timp frumos sau că plouă el îşi face în fiecare seară plimbarea.

(fie (conjuncţie) - coordonare).

 

4.     Fie!

Este forma de conjunctiv a verbului a fi, utilizată pentru a exprima aprobarea, acceptul, cu anumite rezerve. Apare mai ales în stilul dialogic:

 

-                       Nu vă pot oferi un preţ mai mare pe această maşină.

-                       Bine, fie! Cât îmi oferiţi?

 

(NARCISA FORASCU)