iar
1.
Este o conjuncţie adversativă care coordonează
două propoziţii aflate pe acelaşi plan sintactic. Valoarea
ei adversativă este mai slabă decât în cazul lui dar:
La şcoală nu avea prieteni, iar acasă
nu vorbea cu nimeni.
Uneori sensul său este atât
de slab, încât se apropie de sensul conjuncţiei şi:
La prânz mâncaseră la restaurant, iar
seara erau invitaţi la nişte prieteni.
(- coordonare1).
2.
Iar, iarăşi, din nou.
Ca adverb, iar arată
revenirea, repetarea unei acţiuni, fiind perfect echivalent ca sens cu iarăşi
şi din nou:
Şi-a amânat iar/iarăşi/din
nou plecarea.
Cele trei adverbe nu au o
poziţie fixă în propoziţie, ele pot să stea la începutul,
la mijlocul sau chiar la sfârşitul propoziţiei, fără ca
sensul acesteia să se schimbe.
[stil.] Iarăşi
apare mai ales în limba vorbită. Iar poate fi întâlnit în
vorbire şi cu forma învechită şi populară iară.
(NARCISA FORASCU)
iarăşi - iar2
iarnă
- gen2
ici-colo - aici
iconoclasm - număr3
idol - gen2
| ©
Universitatea din Bucuresti, 2002. |