ierta

 

1.     Înseamnă „a trece cu vederea o greşeală (scutind de o pedeapsă)”:

 

Dumnezeu iartă; omul nu iartă.

·         A ierta + acuzativ (+ dativ).

Complementul direct al lui a ierta poate fi un obiect; în acest caz complementul indirect în dativ este facultativ :

 

Colegii (i)-au iertat totul.

 

·         A ierta + acuzativ (+ pentru).

Când complementul direct al lui a ierta este o persoană, verbul poate intra în construcţie cu un complement în acuzativ, precedat de prepoziţia pentru:

 

A iertat-o pe vecina sa pentru atitudinea pe care a avut-o.

 

·         [stil.] A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu înseamnă, în limbajele popular şi familiar, „a muri (după o boală grea)”:

 

Pe bunicul l-a iertat Dumnezeu de mult.

 

·         [util.] Dumnezeu să-l ierte. Este o expresie care se foloseşte, cu valoare de incidentă sau exclamativă, numai atunci când se vorbeşte despre cei morţi:

 

Bunicul, Dumnezeu să-l ierte, a prevăzut asta.

-          Bat clopotele. Cred că a murit cineva.

-          Dumnezeu să-l ierte!

 

·         [stil./util.] Doamne iartă-mă. În limbajele popular şi familiar, propoziţia exclamativă Doamne iartă-mă! este utilizată de cel care tocmai a spus sau este pe cale să spună ceva nepotrivit:

 

-          Ducă-se… Doamne iartă-mă, că mi-am ieşit din fire!

 

2.     A ierta + acuzativ + de.

Atunci când complementul direct al lui a ierta este o persoană, verbul fiind urmat şi de un complement în acuzativ precedat de prepoziţia de, sensul este  „a scuti pe cineva de îndeplinirea unei obligaţii ”:

 

Nimeni nu a fost iertat de plata impozitelor.

 

3.     A ierta + acuzativ.

Când complementul direct al lui a ierta este o persoană, acesta mai poate însemna „a scuza”:

 

Iertaţi-mă că am întârziat, nu se va repeta.

 

(MIHAELA POPESCU)

 

ierta Dumnezeu - ierta₁