infinitiv

 

Infinitivul este modul care denumeşte acţiunea exprimată de verb, adică este numele acestei acţiuni. Există două forme de infinitiv, una scurtă (a citi, a se plimba) şi una lungă (citire, plimbare) care a trecut definitiv în categoria substantivului. În limba actuală, infinitivul este foarte frecvent înlocuit cu conjunctivul. Modul infinitiv are două timpuri: prezent (a citi) şi perfect (a fi citit). Forma de perfect este foarte rar folosită.

 

I.                               Valorile infinitivului.

 

·         Infinitivul imperativ.

Într-un număr limitat de cazuri, infinitivul poate juca rolul de verb principal în propoziţie. [stil.] Utilizarea lui ca predicat este rară şi pretenţioasă, limitată în general la anunţuri ca:

 

A nu se apleca în afară (= nu vă aplecaţi în afară).

A se agita flaconul înainte de întrebuinţare (= agitaţi flaconul înainte de întrebuinţare).

 

Uneori, intenţia poate fi ironică:

 

A se face linişte vă rog! (= faceţi linişte).

 

În limbajul obişnuit se preferă folosirea imperativului.

 

·         Infinitivul şi conjunctivul - conjunctiv₆.

 

·         Infinitivul şi indicativul.

[stil.] Valoarea de indicativ a infinitivului este foarte rară, livrescă şi nerecomandabilă:

 

Afirmă a fi priceput în această meserie (= afirmă că este priceput).

 

II.                            Infinitivul – funcţii.

Cel mai adesea infinitivul are în propoziţie funcţia de subiect, atribut sau complement.

 

1.                                         Infinitivul subiect.

În această funcţie, infinitivul nu este precedat niciodată de prepoziţii. [stil.] Această utilizare este rară şi pretenţioasă, aparţine mai ales limbii scrise

 

E uşor a scrie versuri.

A se ocupa toată ziua de copii era obositor.

 

În mod excepţional, infinitivul subiect apare uneori precedat de prepoziţia de, construcţii influenţate, probabil, de construcţiile din limba franceză:

 

E groaznic de a vedea acest spectacol.

 

[util.] Aceste construcţii sunt nerecomandabile.

În funcţia de subiect, infinitivul este concurat de conjunctiv. În limbajul curent, în exemplele de mai sus se foloseşte de obicei conjunctivul:

 

E uşor să scrii versuri.

*E groaznic să vezi acest spectacol.

 

2.                                         Infinitivul atribut.

[stil.] Apare relativ frecvent, mai ales în limba îngrijită scrisă sau vorbită. În acest caz, infinitivul este precedat de prepoziţia de:

 

Plăcerea de a asculta muzică este inegalabilă.

I-a animat dorinţa de a câştiga partida.

 

3.                                         Infinitivul complement.

·                                                                           În funcţia de complement direct, infinitivul este precedat de prepoziţia a:

 

Învaţă a vorbi corect româneşte.

Şi-a propus a dona toată biblioteca sa facultăţii.

[stil./util] Aceste exprimări se întâlnesc însă numai în limbajul afectat. În limba curentă, se utilizează conjunctivul (- conjunctiv₆):

 

Învaţă să vorbească corect româneşte.

Şi-a propus să doneze biblioteca facultăţii.

 

După verbul a putea şi verbul a avea + pronume sau adverb relativ, uzul curent al infinitivului este fără prepoziţia a:

 

N-am putut dormi toată noaptea.

N-are ce face, trebuie să vină la proces.

N-am unde mă duce.

 

[stil.] După verbul a şti, apariţia infinitivului fără prepoziţia a este o marcă a exprimării regionale:

 

*Nu ştie vorbi corect româneşte.

 

Când infinitivul nu este complement direct, construirea lui cu prepoziţia de nu este admisă de limba literară.

 

*A ieşit fără de a da bună ziua.

 

·         Când este complement indirect, infinitivul poate fi sau nu precedat de prepoziţia de:

 

Se simte obligat a da toate explicaţiile necesare.

Erau gata de a divorţa.

 

·         Când este complement circumstanţial, infinitivul este, de obicei, precedat de prepoziţii sau locuţiuni prepoziţionale:

 

A plecat fără a privi înapoi (mod).

Înainte de a pleca de acasă, telefonează-mi (timp).

A fugit pentru a nu fi prins (scop).

În loc de a învăţa pentru examen, pescuia (opoziţie).

Era enervat de a fi interogat zilnic (cauză).

 

[stil.] Ultima construcţie se datorează influenţei limbii franceze şi este rar întâlnită.

În principiu, infinitivul se poate utiliza ca un complement circumstanţial al unui verb, dar cu condiţia de a avea ca subiect (neexprimat) acelaşi subiect cu cel al verbului pe care îl determină:

 

A intrat fără a saluta (= el a intrat, dar nu a salutat).

 

O frază ca:

 

Înainte de a pleca de acasă, telefonează-mi.

 

este înţeleasă, în mod normal, ca „tu  vei pleca de acasă şi, înainte de aceasta, telefonează-mi (tu)”. Dacă sensul frazei este „eu voi pleca de acasă şi, înainte de asta, telefonează-mi (tu)”, atunci schimbarea de subiect trebuie precizată:

 

Înainte de a pleca eu de acasă, telefonează-mi (= înainte ca eu să plec de acasă, telefonează-mi).

 

Prepoziţiile care pot preceda infinitivul sunt: pentru, spre, fără, prin, de, în, la, până şi locuţiunile prepoziţionale departe de, înainte de, în loc de. Pe lângă acestea, infinitivul mai este precedat şi de prepoziţia a, care are rol de marcă a modului.

 

III.   Infinitiv + determinanţi.

 

1.   Infinitiv + subiect.

În calitatea sa de verb, infinitivul are un subiect, adică un autor al acţiunii, de obicei, acesta este comun cu subiectul propoziţiei:

 

El nu poate merge fără baston.

Am venit cu intenţia de a vă invita la masă.

 

Uneori însă, subiectul infinitivului este diferit de subiectul propoziţiei:

 

A se amesteca cineva în problemele altuia este o indiscreţie.

Vine vremea de a înţelege fiecare ce e rău şi ce e bine.

 

Infinitivul este cerut de verb, de substantive, de adjective, de adverbe. Verbele care se construiesc cel mai frecvent cu infinitivul sunt: a apuca, a avea, a se grăbi, a izbuti, a începe, a încerca, a îndrăzni, a învăţa, a porni, a primi, a putea, a şti, a-i veni, a se cădea etc.

 

2.       Infinitiv + complement

Datorită naturii sale verbale, infinitivul poate avea complemente directe, indirecte, circumstanţiale:

 

Începe a cânta o melodie tristă (complement direct).

Nu încetase a se gândi la ea (complement indirect).

Învăţase a se descurca de nevoie (complement de cauză).

Se hotărâse a pleca la munte (complement de loc).

Nu putea rămâne mult timp acasă (complement de timp).

 

·         În limba română, conjunctivul se utilizează frecvent în locul infinitivului (după diferite verbe sau expresii verbale, după anumite prepoziţii):

 

Nu-mi pot da seama ce a aflat = Nu pot să-mi dau seama ce a aflat.

N-am ce mânca = N-am ce să mănânc.

 

[util.] Astăzi, mai ales după modele străine, infinitivul tinde să se răspândească din nou. Uneori, în limba actuală, construcţiile cu infinitivul sunt chiar preferate construcţiilor corespunzătoare cu conjunctivul. În limba îngrijită, o frază ca:

 

Înainte de a ajunge trenul în gară, el a mai fumat o ţigară.

 

este de preferat faţă de:

 

Înainte să ajungă trenul în gară, el a mai fumat o ţigară.

 

care ţine de limbajul familiar.

De asemenea, substantive ca onoare, datorie, plăcere, bucurie apar mai frecvent cu un atribut exprimat prin infinitiv decât prin conjunctiv. Spunem mai curând:

Am plăcerea de a vă anunţa…

decât

Am plăcerea să vă anunţ.

 

De altfel, o asemenea exprimare aparţine limbajului oficial.

(NARCISA FORASCU)