infinitiv

 

Infinitivul este modul care denumeşte acţiunea exprimată de verb, adică este numele acestei acţiuni. Există două forme de infinitiv, una scurtă (a citi, a se plimba) şi una lungă (citire, plimbare) care a trecut definitiv în categoria substantivului. În limba actuală, infinitivul este foarte frecvent înlocuit cu conjunctivul. Modul infinitiv are două timpuri: prezent (a citi) şi perfect (a fi citit). Forma de perfect este foarte rar folosită.

 

I.                               Valorile infinitivului.

 

·         Infinitivul imperativ.

Într-un număr limitat de cazuri, infinitivul poate juca rolul de verb principal în propoziţie. [stil.] Utilizarea lui ca predicat este rară şi pretenţioasă, limitată în general la anunţuri ca:

 

A nu se apleca în afară (= nu vă aplecaţi în afară).

A se agita flaconul înainte de întrebuinţare (= agitaţi flaconul înainte de întrebuinţare).

 

Uneori, intenţia poate fi ironică:

 

A se face linişte vă rog! (= faceţi linişte).

 

În limbajul obişnuit se preferă folosirea imperativului.

 

·         Infinitivul şi conjunctivul - conjunctiv6.

 

·         Infinitivul şi indicativul.

[stil.] Valoarea de indicativ a infinitivului este foarte rară, livrescă şi nerecomandabilă:

 

Afirmă a fi priceput în această meserie (= afirmă că este priceput).

 

II.                            Infinitivul – funcţii.

Cel mai adesea infinitivul are în propoziţie funcţia de subiect, atribut sau complement.

 

1.                                         Infinitivul subiect.

În această funcţie, infinitivul nu este precedat niciodată de prepoziţii. [stil.] Această utilizare este rară şi pretenţioasă, aparţine mai ales limbii scrise

 

E uşor a scrie versuri.

A se ocupa toată ziua de copii era obositor.

 

În mod excepţional, infinitivul subiect apare uneori precedat de prepoziţia de, construcţii influenţate, probabil, de construcţiile din limba franceză:

 

E groaznic de a vedea acest spectacol.

 

[util.] Aceste construcţii sunt nerecomandabile.

În funcţia de subiect, infinitivul este concurat de conjunctiv. În limbajul curent, în exemplele de mai sus se foloseşte de obicei conjunctivul:

 

E uşor să scrii versuri.

*E groaznic să vezi acest spectacol.

 

2.                                         Infinitivul atribut.

[stil.] Apare relativ frecvent, mai ales în limba îngrijită scrisă sau vorbită. În acest caz, infinitivul este precedat de prepoziţia de:

 

Plăcerea de a asculta muzică este inegalabilă.

I-a animat dorinţa de a câştiga partida.

 

3.                                         Infinitivul complement.

·                                                                           În funcţia de complement direct, infinitivul este precedat de prepoziţia a:

 

Învaţă a vorbi corect româneşte.

Şi-a propus a dona toată biblioteca sa facultăţii.

[stil./util] Aceste exprimări se întâlnesc însă numai în limbajul afectat. În limba curentă, se utilizează conjunctivul (- conjunctiv6):

 

Învaţă să vorbească corect româneşte.

Şi-a propus să doneze biblioteca facultăţii.

 

După verbul a putea şi verbul a avea + pronume sau adverb relativ, uzul curent al infinitivului este fără prepoziţia a:

 

N-am putut dormi toată noaptea.

N-are ce face, trebuie să vină la proces.

N-am unde mă duce.

 

[stil.] După verbul a şti, apariţia infinitivului fără prepoziţia a este o marcă a exprimării regionale:

 

*Nu ştie vorbi corect româneşte.

 

Când infinitivul nu este complement direct, construirea lui cu prepoziţia de nu este admisă de limba literară.

 

*A ieşit fără de a da bună ziua.

 

·         Când este complement indirect, infinitivul poate fi sau nu precedat de prepoziţia de:

 

Se simte obligat a da toate explicaţiile necesare.

Erau gata de a divorţa.

 

·         Când este complement circumstanţial, infinitivul este, de obicei, precedat de prepoziţii sau locuţiuni prepoziţionale:

 

A plecat fără a privi înapoi (mod).

Înainte de a pleca de acasă, telefonează-mi (timp).

A fugit pentru a nu fi prins (scop).

În loc de a învăţa pentru examen, pescuia (opoziţie).

Era enervat de a fi interogat zilnic (cauză).

 

[stil.] Ultima construcţie se datorează influenţei limbii franceze şi este rar întâlnită.

În principiu, infinitivul se poate utiliza ca un complement circumstanţial al unui verb, dar cu condiţia de a avea ca subiect (neexprimat) acelaşi subiect cu cel al verbului pe care îl determină:

 

A intrat fără a saluta (= el a intrat, dar nu a salutat).

 

O frază ca:

 

Înainte de a pleca de acasă, telefonează-mi.

 

este înţeleasă, în mod normal, ca „tu  vei pleca de acasă şi, înainte de aceasta, telefonează-mi (tu)”. Dacă sensul frazei este „eu voi pleca de acasă şi, înainte de asta, telefonează-mi (tu)”, atunci schimbarea de subiect trebuie precizată:

 

Înainte de a pleca eu de acasă, telefonează-mi (= înainte ca eu să plec de acasă, telefonează-mi).

 

Prepoziţiile care pot preceda infinitivul sunt: pentru, spre, fără, prin, de, în, la, până şi locuţiunile prepoziţionale departe de, înainte de, în loc de. Pe lângă acestea, infinitivul mai este precedat şi de prepoziţia a, care are rol de marcă a modului.

 

III.   Infinitiv + determinanţi.

 

1.   Infinitiv + subiect.

În calitatea sa de verb, infinitivul are un subiect, adică un autor al acţiunii, de obicei, acesta este comun cu subiectul propoziţiei:

 

El nu poate merge fără baston.

Am venit cu intenţia de a vă invita la masă.

 

Uneori însă, subiectul infinitivului este diferit de subiectul propoziţiei:

 

A se amesteca cineva în problemele altuia este o indiscreţie.

Vine vremea de a înţelege fiecare ce e rău şi ce e bine.

 

Infinitivul este cerut de verb, de substantive, de adjective, de adverbe. Verbele care se construiesc cel mai frecvent cu infinitivul sunt: a apuca, a avea, a se grăbi, a izbuti, a începe, a încerca, a îndrăzni, a învăţa, a porni, a primi, a putea, a şti, a-i veni, a se cădea etc.

 

2.       Infinitiv + complement

Datorită naturii sale verbale, infinitivul poate avea complemente directe, indirecte, circumstanţiale:

 

Începe a cânta o melodie tristă (complement direct).

Nu încetase a se gândi la ea (complement indirect).

Învăţase a se descurca de nevoie (complement de cauză).

Se hotărâse a pleca la munte (complement de loc).

Nu putea rămâne mult timp acasă (complement de timp).

 

·         În limba română, conjunctivul se utilizează frecvent în locul infinitivului (după diferite verbe sau expresii verbale, după anumite prepoziţii):

 

Nu-mi pot da seama ce a aflat = Nu pot să-mi dau seama ce a aflat.

N-am ce mânca = N-am ce să mănânc.

 

[util.] Astăzi, mai ales după modele străine, infinitivul tinde să se răspândească din nou. Uneori, în limba actuală, construcţiile cu infinitivul sunt chiar preferate construcţiilor corespunzătoare cu conjunctivul. În limba îngrijită, o frază ca:

 

Înainte de a ajunge trenul în gară, el a mai fumat o ţigară.

 

este de preferat faţă de:

 

Înainte să ajungă trenul în gară, el a mai fumat o ţigară.

 

care ţine de limbajul familiar.

De asemenea, substantive ca onoare, datorie, plăcere, bucurie apar mai frecvent cu un atribut exprimat prin infinitiv decât prin conjunctiv. Spunem mai curând:

Am plăcerea de a vă anunţa

decât

Am plăcerea să vă anunţ.

 

De altfel, o asemenea exprimare aparţine limbajului oficial.

(NARCISA FORASCU)

 

 

© Universitatea din Bucuresti, 2002.
No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with

the indication of the website address and the web page.

Comments to: Narcisa FORÃSCU

Web design: Ana-Maria BUBOLEA
Last update: September, 2002