iubi

 

A iubi + acuzativ.

1.     Dacă a iubi are drept complement direct o fiinţă, sensul său este acela de „a fi îndrăgostit de cineva”, „a ţine la cineva sau la ceva”:

 

El o iubeşte pe sora ta.

Vecinul meu nu iubeşte animalele.

 

2.     Dacă a iubi are drept complement direct un obiect, sensul său este acela de „a-i plăcea”. Această utilizare este mai rară:

 

Iubeşte marea mai mult decât muntele.

Îşi iubeşte foarte mult ţara.

 

3.     A iubi + să + conjunctiv [util.] este o construcţie rară, sub influenţa limbii franceze, în care locul complementului direct este ocupat de o completivă directă şi care are tot sensul de „a-i plăcea”:

 

Iubeşte să înoate şi să joace tenis.

 

4.     A se iubi are atât înţelesul de „a fi îndrăgostit unul de celălalt”, cât şi de „a avea relaţii sexuale cu cineva”:

 

Din câte se spune, se iubesc de câteva luni.

(MIHAELA POPESCU)