mod (verbal)

 

Modurile verbului sunt serii de forme prin care se exprimă acţiunea sau starea după felul în care aceasta este apreciată: ca un fapt real sau pur şi simplu imaginat, ca un fapt posibil, dorit sau ipotetic etc.

Se disting:

-          moduri personale, ale căror forme variază în funcţie de persoana subiectului, deci pot fi puse în relaţie cu persoana I, a II-a sau a III-a: indicativ, conjunctiv, imperativ, prezumtiv, condiţional (vezi aceste cuvinte). Verbele aflate la aceste moduri sunt, de regulă, predicate în propoziţie. Excepţie fac verbele auxiliare (- auxiliar) şi cele copulative (- copulativ).

-          moduri nepersonale, ale căror forme nu pot fi puse în relaţie cu o persoană, deci nu variază în funcţie de aceasta. Verbele nepersonale sunt: infinitiv, gerunziu, participiu şi supin (vezi aceste cuvinte). Trebuie menţionat că perfectul conjunctivului, deşi nu are forme distincte în funcţie de persoană poate fi totuşi pus în relaţie cu aceasta (eu să fi citit, tu să fi citit etc.) şi formează predicatul propoziţiei.

Modurile nepersonale sunt, în general, nepredicative, deci ele nu pot fi predicate în propoziţie.

Dintre cele patru moduri numai participiul şi supinul sunt total nepersonale. Infinitivul şi gerunziul se pot construi cu subiecte proprii care exprimă persoana:

 

Pentru a învăţa eu carte, mama a făcut sacrificii.

Plecând noi, ea a rămas cu ochii plini de lacrimi.

 

însă nu constituie subiectul propoziţiei. Numai infinitivul cu valoare de imperativ poate avea această funcţie (- infinitiv I). În aceeaşi situaţie se găseşte şi supinul  cu valoare de imperativ:

 

De aruncat după întrebuinţare.

(NARCISA FORASCU)