mulţumi

 

1.     A mulţumi (+ dativ) (+ pentru ceva). Urmat, eventual, de un complement indirect în dativ, a mulţumi înseamnă „a exprima recunoştinţa (faţă de cineva)”:

 

Campionul mulţumeşte publicului din stadion pentru aplauze.

Gazdele ne oferă flori, iar noi (le) mulţumim.

                  

·         [util] Folosit la indicativ prezent, persoanele I singular şi plural, a mulţumi reprezintă o formulă stereotipă de exprimare a recunoştinţei:

 

-                     Poftim caietul!

-                     Mulţumesc (Mulţumim)!

 

2.     A mulţumi (+ pe) + acuzativ.

Dacă a mulţumi este urmat de un complement direct care indică persoane, el are fie sensul „a răsplăti, a recompensa pe cineva”. [stil.] Această exprimare ţine de registrul popular al limbii.

 

După ce ne-a săpat grădina, l-am mulţumit şi noi cum am putut: cu ceva haine, cu ceva de mâncare…,

 

fie sensul de „a satisface pe cineva (făcându-i pe plac)”, „a bucura pe cineva”:

 

De această dată, rezultatele lui m-au mulţumit.

Toată viaţa l-a mulţumit pe tatăl său.

 

3.     A se mulţumi înseamnă „a se considera satisfăcut”, „a se rezuma la”:

 

E o persoană care s-a mulţumit întotdeauna cu ce a avut.

Nu trebuia să te mulţumeşti cu liceul; trebuia să urmezi mai departe.

 

(Narcisa Forascu)