nici (adverb) - negaţie₅, nici…nici₁

nici că - nici₂

nici (conjuncţie) - coordonare₁, nici…nici₁

nici dacă - nici…nici₂

nicidecum - adverb₁

nici în ruptul capului - nici…nici₁

 

nici măcar - măcar₂

 

nici…nici

 

1.     Nici - adverb.

Ca adverb, nici are un statut controversat, fiind adesea considerat drept conjuncţie:

 

Nici nu şi-a dat seama despre ce e vorba.

Nici nu-mi pasă de hotărârea lui.

 

[stil./util.] Nici intră în locuţiunile adverbiale nici un pic (în vorbirea curentă), nici în ruptul capului (familiar), nici câtuşi de puţin (nerecomandabilă ca fiind pleonastică), care au sensul „deloc”, „nicidecum”:

 

Nu mă deranjează nici un pic/deloc.

N-a vrut să accepte invitaţia nici în ruptul capului.

 

2.     Nici – conjuncţie. (- coordonare₁)

În calitate de conjuncţie coordonatoare disjunctivă, nici se foloseşte în pereche, putând fi repetată înaintea tuturor elementelor coordonate (dar nu obligatoriu):

 

Nici fratele, nici sora sa nu se hotărâseră.

Nici n-a acceptat, nici n-a refuzat.

Nici eu, nici el, nici soţia lui nu ne-am dat seama.

 

[stil./util.] Nici nu poate fi utilizat decât în construcţii negative realizate cu adverbul nu. Varianta fără adverbul nu aparţine limbajului regional sau învechit:

 

Nici mi-e foame, nici mi-e sete.

 

·         Nici că.

[stil./util.] Locuţiunea conjuncţională nici că poate apărea singură, fără adverbul nu, dar circulă în limbajul familiar sau popular:

 

Nici că mai calcă vreodată în casa mea (= nu mai calcă niciodată în casa mea).

 

·         Nici dacă.

Este o locuţiune conjuncţională care introduce subordonate concesive, având uneori drept corelativ în regentă pe tot:

 

Nici dacă şi-ar cere scuze, tot nu l-ar ierta.

(MIHAELA POPESCU)

 

 

niciodată - negaţie₅

nici poveste - negaţie₈

nici să - concesie₁

nici un, nici o - nici unul, nici una₃

nici un pic - nici…nici₁

 

nici unul, nici una

 

1.     Nici unul, cu forma sa feminină nici una este un pronume negativ, care substituie substantive ce denumesc persoane sau lucruri. La plural are formele nici unii, nici unele.

2.     Nici unul + nu. Verbul din propoziţia în care apare nici unul are întotdeauna formă negativă:

 

Nici unul nu ştie cum s-a întâmplat.

Am văzut multe rochii frumoase, dar n-am cumpărat nici una.

 

Verbul stă la forma negativă, chiar dacă ideea de negaţie mai este exprimată şi de alte cuvinte din propoziţie.

 

Am doi fraţi, dar nici unul n-a venit niciodată să mă vadă.

[util.] Într-un limbaj îngrijit, într-o frază ca cea de mai sus, se preferă utilizarea adverbului vreodată:

 

Am doi fraţi, dar nici unul n-a venit vreodată să mă vadă.

 

(- negaţie₅)

 

3.     Nici un, nici o.

Ca adjectiv, adică atunci când însoţeşte un substantiv, nici unul are forma nici un şi, respectiv nici o pentru singular. Nu există forme de plural.

 

4.     Locul lui nici un.

Este plasat întotdeauna înaintea substantivului, care nu are niciodată cu articol.

 

N-am nici un prieten aşa bun ca tine.

Astăzi n-am scris nici o scrisoare.

(NARCISA FORASCU)