nimeni

 

1.     Este un pronume negativ, care înlocuieşte substantive ce denumesc persoane. El se opune lui toţi sau lui cineva:

 

Toţi au plecat acasă, nu mai este nimeni în sală.

Chiar nu mai este nimeni sau mai este cineva?

 

2.     Nimeni – acord.

Nimeni are numai formă de singular, deci este invariabil sub aspectul numărului. Acordul verbului se face numai la singular, chiar dacă sunt două subiecte:

 

Nimeni şi nimic nu te poate convinge că greşeşti.

 

Acordul la singular trebuie făcut şi când există (sau se subînţelege) o determinare la plural. Spunem deci:

 

Nimeni dintre ei nu ştie adevărul.

 

[util.] Acordul la plural constituie o greşeală:

 

*Nimeni dintre ei nu ştiu adevărul.

 

3.     Nimeni + nu.

Când este subiect, nimeni se utilizează obligatoriu cu forma negativă a verbului pe care poate să-l preceadă sau să-l urmeze:

 

Nu mi-a spus nimeni că e bolnav.

Nimeni nu ştie la ce oră vine trenul.

 

4.     Nimeni fără nu.

Nimeni poate fi utilizat şi fără negaţia nu în propoziţiile care exprimă o idee negativă prin alte mijloace gramaticale sau lexicale. În acest caz, el poate fi înlocuit prin cineva, care este mai frecvent:

 

Afirm asta fără a vrea să jignesc pe nimeni (sau pe cineva).

 

5.     Nimeni + altcineva (altul).

Este utilizat destul de frecvent urmat de altcineva sau altul în propoziţii negative, întărind ideea de excepţie exprimată prin decât:

 

Nimeni altul decât el nu şi-a dat seama de pericol (= numai el şi-a dat seama de pericol).

Când m-am uitat pe fereastră pe cine am văzut? Pe nimeni altcineva decât pe Ion (= l-am văzut chiar pe Ion).

 

6.     [stil.] Poate fi întâlnit şi în forma nimenea, dar aceasta aparţine limbajului popular şi trebuie evitată într-o exprimare îngrijită.

 

(NARCISA FORASCU)