număr (expresii)

 

1.     Un anumit (mare etc) număr de. - colectiv

2.     Un mare (mic) număr de - colectiv

3.     În număr de + numeral

Elevii din această clasa sunt în număr de 20 (= sunt 20).

[stil.] Este o expresie strict literară, utilizată în limbajul preţios.

(NARCISA FORASCU)

 

număr (categorie)

 

1.     Numărul este categoria gramaticală care ne permite să opunem singularul pluralului, adică să distingem un obiect de mai multe. El se manifestă la nume, pronume, verbe, adjective. Majoritatea substantivelor au o formă de singular şi una de plural: un copil – doi copii, un perete – doi pereţi, o şcoală – două şcoli, o stradă – două străzi, un drum – două drumuri.

 

2.     Substantive numai la plural.

Există totuşi substantive care au numai formă de plural şi, uneori, implică vag ideea de pluritate: aplauze, nervi (am nervi = sunt nervos), funeralii, tenebre, tăiţei, bale, zori, şale.

·         Unele substantive care denumesc obiecte pereche se folosesc de obicei la plural, dar au înţelesul singularului: ochelari, pantaloni (deşi există şi singularul pantalon, mai rar folosit).

 

3.     Substantive numai la singular.

Sunt mai multe categorii de substantive folosite numai la singular:

-          Majoritatea substantivelor abstracte care denumesc calităţi, însuşiri, stări fiziologice: curaj, cinste, întuneric, somn, foame, sete, lene, iconoclasm etc.

-          Numele de materie: smântână, sare, piper, vată, mărar, sânge, aur, lapte, grâu, usturoi.

-          Numele sporturilor: fotbal, înot, rugbi, box etc.

-          Numele unor domenii ştiinţifice: chimie, fizică, geografie, informatică etc.

-          Numele de culori folosite ca substantive: un verde deschis.

·         Substantivele care desemnează materia şi care nu se utilizează decât la singular pot fi precedate de articolul nişte care sugerează ideea de cantitate nedeterminată: nişte sare, nişte făină, nişte carne.

 

4.     Substantive cu sensuri diferite în funcţie de număr.

·         Uneori, substantive care, în mod obişnuit, ca nume de materie, se folosesc numai la singular, au şi o formă de plural cu un sens uşor diferit: astfel blană, nume generic de materie, nu are plural; forma de plural blănuri desemnează „diferite sorturi de…”. În aceeaşi situaţie se află vin, oţel, mâncare, mătase etc. a căror formă de plural vinuri, oţeluri, mâncăruri, mătăsuri înseamnă „sortimente diferite de…”.

·         Sare, ca nume de materie nu are plural. Pluralul săruri este un termen tehnic în chimie, denumind ceea ce rezultă din combinaţia dintre un acid şi o bază. Se mai întâlneşte în sintagma săruri minerale.

·         Lipsă cu sensul „absenţă, coerenţă” se foloseşte numai la singular. Pluralul lipsuri are înţelesul de „privaţiuni”.

·         Frig are numai formă de singular. Pluralul friguri desemnează boala numită şi malarie.

·         Apă ca nume de materie denumeşte substanţa şi nu are plural. Forma de plural ape înseamnă „joc de lumini la o ţesătură, la o piatră preţioasă, la un metal sau cursuri de apă”.

·         Vreme cu sensul de „timp” se foloseşte numai la singular; pluralul vremuri corespunde înţelesului de „perioadă istoriceşte determinată”.

 

5.     Substantive la singular cu sens de plural.

Uneori, substantive la singular pot avea înţelesul pluralului:

 

Pomii sunt plini de floare (= flori).

În lacul acesta e foarte mult peşte (= peşti).

 

6.     Substantive cu acelaşi sens la singular şi plural.

Unele substantive se folosesc la ambele numere cu înţelesuri de singular: bătrâneţe – bătrâneţi, tinereţe – tinereţi, reumatism – reumatisme.

[stil.] Menţionăm însă că forma de plural aparţine limbajului popular şi deci nu este recomandată.

 

7.     Plural cu înţeles colectiv.

Uneori pluralul se referă la fiinţe de sexe diferite, care alcătuiesc o colectivitate, un grup: miri (mirele şi mireasa), soţi (soţul şi soţia), socri (socrul şi soacra), fraţi (fraţii şi surorile).

 

8.     Substantive cu formă unică la ambele numere.

Există substantive care au aceeaşi formă pentru singular şi plural, deşi sensul corespunde celor două numere. Diferenţa dintre ele se face cu ajutorul determinanţilor, fie numeralele un – doi / o – două, fie cu ajutorul articolelor.

·         În această situaţie se găsesc substantivele feminine formate cu sufixul –toare: o vânzătoare – două vânzătoare, o dansatoare – două dansatoare, o învăţătoare – două învăţătoare.

·         De asemenea, au formă unică pentru singular şi plural masculinele terminate în –i: un pui – doi pui, un ochi – doi ochi, un unchi – doi unchi, un arici – doi arici etc.

·         Substantivele neutre în această situaţie sunt foarte puţine, de obicei terminate în -e: un nume – două nume, un pronume – două pronume.

 

9.     Substantive cu două forme de plural.

Există un număr redus de substantive cu două forme de plural, de cele mai multe ori, cea de a două formă este învechită şi populară. Prima formă de plural citată este deci literară şi recomandată:

 

feminine:           aripă – aripi, aripe

coală – coli, coale

groapă – gropi, groape

stradă – străzi, strade

şcoală – şcoli, şcoale

neutre:             chibrit – chibrituri, chibrite

tufiş – tufişuri, tufişe

cimitir – cimitire, cimitiruri

(NARCISA FORASCU)