oare

 

 

1.     Este un adverb care apare frecvent (dar nu obligatoriu) în propoziţii interogative totale sau parţiale (vezi interogaţie), adăugând acestora o nuanţă dubitativă. Vorbitorul se întreabă, se îndoieşte, se miră de cele afirmate de interlocutorul său:

 

Avea el oare destul talent pentru un proiect atât de ambiţios? (= mă întreb dacă are talent).

A aflat oare tot ce s-a întâmplat? (= mă întreb dacă a aflat).

 

·         Oare se poate raporta şi la alte cuvinte din propoziţie în afară de verb:

 

Oare cine i-o fi spus?

Oare de unde a cumpărat albumul?

 

2.     Locul lui oare.

Acest adverb se plasează fie înaintea, fie după cuvântul la care se raportează fără ca sensul să se schimbe:

 

Oare şi-a dat seama că l-au păcălit?

Şi-a dat oare seama că l-au păcălit?

 

·         [stil.] În dialog, oare poate apărea şi singur, exprimând îndoiala faţă de ce i se spune, el este deci cu precădere oral:

 

-                     Sunt convins că e un om sincer.

-                     Oare?!

(NARCISA FORASCU)