pe

 

1.     Este o propoziţie simplă, cu imense valenţe combinatorii, care marchează cazul acuzativ. În această calitate, ea este obligatorie în exprimarea complementului direct nume de fiinţă (reluat prin pronume) sau pronume:

 

L-am căutat pe Dan prin toată şcoala.

L-am văzut pe profesorul de istorie la simpozion.

L-am ales pe el să joace rolul negativ în piesă.

N-am cunoscut pe nimeni atât de pasionat de matematică.

 

De asemenea atributul substantival sau pronominal pe lângă câteva substantive ca: necaz, ură, invidie, se construieşte cu prepoziţia pe:

 

I-a trecut necazul pe ei mai de mult.

Ura pe colegii săi avea la el rădăcini foarte vechi.

Invidia pe fratele său nu avea margini.

 

[stil./util.] Atunci când complementul direct este care, omiterea lui pe este o greşeală şi caracterizează vorbirea neîngrijită (® care₃).

 

2.     Pe = supra. Pe este, de asemenea, obligatoriu în construirea numeralelor fracţionare, fiind sinonim cu supra:

 

Cât fac doi pe trei plus unu supra cinci?

 

3.     Prepoziţia pe ajută, uneori, la formarea supinului:

 

Şi, de supărare, s-a aşternut pe băut.

 

4.     Pe + supin. În combinaţie cu supine substantivizate în formă de plural, pe formează locuţiuni adverbiale:

 

Totul s-a produs pe negândite în seara aceea.

A venit pe neaşteptate aducându-şi şi prietenii.

 

[stil./util.] Regional, prepoziţia pe înlocuieşte prepoziţiile prin şi cu, rezultând construcţii care trebuie evitate în limba literară:

 

*Meciurile se transmit pe cablu în fiecare seară la ora opt.

Meciurile se transmite prin cablu în fiecare seară la ora opt.

*Circulă pe rată de câţiva ani.

Circulă cu rata de câţiva ani.

 

[util.] La rândul său, prin poate apărea în locul lui pe în construcţii nerecomandabile:

 

*Înainte de a deschide uşa, s-a uitat prin vizor.

Înainte de a deschide uşa, s-a uitat pe vizor.

 

5.     Prepoziţia pe şi prepoziţia compusă pe la pot însoţi un adverb, respectiv, un pronume relativ, împreună cu care introduc o subordonată temporală:

 

Mă întorc pe la ce oră vrei tu.

Pe când tu dormeai, ea ţi-a citit jurnalul.

 

sau o subordonată modală comparativă, având adesea un corelativ în regentă:

 

Pe cât este el de plăcut, pe atât este vărul lui de antipatic.

 

6.     Pe + prepoziţie. Pe intră în combinaţie cu alte prepoziţii, alcătuind prepoziţii compuse precum: de pe, pe la, pe sub, pe lângă etc.

 

E un om de pe stradă; eu nu-l cunosc.

Vino pe la noi, te aşteptăm cu drag.

S-a strecurat pe sub uşă.

A trecut pe lângă mine fără să mă salute.

(MIHAELA POPESCU)

 

 

pe baza / ~ bază că / ~ bază de / ~ calea / ~ cale de / ~ parcurs(ul) / ~ seama / ~ linie de

 

I.                  1. Pe baza, pe bază de, pe calea, pe cale de, pe parcursul, pe seama, pe linie de sunt îmbinări cu statut încă incert, dar care tind să devină locuţiuni prepoziţionale:

 

Pe baza celor afirmate vom continua discuţiile în plen.

Acesta este un medicament pe bază de morfină.

Conflictele de acest gen nu trebuie rezolvate pe calea armelor.

Totul era pe cale de a se rezolva.

Pe parcursul anilor situaţia s-a ameliorat.

Nu putem pune eşecul pe seama neşansei.

Aveau alte atribuţii pe linie de partid pe care le-au neglijat.

 

[stil.] Ele au o frecvenţă foarte mare în limba actuală şi, mai ales, în anumite limbaje: politic, juridic, administrativ, publicistic.

[util.] Această frecvenţă deosebită le transformă adesea, în clişee. Ca urmare, repetarea lor în discurs devine supărătoare şi trebuie evitată.

 

2. Pe baza, pe parcursul şi pe seama pot fi urmate de prepoziţia a, situaţie în care ele impun substantivului sau pronumelui pe care îl precedă o determinare cantitativă (- asupra).

 

II.               Pe parcurs este o locuţiune adverbială:

 

Deficienţele de vorbire la anumiţi bolnavi se pot rezolva pe parcurs.

 

[util.] Repetarea acestei locuţiuni este şi ea supărătoare şi trebuie evitată.

 

III.            Pe bază că. Este o îmbinare care tinde să devină locuţiune conjuncţională:

 

*A obţinut postul pe bază că are cunoştinţe medicale.

 

[stil./util.] Ca şi celelalte elemente discutate, pe bază că este frecventă în limba actuală, dar ea trebuie evitată. Limba literară preferă formula completă: pe baza faptului că.

A obţinut postul pe baza faptului că are cunoştinţe  medicale.

 

 (MIHAELA POPESCU)

pe bază că (de) - pe baza…

pe bază de - pe baza…

pe cale(a) (de) - pe baza…

pe care - care₃

pe câtă vreme - opoziţie₁

pe cât se pare - părea₂

 

pe cât…pe atât/pe cum…pe atât

 

Amândouă sunt construcţii corelative care se utilizează pentru exprimarea comparativului de egalitate, fiind urmate, ambele, imediat sau la distanţă, de prepoziţia de (atât după primul termen al construcţiilor, cât şi după al doilea:

 

Pe cât este de vioi fratele său, pe atât este ea de lentă în mişcări.

 

[stil.] Construcţia pe cum…pe atât aparţine limbajelor popular şi familiar (limba literară preferând construcţia pe cât…pe atât):

 

Pe cum este acesta de deştept, pe atât este celălalt de greu de cap.

(MIHAELA POPESCU)

 

(- comparaţie_1,2)

 

pe câtă vreme - opoziţie₁

pe dată (ce) - imediat ce₂

pe de altă parte - pe de o parte…

 

pe de o parte…(iar) pe de altă parte

 

Este o construcţie ale cărei elemente se folosesc în corelaţie:

 

Pe de o parte, aş fi tentată să plec; pe de altă parte, mai am destule lucruri de făcut aici.

Pe de o parte ar dori să câştige cât mai mult, iar pe de alta nu are curajul să intre în afaceri.

 

[util.] Folosirea lui pe de o parte fără continuarea sa reprezintă o greşeală, o omisiune care trebuie evitată, în timp ce folosirea lui pe de altă parte singur este posibilă:

Ar fi vrut să se înscrie la examen; pe de altă parte, se temea de eşec.

(MIHAELA POPESCU)

pe de rost - pe dinafară

 

pe dinafară

 

Este o locuţiune adverbială care se întâlneşte în puţine contexte, de obicei în combinaţie cu verbele a învăţa, a şti, a cunoaşte şi are sensul „a memora ceva, a şti ceva fără ajutorul textului”.

 

Am învăţat poezia pe dinafară.

 

[stil.] Sinonimul său pe de rost este folosit mai ales în limbajul familiar.

Limba literară îngrijită preferă în aceste cazuri folosirea verbului a memora.

 

 (NARCISA FORASCU)

 

pe dracu(l) - interjecţie₁, negaţie₈

pe lângă - comparaţie₂

pe lângă aceasta (asta) - pe lângă că…(mai) şi₁

pe lângă că…dar (şi) - pe lângă că…(mai) şi

 

pe lângă că…(mai) şi

 

1.     Pe lângă este o prepoziţie compusă care, în combinaţie cu pronumele aceasta (sau asta) formează locuţiunea adverbială pe lângă aceasta (asta), care exprimă ideea de cumul.

[stil.] Pe lângă asta este folosită în limbajul curent, în timp ce pe lângă aceasta aparţine limbii literare:

 

Pe lângă aceasta, era şi foarte talentat la sculptură.

 

2.     Pe lângă că este o locuţiune conjuncţională care introduce o subordonată cumulativă, având adesea, drept corelativ, îmbinarea (mai) şi:

 

Pe lângă că a creat încurcături, s-a mai şi încăpăţânat.

 

Această construcţie corelativă, pe lângă că…(mai) şi este sinonimă cu construcţia nu numai că…dar şi:

 

Nu numai că nu a lucrat, dar a şi pretins bani (= pe lângă că nu a lucrat, a (mai) şi pretins bani).

(MIHAELA POPESCU)

 

pe loc

 

Este un adverb care are, în funcţie de context, fie înţeles local, fie un înţeles temporal:

Pe loc, în noaptea aceea a fost arestat (= chiar în acel loc, exact în acel loc).

Pe loc s-a hotărât să-şi facă bagajul şi să plece pentru totdeauna (= s-a hotărât chiar în acel moment).

 

 (MIHAELA POPESCU)

 

pe mâna dreaptă (stângă) - mână₁

 

pe naiba - interjecţie₃

 

pe nimic - nimic₅