perfect

 

1.     Perfect simplu/perfect compus

 

Perfectul indicativului are două realizări principale, în funcţie de forma verbului (simplă sau compusă). Ambele exprimă o acţiune trecută, încheiată, dar între ele există diferenţe privind frecvenţa şi restricţiile de folosire.

·         [stil.] În limba vorbită, perfectul simplu este utilizat numai în Oltenia şi zonele limitrofe şi marchează vorbirea locuitorilor din această regiune, care, de cele mai multe ori pot fi recunoscuţi după utilizarea perfectului simplu. În dialog, în limbajul familiar, perfectul simplu apare foarte rar, cu nuanţe expresive speciale:

Da’ bine că-mi spuseşi!

 

În Oltenia, între cele două forme de perfect există şi o uşoară diferenţă de sens: perfectul simplu indică o acţiune trecută, foarte apropiată de momentul vorbirii:

 

- Ai venit de mult de la gară? – Nu, chiar acum venii (= tocmai am venit = de-abia am venit = am venit de foarte puţin timp) (® chiar)

 

[stil.] Utilizarea perfectului simplu în limbajul oral este deci limitată regional şi mulţi vorbitori din celelalte regiuni nu îl folosesc deloc sau îl folosesc foarte rar, cu intenţie ironică sau glumeaţă. Limba literară preferă, în aceste cazuri perfectul compus.

 

·         În uzajul scris al limbii se utilizează fie unul, fie celălalt dintre aceste timpuri, perfectul simplu fiind frecvent un timp al povestirii şi în acest caz, el este folosit cu precădere la persoana a III-a sau, mai rar, la persoana I, dacă naraţiunea este scrisă la această persoană:

 

Când intră în cameră, el rămase uimit de dezordinea care domnea peste tot. Aprinse lumina şi închise uşa.

 

[util.] Se evită totuşi utilizarea perfectului simplu al unor verbe neologice.

Perfectul simplu este frecvent întâlnit şi în povestirile istorice:

 

Ştefan cel Mare, cu o armată mică dar vitează, îi învinse pe turci la Vaslui.

 

În uzajul oral, aceeaşi idee se exprimă în mod normal sub forma:

 

Ştefan cel Mare i-a învins pe turci cu o armată mică, dar vitează.

 

·         Perfectul compus este uzual în forma scrisă şi vorbită a limbii, pentru a exprima o acţiune trecută, încheiată în raport cu momentul vorbirii:

 

Am locuit zece ani la Braşov (= acum nu mai locuiesc acolo).

 

El poate fi folosit şi cu alte valori:

 

-          cu valoare de viitor, când acţiunea este considerată sigură. În acest caz, verbul este însoţit de obicei de un determinant temporal care precizează că este vorba de viitor (mâine, săptămâna viitoare, la anul etc).

 

Gata, mâine am plecat în vacanţă la mare (= voi pleca).

 

-          cu valoare de viitor apropiat:

 

Gata, acum am plecat, ne întâlnim mâine.

 

[stil.] Folosirea perfectului compus cu valorile viitorului este rară şi limitată la limbajul familiar expresiv.

 

2.     Mai mult ca perfect.

Acest timp exprimă anterioritatea în raport cu o acţiune deja încheiată:

 

Lucrurile s-au întâmplat aşa cum prevăzusem (= am prevăzut înainte de a se întâmpla).

 

Întrucât în vorbire mai mult ca perfectul este un timp destul de rar folosit, perfectul compus se utilizează frecvent pentru a exprima aceeaşi idee.

 

Lucrurile s-au întâmplat aşa cum am prevăzut.

(NARCISA FORASCU)

 

perfect compus - perfect1

 

perfect simplu - perfect1

© Universitatea din Bucuresti, 2002.
No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with

the indication of the website address and the web page.

Comments to: Narcisa FORÃSCU

Web design: Ana-Maria BUBOLEA
Last update: September, 2002