răspunde

 

 

1.                 Poate fi folosit urmat de un complement, dar şi absolut, însemnând „a da un răspuns la o întrebare”:

 

Te-am întrebat ceva. De ce nu răspunzi?

N-ai răspuns la întrebarea de pe biletul de examen.

 

·         A răspunde (+la/dativ).

Înseamnă „a da un răspuns unei chemări, unei întrebări, unei provocări etc.”. În funcţie de sfera semantică a complementului, construcţia cu la poate fi echivalentă ca sens cu cea cu dativul:

 

Nu răspund la provocare = Nu răspund provocării.

Te-a strigat, ce faci, nu răspunzi ?

 

·         [util.] Există situaţii în care construcţia cu la este cea consacrată, neexistând posibilitatea de a fi substituită de cea cu dativul:

 

Am răspuns imediat la telefon.

*Am răspuns imediat telefonului.

 

·         În alte cazuri, construcţia cu dativul este impusă de sfera semantică a complementului:

 

Lucrarea răspunde exigenţelor comisiei.

Produsul răspunde standardelor de pe piaţa internaţională.

 

2.                 A răspunde +dativ.

Când complementul indirect în dativ desemnează o persoană, verbul poate avea sensul „a riposta, a fi obraznic cu cineva”:

 

E bine crescut: nu răspunde părinţilor.

Mie să nu-mi răspunzi, că sunt mama ta.

 

3.                 A răspunde + de.

În combinaţie cu prepoziţia de înseamnă „a fi responsabil de ceva sau de cineva”, deci complementul indirect poate fi un obiect (de obicei abstract) sau o persoană:

 

Eu voi răspunde de organizarea simpozionului.

Răspunzi de bunul mers al întreprinderii.

Cât lipsesc eu, răspunzi de copii.

 

4.                 A răspunde + în.

[stil.] În limbajul familiar, construcţia cu în are sensul „a corespunde, a fi situat spre”:

Fereastra camerei mele răspunde în grădină.

 

(MIHAELA POPESCU)