semăna¹

 

1.                 A semăna¹ (+ dativ).

A semăna¹ este un verb care nu poate fi utilizat cu un complement direct şi care, adesea, este însoţit de un complement indirect în dativ. El înseamnă „a avea trăsături comune cu cineva sau cu ceva”:

 

Cei doi fraţi seamănă izbitor.

Fiica ta îţi seamănă izbitor.

 

2.                 A semăna + cu.

Atunci când verbul este însoţit de un complement introdus prin prepoziţia cu, îşi păstrează acelaşi sens de sub 1.:

 

Cu cine semeni tu?

Rochia mea seamănă cu a ta.

 

·         [stil.] A semăna bucăţică ruptă cu cineva (sau cuiva) este o expresie populară şi familiară care are sensul de sub 1.:

 

Băiatul îi semăna bucăţică ruptă tatălui său (= Băiatul semăna bucăţică ruptă cu tatăl său).

 

·         [stil.] A semăna ca două picături (de apă) este o expresie care a intrat în limba literară şi care are sensul de sub 1.:

 

Fetele semănau ca două picături de apă.

 

 (MIHAELA POPESCU)

 

semăna²

 

A semăna² este un verb tranzitiv care poate însemna:

1.                 „A pune sămânţa sau boabele în pământul pregătit în prealabil, cu scopul de a face să răsară şi să se dezvolte o nouă plantă”:

 

Am semănat trei hectare de teren cu grâu.

Am semănat roşii pe toată tarlaua.

 

2.                 De asemenea, a semăna² poate fi sinonim cu a presăra, a împrăştia, a răspândi, a propaga:

 

I-a semănat flori în cale.

Cine seamănă vânt culege furtună.

Nu este bine să semănaţi astfel de idei în mintea celor mulţi.

 

 (MIHAELA POPESCU)