şi

 

I.                   Şi – adverb.

1.           Este un adverb de mod care întăreşte, subliniază cuvântul pe care îl precedă:

La întâlnirea noastră de 20 de ani de la terminarea liceului au venit şi profesorii (= au venit inclusiv profesorii).

Se pare că şi mâine va ploua în toată ţara.

 

Pentru a întări insistenţa pe un anumit cuvânt, şi apare frecvent însoţit de un alt adverb de întărire sau de prepoziţia până, rezultând chiar şi sau până şi:

 

Chiar şi (până şi) copiii ştiu că asta este o mare greşeală.

 

·         Când este urmat de un comparativ, indică intensitatea:

 

Am să-ţi aduc alte albume şi mai frumoase.

 

·         Când este intercalat între auxiliar şi verb (- adverb₇) are sensul „deja”:

 

Ai şi venit, aşa de repede? (= ai venit deja?)

 

2.           Şi mai şi.

Este o construcţie eliptică, în care adjectivul sau adverbul comparat nu mai este exprimat. Ea exprimă o intensificare a unei aprecieri făcute anterior:

 

Sora ei era frumoasă, dar ea era şi mai şi (= era mult mai frumoasă).

 

[stil.] Prezenţa acestei expresii dă vorbirii o notă familiară. Nu se utilizează în limba îngrijită.

 

 (- adverb₇, tot II₂).

 

II.                Şi – conjuncţie.

1.           Este cea mai frecventă conjuncţie coordonatoare. Se plasează între două cuvinte sau două propoziţii aflate pe aceeaşi poziţie sintactică:

Dimineaţa era caldă şi luminoasă.

Crinii şi trandafirii începeau să se ofilească.

Au mâncat şi au plecat la serviciu foarte devreme.

 

·         La numeralele peste 20 face legătura între zeci şi unităţi: douăzeci şi şapte, patruzeci şi doi.

·         Se mai poate întâlni în structura locuţiunilor adverbiale, făcând legătura între termenii acestora: aşa şi aşa, când şi când, unde şi unde.

·         Şi cu.

Este o conjuncţie echivalentă cu şi coordonator:

 

Sora şi cu fratele meu s-au mutat în alt oraş (= sora şi fratele meu s-au mutat în alt oraş)

 

2.           [stil.] Rar şi mai ales în vorbirea familiară stabileşte o coordonare adversativă:

 

Aş pleca şi-mi pare rău să te părăsesc aşa repede (= aş pleca dar îmi pare rău să te părăsesc aşa repede).

 

3.           Şi ceva.

Când vorbitorul nu ştie sau nu vrea să folosească un număr rotund, foloseşte un număr inferior, adăugând şi ceva:

 

Sora mea are douăzeci şi ceva de ani.

Albumul a costat trei mii şi ceva de lei.

 

Folosirea acestei expresii dă numeralului o valoare aproximativă. (- numerale₂).

 

4.           Şi jumătate.

Urmând după un substantiv sau după un adjectiv substantivizat, marchează ideea de superlativ:

 

Ai fost un prost şi jumătate că te-ai lăsat păcălit (= ai fost foarte prost că te-ai lăsat păcălit).

Tatăl tău este un om şi jumătate (= tatăl tău este un om extraordinar).

 

5.           Şi totuşi.

Şi se asociază adesea cu totuşi în construcţiile concesive:

 

A făcut tot felul de tratamente şi totuşi nu se simte bine.

 

Uneori şi totuşi nu mai este urmat de nimic, ideea de concesie rămânând în suspensie. Aceasta se întâmplă, de obicei, în dialog:

 

Are tot ce-i trebuie, copiii lui sunt sănătoşi, nu văd de ce ar fi nemulţumit, şi totuşi….

6.           (Ei) şi?

[stil.] În dialog şi poate apărea singur, atunci când vorbitorul cere interlocutorului mai multe amănunte despre problema discutată, aşteaptă urmarea relatării:

 

-        M-am întâlnit cu el, dar nu părea prea vesel.

-        (Ei) şi? (= ce s-a întâmplat, ce-a mai urmat?)

 

Acelaşi (ei) şi se poate utiliza când vorbitorului nu i se pare important ce îi spune interlocutorul?

 

-        Am vorbit cu el şi părea foarte supărat pe tine pentru ce ai făcut.

-        Ei şi?! (= Şi ce dacă ?)

 

(- coordonare₁, cu₂).

(NARCISA FORASCU)

şi ceva - şi₃

şi cu - şi₁

şi jumătate - şi₄

şi mai şi - şi₂

şi totuşi - şi₅