spune

 

1.           A spune + acuzativ.

Atunci când „a spune” are un complement direct care desemnează un lucru, sensul său este „a exprima prin viu grai ceva”:

 

Spunea cuvinte pline de tâlc; nu vorbea doar de dragul de-a vorbi.

 

·         [util.] Ce-ţi spuneam eu?(!) este o expresie utilizată frecvent în exprimarea orală, care înseamnă „ai văzut că am avut dreptate, că a fost aşa cum am afirmat?” şi care are valoare de exclamaţie sau de interogaţie retorică:

 

Zici că l-au arestat ? Ce-ţi spuneam eu!

 

·         [util.] Nu mai spune! este o formulă exclamativă retorică, utilizată adesea în exprimarea orală şi care exprimă mirarea, îndoiala:

 

Ai luat examenul? Nu mai spune!

 

2.           A spune + acuzativ + dativ.

Dacă „a spune” este însoţit de un complement direct sau, mai frecvent, de o completivă directă care desemnează un lucru şi de un complement indirect în dativ care desemnează o persoană, atunci el înseamnă fie „a mărturisi ceva cuiva”:

 

Şi acum e momentul să-ţi spun un secret pe care îl ţin de zeci de ani.

fie „a explica ceva cuiva”:

 

Înainte de a porni la lucru, trebuie să-ţi spun cum funcţionează acest aparat.

 

·                                       A-i spune cuiva inima ceva este o expresie sinonimă cu a intui:

 

Mie-mi spune inima că el nu se mai întoarce.

 

3.           A spune (+ pe) + acuzativ (+ dativ).

Atunci când complementul direct al lui „a spune” este o persoană şi este urmat de un complement indirect în dativ care desemnează tot o persoană (sau un grup de persoane), el este sinonim cu a pârâ, a denunţa:

 

Te spun celorlalţi că tu ai furat bani.

 

4.           A spune + dativ.

Dacă a spune este însoţit doar de un complement indirect în dativ, atunci are înţelesul  „a numi”, „a porecli”:

 

Era mic de statură şi îi spuneau Piticul.

(MIHAELA POPESCU)

 

spune (cuiva) inima - spune₂