1.
A spune + acuzativ.
Atunci când „a spune”
are un complement direct care desemnează un lucru, sensul său este
„a exprima prin viu grai ceva”:
Spunea cuvinte pline de tâlc; nu vorbea doar de dragul de-a vorbi.
·
[util.] Ce-ţi spuneam eu?(!) este o expresie
utilizată frecvent în exprimarea orală, care înseamnă „ai văzut
că am avut dreptate, că a fost aşa cum am afirmat?” şi
care are valoare de exclamaţie sau de interogaţie retorică:
Zici că l-au arestat ? Ce-ţi spuneam eu!
·
[util.] Nu mai spune! este o formulă
exclamativă retorică, utilizată adesea în exprimarea orală
şi care exprimă mirarea, îndoiala:
Ai luat examenul? Nu mai spune!
2.
A spune + acuzativ + dativ.
Dacă
„a spune” este însoţit de un complement direct sau, mai frecvent, de
o completivă directă care desemnează un lucru şi de un
complement indirect în dativ care desemnează o persoană, atunci
el înseamnă fie „a mărturisi ceva cuiva”:
Şi acum e momentul să-ţi spun un secret
pe care îl ţin de zeci de ani.
fie
„a explica ceva cuiva”:
Înainte de a porni la lucru, trebuie să-ţi
spun cum funcţionează acest aparat.
·
A-i spune
cuiva inima ceva este o expresie sinonimă cu a intui:
Mie-mi spune inima că el nu se mai întoarce.
3.
A spune (+ pe) + acuzativ (+ dativ).
Atunci
când complementul direct al lui „a spune” este o persoană şi este
urmat de un complement indirect în dativ care desemnează tot o persoană
(sau un grup de persoane), el este sinonim cu a pârâ, a denunţa:
Te spun celorlalţi că tu ai furat bani.
4.
A spune + dativ.
Dacă
a spune este însoţit doar de
un complement indirect în dativ, atunci are înţelesul „a numi”, „a porecli”:
Era mic de statură şi îi spuneau Piticul.
(MIHAELA POPESCU)
spune (cuiva) inima - spune2
| ©
Universitatea din Bucuresti, 2002. |