substantiv

 

1.           Substantivul (sau numele) desemnează o fiinţă sau un lucru, o stare sau un fenomen. Se disting mai multe categorii de substantive, în funcţie de diverse criterii:

 

·         Nume proprii (folosite cel mai adesea fără articol - articol) de fiinţe sau de locuri etc: Ion, Elena, Dunăre, Bucureşti şi nume comune: scaun, perete, idee, argint, fluviu.

Între aceste două tipuri există adesea treceri de la o categorie la alta, de exemplu, olandă „pânză fabricată mai întâi în Olanda”, faianţă „ceramică fabricată mai întâi în oraşul Faienza, Italia”, amper, ohm, mansardă, joben, denumiri care pornesc de la numele descoperitorului.

Invers, nume de obiecte au devenit nume de persoane ca I. Creangă, V. Lupu sau toponime: (muntele) Omul sau Păpuşa, (satul) Salcia.

 

·         Nume concrete: creion, pantof, lampă, brichetă şi nume abstracte: noroc, idee, fericire, atitudine.

 

·         Nume care se pot număra, adică desemnează fiinţe sau lucruri ce au singular şi plural: casă, pom, dulap şi nume care nu se pot număra: sânge, făină, argint, aplauze (în afară de cazurile când cele două numere realizează sensuri diferite (- număr₄).

 

·         Nume cu înţeles colectiv: mulţime, grup, turmă, bandă şi nume individuale.

 

·         Nume care desemnează o fiinţă: elev, vecin, cal, vultur şi cele care desemnează inanimate: piatră, avion, stilou.

 

2.           În afara substantivelor obişnuite se pot folosi ca substantive cuvinte aparţinând unei alte clase gramaticale. Semnul distinctiv este, în acest caz, prezenţa articolului:

 

-          adjective: Verdele este o culoare optimistă (- adjectiv₆).

-          adverbe: Mi-ai făcut un mare bine.

-          pronume: Eul meu; El este un nimeni.

-          participii: Fumatul este nociv.

-          prepoziţii sau conjuncţii: Din text lipseşte un de/un şi.

 

3.           Substantivele se declină, adică îşi pot schimba forma în funcţie de cazul la care stau.

 

4.           Grupul numelui.

Într-un enunţ, grupul numelui este format dintr-un substantiv şi cuvântul sau cuvintele care se raportează la acest substantiv.

În exemplele următoare, diferitele grupuri nominale, mai restrânse sau mai largi sunt constituite de cuvintele care preced verbul învaţă:

 

Copilul învaţă. Copilul cel mare învaţă.

Copilul cel mare al fratelui meu învaţă.

Copilul cel mare al fratelui meu care a intrat la liceu învaţă.

 

 (NARCISA FORASCU)

 

substantivizare - substantiv₂, adjectiv₆