surprinde

 

Este un verb care nu poate fi utilizat decât împreună cu un complement direct.

 

1.     A surprinde + (pe) + acuzativ.

Atunci când complementul direct al lui „a surprinde” este o fiinţă, mai ales o persoană, el înseamnă „a prinde pe cineva pe neaşteptate asupra unui fapt, a găsi pe cineva nepregătit”:

 

Poliţia l-a surprins când forţa uşa camerei în care se aflau banii.

 

2.     A surprinde (+pe) + acuzativ (+că/să).

Tot în combinaţie cu un complement direct care desemnează o persoană, a surprinde  e sinonim cu a mira, a uimi:

 

Atitudinea ta mă surprinde.

Te surprinde să constaţi că foştii prieteni te-am uitat.

Mă surprinde că nu a venit la simpozion nici anul acesta.

 

3.     A surprinde + acuzativ.

Atunci când complementul direct al lui „a surprinde” este un lucru, verbul este sinonim cu a sesiza, a remarca:

 

Autorul reportajului a surprins aspectele cele mai relevante ale vieţii acestei comunităţi.

 

 (MIHAELA POPESCU)