ţine

 

Este un verb cu foarte multe sensuri, care se regăseşte în numeroase expresii. Sensurile lui a ţine pot fi condiţionate de selectarea unei anumite prepoziţii sau conjuncţii, precum şi de sfera semantică a complementului direct:

  1.           A ţine + ceva.

Când complementul direct este un obiect, verbul poate însemna „a avea ceva (în mână) ”, „a deţine”, „a păstra”:

 

Ţine bine volanul!

El ţine banii la bancă.

 

2.           A ţine + pe cineva.

Când complementul direct este o persoană, verbul poate însemna „a întreţine” sau „a găzdui”:

 

Te-am ţinut la şcoală din banii mei.

L-am ţinut la noi  doi ani.

sau [stil.] în registrul familiar „ a reţine, a opri de la ceva”:

 

Era prea gras şi l-am ţinut de la mâncare.

 

3.           A ţine + la.

Urmat de prepoziţia la, verbul a ţine poate însemna „a fi legat puternic de ceva”, „a iubi pe cineva”:

 

Ţine la ideile lui şi nu-l poţi convinge să cedeze.

Ţine la fratele lui ca la ochii din cap.

 

sau „a resista”:

 

Laptele nu ţine la căldură, pune-l în frigider.

4.           A ţine + de.

Urmat de prepoziţia de, verbul poate avea mai multe sensuri: „a apuca ceva cu mâna”:

 

Ţine cuţitul de mâner, să nu te tai!

sau „a aparţine”:

Voi nu ţineţi de această policlinică.

 

5.           A ţine + să.

Atunci când este urmat de o subordonată introdusă prin să, verbul înseamnă „a dori foarte mult ceva”:

 

Ţin foarte mult să stăm de vorbă despre acest lucru.

 

6.           A se ţine + după.

Ca verb reflexiv, urmat de prepoziţia după, are sensul „a urmări ceva sau pe cineva”:

 

S-a ţinut tot drumul după autocar.

Nu te mai ţine după mine!

(MIHAELA POPESCU)