tot

 

I.                   Pronume şi adjectiv nehotărât.

1.     Utilizat singur, are valoare de pronume şi are formele tot, toată, toţi, toate.

Locul pronumelui este variabil. În principiu, el stă după verb, când este obiect direct al acestuia:

 

N-aţi văzut tot ce se putea vedea.

 

sau înaintea verbului, când este subiect:

 

În casă totul era nou şi de bună calitate.

 

Topica nu este totuşi fixă, ea se poate schimba în funcţie de cuvântul pe care vorbitorul vrea să insiste. Între:

 

Toţi au venit la ora fixată de organizatori.

şi

Au venit toţi la ora fixată de organizatori.

 

nu este decât o uşoară diferenţă de insistenţă.

·         Ca adjectiv, determină un substantiv şi se acordă în gen şi număr cu acesta: toată vara, toţi copiii, toate frunzele.

Locul adjectivului tot este aproape în toate cazurile înaintea substantivului. Mai rar, el poate fi plasat după substantiv:

 

În casă, luminile toate erau aprinse.

 

Limba curentă preferă totuşi construcţia:

 

În casă toate luminile erau aprinse.

 

2.     Tot – recapitulativ.

La sfârşitul unei enumeraţii, se poate relua ansamblul termenilor exprimaţi printr-un substantiv sau adjectiv cu sens mai general, precedat de tot. În acest caz, substantivul nu este însoţit de articol:

 

Avea frumuseţe, cinste, inteligenţă, toate, calităţi de invidiat.

 

3.     Toată lumea.

Este o expresie invariabilă, cu sensul „oricine, fiecare om”:

 

Toată lumea ştie că şi-a părăsit copiii (= oricine, toţi oamenii).

 

4.     Tot oraşul, toată ţara.

Înseamnă „toţi oamenii din oraş / din ţară”:

 

Tot oraşul aflase că a rămas repetent de două ori.

 

Tot este aici un adjectiv şi se acordă în gen şi număr cu substantivul care urmează: tot satul, toată planeta.

 

5.     În tot cazul.

Şi în această expresie tot se acordă cu substantivul care urmează. Astfel se spune: în tot cazul, în toate împrejurările, în toate ocaziile.

 

6.     Cu toţii.

Plasat în faţa unui numeral neurmat de un substantiv, cu toţii exprimă asocierea:

 

Au venit cu toţii în acelaşi timp (= au venit toţi trei, toţi zece în acelaşi timp).

 

[util.] Face excepţie numeralul doi, care nu este niciodată precedat de toţi. Vom spune deci amândoi, nu toţi doi.

 

7.     Tot omul, tot începutul.

[stil.] Sunt expresii care circulă în limbajul familiar şi popular, nu în limba literară. Într-o frază ca:

 

Ştie tot omul că nu-i uşor să creşti singură doi copii.

 

sensul este „ştie fiecare om, ştie oricine”. Sau în:

 

Tot începutul e greu (= orice început e greu).

8.     A fi tot numai…

[stil.] Este o expresie care aparţine limbajului vorbit, curent:

 

Era tot numai zâmbet (= el era complet, în totalitate zâmbitor).

Era tot numai ochi şi urechi (= era foarte atent, cu toate simţurile încordate).

 

Când subiectul este feminin, tot se acordă cu acesta:

 

Ea era toată numai blândeţe şi bunătate.

 

II.                Tot – adverb.

1.              Tot - continuu.

În anumite situaţii, tot desemnează o caracteristică, o acţiune care are loc, se manifestă continuu, are deci sensul „mereu, necontenit, fără încetare”:

 

Tot mai plouă? (= plouă în continuare, nu s-a oprit ploaia?)

Mă deranjează să-i tot văd certându-se (= să-i văd mereu certându-se).

 

[stil./util.] Uneori, mai ales în limba vorbită, tot apare repetat odată cu verbul pe care îl determină, cu scopul de a insista asupra ideii de continuitate:

 

Tot merge şi tot merge şi nu mai ajunge (= merge mereu şi mereu, mult timp).

 

Este unul dintre puţinele adverbe care se pot intercala între auxiliar şi verb (- adverb₇):

 

L-am tot invitat, dar n-a putut veni să ne vadă (= l-am invitat în repetate rânduri).

A tot plouat şi nu ne-am putut plimba (= a plouat mereu).

 

2.              Tot – progresiv / din ce în ce / şi / mereu.

Când este urmat de un comparativ, tot, ca şi sinonimele sale din ce în ce, şi, mereu exprimă o acţiune sau o caracteristică ce se manifestă progresiv. Astfel:

 

Drumul mi se părea tot mai greu = Drumul mi se părea din ce în ce mai greu = Drumul mi se părea şi mai greu.

 

Când exprimă progresia, tot precedă un adjectiv sau un adverb.

 

3.              Tot – aproximativ.

[stil.] În limbajul familiar, în combinaţie cu un verb, tot are o valoare aproximativă, apreciază că cele afirmate sunt probabile. În enunţul:

 

Să tot fie şapte ani de când a murit bunicul lui.

 

vorbitorul vrea să spună că este probabil să fi trecut aproximativ şapte ani de la moartea cuiva.

 

4.              Tot – în construcţii concesive.

Plasat în propoziţia principală, tot apare facultativ şi subliniază ideea de concesie exprimată în propoziţia subordonată, care se introduce prin deşi, cu toate că. El apare deci ca un adverb corelativ al concesivei:

 

Deşi a muncit foarte mult, tot n-a reuşit să se claseze pe primul loc.

 

Tot ideea de concesie este exprimată şi prin locuţiunea cu tot (toată, toţi, toate):

 

Era antipatic, cu toate eforturile lui de a plăcea celorlalţi (= deşi făcea eforturi).

 

(- concesie₉).

 

5.               Tot + gerunziu.

Când precedă un gerunziu, tot aduce ideea de insistenţă, combinată cu aceea de acţiune repetată:

 

Tot ascultând melodia la radio, învăţase textul pe dinafară (= ascultând mereu, în mod repetat melodia la radio, învăţase textul pe dinafară).

 

(- gerunziu₇).

 

6.              De tot, cu totul (şi cu totul).

Sunt expresii cu valoare adverbială, care au sensul de „complet, definitiv”:

 

A înnebunit de tot, nu te mai poţi înţelege cu el (= a înnebunit complet, nu te mai poţi înţelege cu el).

Mersese atât prin ploaie, încât era ud de tot (= era complet ud, foarte ud).

 

Această locuţiune are deci o valoare superlativă şi este substituibilă prin cu totul (şi cu totul):

A înnebunit de tot = A înnebunit cu totul (şi cu totul).

 

De tot realizează aceeaşi valoare superlativă şi atunci când apare pe lângă un adverb:

 

Şcoala era departe de tot (= era foarte departe).

 

[util.] În combinaţie cu un adverb, sinonimul său cu totul (şi cu totul) nu apare. Nu putem spune deci:

 

*Şcoala era departe cu totul şi cu totul.

(NARCISA FORASCU)

tot aşa de - comparaţie₂, adjectiv₂

tot atât de - de₁, comparaţie₂

tot (ceea) ce – ce

 

totdeauna - temporal₂

totodată - odată II

tot omul - tot₇

 

tot oraşul - tot₃

 

totuşi / cu toate acestea

 

1.           Adverbul totuşi exprimă sau întăreşte ideea de concesie, putând fi precedat de şi:

 

Eu am constatat o neregulă, (şi) totuşi nu am spus nimic.

 

[util.] Adesea, adverbul totuşi are drept corelativ un gerunziu:

 

Văzând nepotrivirea dintre declaraţii, totuşi nu a spus nimic.

 

2.           Locuţiunea adverbială cu toate acestea are acelaşi înţeles ca şi totuşi, putând fi utilizate ambele, în corelaţie cu deşi:

 

Deşi a văzut nepotrivirea dintre documente, totuşi/cu toate acestea nu a spus nimic nimănui.

 

[stil.] În limbajul popular, acelaşi raport îl poate exprima adverbul încă.

[stil.] Totuşi şi cu toate acestea pot fi utilizate şi în construcţii adversative, având sensuri echivalente cu dar şi cu însă. De aceea, combinarea lor este resimţită ca fiind pleonastică şi trebuie evitată:

 

*Era mic de statură, însă totuşi puternic.

*Era elev bun dar, cu toate acestea nu atingea performanţa.

 

(- concesie_4,9).

(MIHAELA POPESCU)

toată lumea - tot₅

toate ca toate - tot II₈